Marian Copilu, noul conducător al Universității

874

Marian Copilu (44 de ani) va ocupa funcția de președinte executiv al clubului Universitatea Craiova. Negocierile se purtau de ceva vreme, iar marți cele două părți au oficializat înțelegerea. ,,Începând de astăzi, Marian Copilu este noul președinte executiv al clubului Universitatea Craiova. În Cetatea Băniei a sosit omul care a contribuit la cele mai mari performanțe ale echipei CFR Cluj. În calitatea sa de președinte, Marian Copilu a câștigat patru titluri de campion, două Supercupe ale României, a calificat echipa de două ori în grupele Europa League și o dată în Conference League”, s-a scris pe site-ul oficial al doljenilor. Marian Copilu a fost desemnat, în anul 2019, cel mai bun președinte de club în cadrul Galei Fotbalului Românesc. La Craiova ar putea ajunge, tot de la echipa campioană, și mijlocașul Alex Chipciu. Internaționalul român are 32 de ani și este cotat la 800 de mii de euro. Finanțatorul Mihai Rotaru a sugerat că prin aducerea lui Marian Copilu va face un pas în lateral. „E adevărat că am fost implicat în toate hotărârile importante în anii aceștia, însă e o activitate care mă consumă enorm. Eu mă bucur mai puțin de unele succese decât sufăr după eșecuri. Câștigarea Cupei României a reprezentat o satisfacție, dar mai tare m-am consumat când ne-a bătut Poli Iași, spre exemplu. Și atunci, ajung să nu mai am o viață normală, să-i dedic fotbalului toată viața mea!”, a declarat Rotaru. Rămâne de văzut dacă Marian Copilu va avea contra-candidat la alegerile care au loc în perioada 14-27 martie 2022. La Craiova sunt aproximativ 4.000 de abonaţi cu drept de vot, iar mandatul președintelui se va întinde pe o perioadă de doi ani.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here