Mario Găman, dezamăgit de tragerea din Cupă: Îmi doream o echipă de Liga 1

992

Formația antrenată de gorjenii Mario Găman şi Bobi Staicu a produs cea mai mare surpriză a turului precedent din Cupa României. CSO Filiaşi a scos-o din competiţie pe UTA, iar acum trupa doljeană are şansa de a pătrunde în sferturile competiţiei. Pentru a scrie o nouă pagină de istorie, gazdele trebuie să treacă de fosta divizionară A, AFC Hermannstadt.
Antrenorul principal de la Filiaşi este dezamăgit totuşi că nu a putut aduce pe Stadionul Orășenesc un nume mai mare al fotbalului românesc. Președintele doljenilor, Florin Spânu, s-a arătat optimist în privința calificării în sferturi, mizând pe forţa grupului şi pe dorinţa de afirmare. „Să fiu sincer îmi doream o echipă de Liga 1, dar în această fază a competiţiei poţi da numai de echipe puternice. Hermannstadt este o formaţie cu un start bun în Liga 2, o pretendentă la promovare, cu un antrenor foarte bun. Sperăm să etalăm același joc plăcut, să facem o partidă reuşită. Am încredere în băieţii mei că se vor ridica din nou la valoarea adversarului şi, de ce nu, să putem sărbători din nou o nouă calificare“, a spus Mario Găman, pentru gds.ro. Preşedintele doljenilor, Florin Spînu, se așteaptă ca oaspeţii să trateze foarte serios acest meci, mai ales după ce formaţia sa le-a scos pe Viitorul Târgu Jiu şi UTA. Oficialul clubului i-a asigurat pe suporteri că meciul se va disputa tot la Filiaşi. „E clar că am atras atenţia tuturor după ce am eliminat-o pe UTA. Vă daţi seama că sibienii vor trata foarte serios acest meci. Dar nu sunt de speriat şi nici imposibil de învins. Dacă băieţii noştri se mobilizează şi joacă aşa cum au făcut-o în repriza a doua cu Viitorul Târgu Jiu şi în meciul cu Aradul sunt şanse să trecem mai departe. Nu este nicio presiune pe noi, deja ne-am autodepășit cu trecerea în optimi. Suntem o echipă mică şi vom încerca să facem un joc bun. Cu siguranță se va juca la Filiaşi, la ora stabilită, şi va fi transmis la tv“, a declarat Spînu, pentru sursa citată.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here