Maria Moţa s-a mutat cu tot cu partid la Bucureşti

212

Şefa organizaţiei de femei a PDL Gorj, Maria Moţa, nu mai este, de fapt, şefa acestei organizaţii, după ce democrat-liberala s-a transferat cu totul în capitală. Ea a devenit membru al PDL Sectorul 2, acolo unde va şi activa în campania electorală din această toamnă.

Mutarea a devenit oficială după ce, la alegerile locale, Moţa nu s-a mai implicat aproape de loc, sau cel puţin vizibil, în susţinerea candidaţilor PDL Gorj, fiind pentru prima dată când ea nu candidează pentru o funcţie în administraţia locală. Fosta şefă a femeilor portocalii din judeţ a fost şi consilier judeţean, dar şi secretar de stat în Ministerul Muncii, fiind o apropiată atât a Sulfinei Barbu, cât şi a Ancăi Boagiu. “În ultimii ani am activat în Bucureşti şi m-am implicat într-o serie de proiecte alături de colegii mei de la sectorul 2, de aceea am şi decis acum să mă alătur organizaţiei acestora şi să mă despart de colegii de la Gorj, cărora le mulţumesc de întreaga susţinere de care m-am bucurat. Sunt în acest partid din 1992 şi îi cunosc pe cei mai mulţi din PDL Gorj, cu care am avut o colaborare foarte bună. Vreau să le mulţumesc şi celor trei parlamentari ai filialei, care m-au susţinut într-o serie de proiecte, dar şi primarilor organizaţiei judeţene, alături de care m-am format ca om politic şi pe care vreau să îi asigur de susţinerea mea viitoare”, a menţionat Moţa.
Gelu Ionescu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here