La nici 10 ani, un elev al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu obţine premii peste premii la festivaluri din toată ţara. Numele lui este Mario Niculescu şi visează să devină viitorul „Ştefan Bănică de Gorj”.
Mario Niculescu are 9 ani şi jumătate şi cântă de la 8 ani. Graţie talentului moştenit de la părinţi şi profesorilor săi a reuşit să evolueze foarte repede. Până în prezent, se poate lăuda cu 12 premii, între care şi două trofee, unul la Festivalul Naţional de Muzică „Sibiu-Capitala Muzicală”, iar cel de-al doilea la Festivalul Naţional „Pro Muzica” de la Craiova. Profesorii săi nu au decât cuvinte de laudă pentru el. „Despre Mario nu am decât cuvinte frumoase. Din punct de vedere muzical, este un copil precoce, este un copil eficient, un copil care înţelege tot ce-i spun. A dat randament într-un interval relativ scurt. El cântă de un an şi jumătate. Este plin de energie; chiar are un surplus de energie pe care cu greu i-l stăpânesc. Îl ajută şi-l susţin foarte mult părinţii, lucru foarte important pentru că nu sunt de ajuns numai orele pe care le facem noi la şcoală. Trebuie susţinut şi acasă pentru că trebuie un exerciţiu suplimentar. Are în jur de 12 premii, din care două trofee, în interval de aproximativ o lună de zile, ceea ce reprezintă o mare performanţă, mai ales la vârsta lui – 9 ani şi jumătate”, a declarat Doru Ciobanu, profesorul lui Mario. Pentru micuţul interpret însă greul de abia acum va începe. „Cu cât creşte în vârstă, cu atât cresc pretenţiile, cu atât copiii devin mai performanţi, mai eficienţi. Îl aşteaptă o muncă grea. Este greu să ajungi sus, dar este şi mai greu să te menţii acolo”, a mai spus Doru Ciobanu. Cât despre Mario, acesta visează să ajungă viitorul „Ştefan Bănică de Gorj”. Un alt idol de-al său este Joe Cocker. Despre obţinerea celor două trofee, micuţul interpret spune că nu ar fi reuşit să şi le adauge în palmares fără sprijinul părinţilor şi profesorilor. Nu a avut mari emoţii când a urcat pe scenă, însă a rămas impresionat de reacţia juriului. „A fost foarte, foarte frumos la cele două festivaluri. Nu am văzut niciodată un juriu care să se ridice în picioare, cu lacrimi în ochi. (…) Aceste două trofee le-am obţinut cu ajutorul profesorilor, dar şi cu cel al tatălui meu, care mă susţine în tot ceea ce fac, iar uneori chiar mai lucrează cu mine”, spune Mario Niculescu.
Roxana Lupu