Maria Lătăreţu, omagiată prin cântec

224

Pe 7 noiembrie s-au împlinit 103 de ani de la naşterea „privighetorii Gorjului”, Maria Lătăreţu. Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu a marcat acest eveniment printr-un scurt spectacol în care şi-au dat concursul Ansamblul „Maria Lătăreţu” şi Grupul „Măriile Gorjului”.

Manifestarea omagială a debutat cu depunerea de jerbe de flori în faţa bustului artistei din curtea Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. A urmat un scurt recital susţinut de Grupul „Măriile Gorjului” şi ansamblul ce poartă numele artistei. La eveniment au participat reprezentaţi ai Consiliului Judeţean Gorj, dar şi cei ai Primăriei Târgu-Jiu. „Acum 103 ani se năştea cea care avea să devină peste timp simbolul judeţului Gorj în ceea ce înseamnă promovarea tradiţiilor şi cântului popular gorjenesc. A ştiut să facă mai bine decât oricine acest lucru, a ştiut să vorbească prin cântec, să ducă numele judeţului nostru dincolo de graniţele ţării. Prin vocea sa, prin modul în care a ştiut să se apropie de public, a dovedit că noi, gorjenii, suntem probabil cea mai caldă seminţie a poporului român. Tocmai de aceea este de datoria noastră să ne închinăm cu recunoştinţă memoriei Mariei Lătăreţu şi să trimitem un gând către divinitate să-i mulţumim pentru că a existat, pentru că s-a născut pe meleagurile noastre şi pentru că ne veghează de acolo, de sus, în tot ceea ce facem”, a declarat Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj. „Este un moment deosebit, în care cinstim memoria unei mari doamne a cântecului popular gorjenesc. Ştim cu toţii că Maria foto 050Lătăreţu a fost acea voce care nu a putut fi egalată de nimeni, acea voce care a purtat peste tot în ţară şi peste hotare tradiţiile noastre gorjeneşti. Pentru acest lucru merită tot respectul nostru. Florile pe care le-am depus astăzi aici sunt în amintirea unei mari flori a folclorului românesc. Maria Lătăreţu a fost o entitate care nu a putut fi egalată de nimeni”, a spus şi Iulia Vână, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu. La rândul său, directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu, Alexandru Bratu, a declarat că, prin toate activităţile desfăşurate, instituţia încearcă să onoreze memoria Mariei Lătăreţu. „Misiunea noastră este foarte grea(…) Prin activitatea pe care o desfăşurăm, în secţiile foto 056externe şi aici, la centru, trebuie să păstrăm mai departe tradiţia folclorică gorjenească, să transmitem generaţiilor care vin, cântecul popular gorjenesc şi tradiţiile folclorice autentice. De aceea suntem obligaţi să desfăşurăm un învăţământ de calitate şi în acelaşi timp avem privilegiul de a colabora cu o serie de instructori de cea mai bună calitate. Prin intermediul Ansamblului „Maria Lătăreţu”, prin intermediul tuturor activităţilor pe care le desfăşurăm onorăm, pas cu pas, memoria celei care a fost Maria Lătăreţu”, a spus acesta.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here