Măriri salariale în CEO, negociate în comisia mixtă: Majorare de 250 de lei

5396

* Constantin Mitrescu (Sindicatul Energia Rovinari): Suma este nemulțumitoare

Angajații din Complexul Energetic Oltenia vor avea parte de măriri salariale, anunță președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu. Acesta a participat ieri la ședința comisiei mixte, împreună cu ceilalți titulari din partea salariaților.

Liderul menționează însă, că negocierile pentru majorarea salariilor sunt premergătoare viitoarelor negocieri pentru Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2022.
,,Deocamdată, sumele despre care s-a discutat nu sunt stabilite. Este vorba, cel puțin deocamdată, de o majorare de 250 de lei. Este nemulțumitoare pentru noi, vom negocia în continuare fiindcă, în opinia noastră, dată fiind și situația scumpirilor extrem de mari din ultimul timp, suma necesară ar fi de minim 500 de lei. Vom vedea, ne reîntâlnim și mâine (azi, n.red.)”, a mai spus acesta.

Actele adiționale individuale, în trei săptămâni
După grevele din săptămânile trecute făcute de angajații CEO în carierele miniere, liderii federațiilor sindicale s-au întâlnit ieri cu șefii companiei, în comisie mixtă. Așa cum a declarat liderul Mitrescu, reprezentanții salariaților vor continua să negocieze și majorările salariale de la 1 ianuarie 2022, pe care le așteaptă toți angajații din CE Oltenia. De asemenea, liderii protestatarilor din Piață așteaptă de la șefii organizațiilor sindicale, să ceară conducerii CEO actele adiționale individuale, care demonstrează că angajații muncesc în condiții speciale. ,,Să sperăm că astăzi reprezentanții sindicatelor vor convinge administrația companiei să trimită în subunitățile C.E.Oltenia, actele adiționale individuale ale tuturor salariaților care conform anexei nr. 13 din C.C.M, își desfășoară activitățile în condiții speciale de muncă! Ar fi culmea să trecem în anul următor fără a semna actele adiționale individuale, pe un drept câștigat și implementat atât în legea pensiilor cât și în Contractul Colectiv de Muncă, încă din data de 18 august 2021!
Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată!”, a declarat Manu Tomescu. Constantin Mitrescu a mai spus că în ședința comisiei de ieri, administrația și sindicatele au ajuns la un consens, și anume, că aceste acte adiționale individuale vor ajunge în unitățile și subunitățile CEO, în următoarele trei săptămâni.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.