Mari familii gorjene: De neamul Culcerilor…(I)

1275

1.Între vestitele familii gorjene, înrădăcinată pe aceste meleaguri în urmă cu aproape două secole, se numără și aceea a Culcerilor, dezvoltând legături de rudenie cu neamul Amanilor, Bălceștilor, Otetelișanilor, Gigurților, Poenarilor, Schilerilor, Sâmbotenilor, dar și cu altele din spații mai îndepărtate (Mandrea, Dumitriu, Petrescu…)
Primul studiu monografic mai de amploare, care aduce o informație inedită prin publicarea în premieră a unor documente de familie (în cazul Anei Culcer, cu valoare jurnalistică și beletristică) îl datorăm, iată, concitadinului cercetător Dumitru-Valentin Pătrașcu: Familia Culcer – pagini de istorie (Editura Sitech, Craiova, 2013, 264 p.). Să menționăm și amplul documentar al familiei Culcer, cu impresionante monografii genealogice, realizat de ing. Gabriel Culcer (fiul dr. Max Culcer), lucrare din care un vlăstar din urmă, scriitorul Dan Culcer (rezident în Franța din 1987) a postat pe blog zeci și zeci de pagini…
Bazată pe o bibliografie relativ strânsă (documente inedite din arhiva Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu” din Tg.-Jiu, publicații datând din perioada interbelică până azi, lucrări de interes general), lucrarea are o ținută științifică nu numai prin exploatarea documentelor și informațiilor, dar mai ales prin organizarea și privirea de ansamblu, restituind, astfel, o imagine cât mai autentică a acestei familii gorjene de renume (cu ascendență ardeleană), cu incontestabile merite în domeniul sanitar și militar, precum și într-un context socio-cultural mai larg.
2.În urmă cu aproape trei veri, deci prin 2010, la solicitatea scriitorului Dinu Săraru, am mers la Dobrița, pentru a vizita conacul familiei Petrescu (revendicat azi de un urmaș), în care a fost găzduit timp de trei săptămâni (în august-septembrie 1944) regele Mihai I al Românie și regina mamă, după arestarea generalului Ion Antonescu. Aflându-se pe atunci în stadiu de restaurare de către familia Bumbaru din Tg.-Jiu, conacul, împrejmuit cu gard de cărămidă, și-a recăpătat, ulterior, demnitatea și măreția unei adevărate clădiri de patrimoniu cultural. Nu departe, de cealaltă parte a drumului, la capătul unei alei pietruite, am vizitat și casa veche a Culcerilor, în care ne-a primit cea din urmă matroană: Dna dr. Ana Culcer, nimeni alta decât fiica proprietarului dr. Max Culcer și strănepoata medicului șef al Capitalei, Dimitrie Culcer. Casa, patinată de vreme, dar păstrând câteva „odoare” de familie din câte s-au mai recuperat (precum chipurile în ghips ale unor înaintași, modelate desigur de marele sculptor Alexandru Severin, conviv frecvent al doctorului Max Culcer, ca și alți artiști) este, de fapt, un vechi conac boieresc așezat într-o margine de sat, din tinda căruia se deschide o încântătoare panoramă spre miazăzi, peste dealuri împădurite și văi.
Nu eram pe atunci în posesia tuturor datelor despre neamul Culcerilor, așa că sper să revin la Dobrița pentru o înțelegere mai articulată și mai de amănunt a oamenilor care au fost și locurilor care au rămas.
„Eu sunt a patra generație de doctori, boală genetică”, va mărturisi într-un interviu D-na Ana Culcer, fiica doctorului Max, fiu al familiei Dumitru (1850-1927) și Ana Culcer (1859-1944), născută Bălcescu, din Craiova.
„Descălecatul”  ilustrei familii, căreia i se va potrivi dictonul «per aspera ad astra», îl făcuse în 1836 dr. Dimitrie Culcer, ardelean din ținutul Sălajului, medic specializat la Pesta și Viena, care, după un sejur medical la Cluj, va trece Carpații, profesând în localitățile Zimnicea, Giurgiu, Calafat, Craiova și Târgu-Jiu. Prin căsătoria cu Anica Otetelișanu, în 1848, va da naștere unei vestite familii de medici și militari. Cei șapte copii vor dezvolta un arbore genealogic impresionant. Dimitrie Culcer absolvise Medicina la Universitatea din Viena și devenise în 1843 medic primar al județului Gorj. Viitorul său socru, Nicolae Otetelișanu, fusese președinte al Tribunalului Gorj și ocârmuitor al județului, cu mare avere imobiliară și funciară, care se stabilise ulterior la Craiova. La căsătoria din 1848, dr. Dimitrie Culcer dobândise prin alianță o parte din moșia Dobrița și o casă situată în centrul orașului Tg.-Jiu (situată pe actualul amplasament al Palatului Justiției, dar demolată în 1990 cu încălcarea Legii Patrimoniului), casă pe care am frecventat-o și noi pe când la etaj funcționa sediul Comitetului de Cultură și Educație Socialistă al Județului Gorj (era vremea când președintele acestui organism cultural Ion Mocioi tocmai îl adusese ca instructor-metodist, de la Polovragi, pe profesorul Ion Bădița, viitorul poet Artur Bădița marcat de un destin nefericit și dispărut prea devreme, după o fulminantă afirmare).
Participând la mișcarea revoluționară pașoptistă, în care pe dealul Obregia s-a dat foc Regulamentului Organic într-o spectaculoasă festivitate, dr. Dimitrie Culcer, ca și socrul său de la Craiova, va avea de suferit, dar, datorită competenței sale de neînlocuit, va câștiga repede admirația și respectul cuvenit, devenind medic primar al județului Gorj până în 1858, când, după un scurt sejur la Calafat, este numit medic primar al județului Dolj, stabilindu-se cu familia la Craiova. În 1864 va deveni medic-șef al Bucureștiului, datorită vredniciei neobosite în organizarea sistemului medical în Gorj și Dolj, până la pensionarea din 1866, când revine la Tg.-Jiu, unde se stinge un an mai târziu, în 1867, fiind înmormântat în cimitirul orașului.
Văduva Ana Culcer, fiică de Otetelișeni, rămasă cu grija creșterii și educării celor șapte băieți, se va întoarce la Craiova. Vremurile nu mai erau cele îmbelșugate ale neamului din care provenea, așa că ani la rând va primi, la solicitare, ajutor material și moral din partea surorii sale Elena, căsătorită cu Iancu Economu, stabiliți la Râmnicu-Vâlcea și mai apoi la Dobrița, administrându-și aici partea ei de moșie. Ana Culcer va deceda în 1871, fiind înmormântată alături de soțul său, în cavoul familiei din Tg.-Jiu.
3.Din a doua generație a Culcerilor, îl reținem pe dr. Dumitru (Tache) Culcer (1850-1927), care continuă tradiția medicală a familiei. Ajutat de administrația județului cu o bursă de studii, va urma Medicina la Paris, fiind contemporan cu mișcarea comunarzilor de pe malurile Senei, cărora – se zice – li s-ar fi alăturat. Căsătorit în ianuarie 1882 cu Ana Bălcescu, fiica cea mică a fostului primar al Craiovei Barbu Bălcescu (frate cu marele istoric și revoluționar Nicolae Bălcescu), dr. Dumitru Culcer se va stabili cu soția la Tg.-Jiu, unde se naște, în toamna aceluiași an, Max, primul din cei cinci copii. Nemulțumit de condițiile existente la spitalul din Tg.-Jiu, dr. Culcer va pleca la Craiova pe un post de medic provizoriu, după care se va întoarce ca medic la spitalul târgujian. Câștigă repede încrederea și respectul oamenilor și se decide să se implice politic (va fi în două rânduri prefect, în 1902-1904 și 1907-1910), contribuind la ridicarea nivelului de viață al județului, prin construirea de școli și biblioteci sătești, prin construirea de poduri și refacerea drumurilor, prin asistență sanitară și măsuri administrative. În timpul răscoalei țărănești din 1907 a avut o atitudine echilibrată și benefică, contribuind el însuși la liniștirea spiritelor. Va ajuta comuna Dobrița (în care dobândise, prin alianță, din 1902, moșia și casa) cu fonduri destinate școlii, bisericii și primăriei, amenajând în conacul de la moșie un dispensar unde acorda consultații gratuite cu ajutorul fiicelor sale. Ca președinte al Organizației județene a P.N.L., l-a sprijinit pe Ion I.C. Brătianu pentru primul său mandat parlamentar, câștigând el însuși un loc de senator…
„În primii ani ai secolului al XX-lea – scrie monografistul Dumitru-Valentin Pătrașcu – conacul familiei Culcer din Dobrița a fost vizitat de o serie de personalități ale vieții culturale românești și europene, printre aceștia aflându-se și sculptorul Constantin Brâncuși.” (p.97)
În timpul Primului Război Mondial, deși în vârstă de 66 de ani, dr. Dumitru Culcer s-a înrolat voluntar ca medic militar, având gradul de maior și primind conducerea spitalului de campanie de la Vădeni (aici a avut-o în subordine pe infirmiera Ecaterina Teodoroiu). Demobilizat în toamna lui 1916, se va refugia cu familia la Craiova, apoi la București, pentru ca în 1917 să revină la Tg.-Jiu. Aici va găsi casele distruse de trupele germane, iar conacul de la Dobrița devastat. Mai mult chiar, fiind suspectat de legături cu mișcarea de rezistență armată condusă de înv. Victor Popescu de la Valea cu Apă, dr. Dumitru Culcer va fi închis de ocupanți în lagărul de la Tismana, ceea ce-i va afecta grav sănătatea. După război, deși avea 70 de ani, D. Culcer se va alege senator de Gorj, dar, decepționat de viața politică, la 72 de ani se retrage la conacul de la Dobrița, unde se stinge din viață la 13 august 1927. Va fi înmormântat, cu mare alai, în cavoul familiei din Tg.-Jiu.
Dintre cei șapte  copii pe care bătrânul Dimitrie Culcer i-a avut cu Ana Culcer, Grigore Culcer a lucrat în administrația financiară a județului, fiind lider al organizației județene a Partidului Conservator și ocupând în două rânduri funcția de prefect al județului Gorj (primul său mandat urmându-i fratelui său, dr. Dumitru Culcer, 1910-1911). Alți urmași au făcut carieră militară precum gen.Ioan Culcer, care a devenit comandantul Armatei I, ce a luptat în Oltenia în timpul Primului Război Mondial, împotriva nemților. Dar pentru că planurile sale strategice nu erau pe planul conducerii din Marele Stat Major și la nemulțumirile foarte agitate ale marilor proprietari din zonă, i s-a retras comanda. Abia ulterior s-a văzut că acesta avusese o viziune exactă a teatrului de operații, evaluând corect posibilitățile de rezistență ale armatei noastre, ceea ce a determinat evitarea unor importante pierderi. În 1918 va ocupa funcția de ministru al Lucrărilor Publica în guvernul conservator condus de Alexandru Marghiloman.
4.A treia generație a Culcerilor îl are ca fanion pe Max Culcer, primul din cei cinci copii al familiei Dumitru și Ana Culcer, născut la 26 octombrie 1882 la Tg.-Jiu. Și-a petrecut copilăria la Dobrița, iar școala primară a urmat-o la Tg.-Jiu cu renumitul istoric și cărturar Alexandru Ștefulescu. Absolvind studiile liceale la București, se va înscrie la Facultatea de Medicină. În 1904, după satisfacrea serviciului militar, revine la Tg.-Jiu, unde a avut la 13 iulie un cumplit accident de trăsură, pe drumul spre Dobrița. Descărcându-i-se arma, a fost rănit grav la picior. Întârziind să se vindece, rana s-a cangrenat, ceea ce a dus la amputarea piciorului. Consolat cu mare greutate de către Bon Papa, Max va fi trimis să studieze Medicina la Paris, unde a urmat și cursurile Institutului „Louis Pasteur”. A fost susținut și de Biserica „Sf. Ilie” din Craiova, ctitorie a familiei Otetelișanu, cu o bursă de studii. În perioada 1914-1916 este medic practicant la spitalul Filantropia din Craiova, iar odată cu începerea războiului a cerut să fie înrolat (va fi mobilizat, cu ajutorul unchiului său, gen Ioan Culcer, ca ajutor de chirurg la spitalul din Tg.-Jiu). Va urma, în urma evacuărilor repetate a spitalului, o perioadă itinerantă, la Craiova, Brăila, Galați, Iași, Roman, Hălăucești, fiind mai apoi decorat cu medaliile «Meritul Sanitar» și «Virtutea Militară». Prima căsătorie, din care au rezultat doi copii, a făcut-o la Brăila, dar va trebui să plece la Paris, pentru definitivarea studiilor medicale, obținând diploma Facultății de Științe Naturale a Universității Sorbona. Întors în țară în 1925, se va căsători a doua oară, dar va rămâne văduv și de data aceasta. A treia căsătorie, la vârsta de 60 de ani, o va contracta cu Anița Popa, fiică de țărani din Dobrița, mai tânără cu 40 de ani, cu care a dat naștere la trei copii: Ana, Ion și Petre.
Prin Ana Culcer, începe a patra generație a familiei de medici Culcer, descendenta lui Max Culcer devenind ea însăși doctor în Științe Medicale, apoi șefa secției de Neonatologie a Spitalului Universitar din București (din 1984) și colaboratoare prestigioasă a UNICEF, formator pe probleme de alimentație naturală și membru fondator al Asociației «Secretul Evoluției» (începând din 2008, alături de inițiatorul și președintele acesteia dl Cimpoescu Marius Ciprian). A participat, cu contribuții de seamă, la diferite congrese și conferințe de pediatrie din țară și străinătate.
Întorcându-ne puțin în timp, și după cum a declarat vrednica urmașă, viața familiei Culcer în anii „democrației populare” nu a fost deloc ușoară.
Începând din 1948, când a fost declarat «chiabur», viața familiei Culcer din Dobrița a devenit un calvar. Averea a fost expropriată, pensia tatălui anulată, familiei impunându-i-se impozite de nesuportat. Reabilitat după o anchetă în teren ordonată de Gheorghe Gheorghiu-Dej, dr. Max Culcer a decedat la 2 martie 1969, fiind înmormântar în curtea bisericii din Dobrița, alături de bunica dinspe mamă, Elena Economu, care și-a ajutat sora, lăsându-i nepotului partea ei de avere de la Dobrița, întrucât nu avea copii.
În prezent, Dna Dr. Ana Culcer și fiul ei Marius Ciprian Culcer au inițiat lucrări de restaurare a conacului din Dobrița (după restituirea proprietății imobiliare) și de asemenea a bisericii din localitate, un fel de „necropolă” a familiei Culcer.
„În concluzie – scrie autorul studiului monografic – membrii familiei Culcer au reprezentat, de-a lungul timpului, modele de profesionalism, demnitate și integritate morală, constituind o adevărată dinastie medicală întemeiată de către Dimitrie Culcer, descălecătorul ardelean de la 1836, pe meleagurile Țării Românești, dinastie continuată de către fiul acestuia, Dumitru / Tache Culcer, de către nepotul Max Culcer și având-o ca reprezentant, în zilele noastre, pe ilustrul medic neonatolog Ana Culcer din București.
Nu trebuie uitate meritele de excepție în domeniul militar (gen. Ioan Culcer și căp. Vladimir Culcer, ambii veterani de război, și Constantin Culcer, ofițer de Geniu în garnizoana Calafat), nici funcțiile importante ocupate în administrația județului Gorj (Tache și Grigore Culcer), cele din planul vieții politice, pe platforme liberale (Dumitru Culcer) ori conservatoare (Ioan Culcer).
Este vorba, așadar, de o ilustră familie, înrădăcinată în solul Gorjului străbun de aproape două secole, cu merite indiscutabile în viața socială și cultural-politică a județului de pe Jiu și a țării întregi. (Va urma)
ZENOVIE CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here