Momentul de vârf al Fesivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”, ediţia a XXXI-a, 2011, l-a constituit decernarea Premiului OPERA OMNIA pentru Poezie Anei Blandiana. În loc de cuvenitul „Laudatio”, din partea reputatului critic literar Gheorghe Grigurcu, acesta a preferat, cu modestie, să citească un text scris şi publicat în „România literară”.
Este vorba de o cronică la volumul „Patria mea”, apărut la editura Humanitas – 2010, pe care autorul ne-a permis să-l reproducem, dându-şi acordul în scris. Între altele, înainte de a-l citi în faţa numerosului auditoriu prezent în Sala Consiliului local al Primăriei Târgu Cărbuneşti, Gheorghe Grigurcu a reafirmat că Ana Blandiana este cea mai bună ambasadoare a poeziei româneşti contemporane în străinătate, fiind tradusă în peste 24 de limbi. Extrem de bucuroasă la primirea singurului Premiu ce-i lipsea din palmares, Ana Blandiana a mulţumit pentru atenţia ce i-au acordat-o scriitorii Juriului Naţional, condus de criticul Gabriel Dimisianu, apreciind că pentru trei zile, Gorjul – în fapt Târgu Jiul şi Târgu Cărbuneştiul – s-a transformat în capitala Literaturii Române.
ANA BLANDIANA – Ambasadoarea poeziei româneşti – În loc de LAUDATIO – Relaţiile cu transcendenţa – De Gheorghe Grigurcu
A susţine că poezia Anei Blandiana ar ilustra, aşa cum s-a afirmat, o poziţie a spiritului pur în relaţiile sale antagonice cu lumea fenomenală cred că ar fi o exagerare. Oricât acesta se străduieşte în unele texte a se detaşa, a se articula cu o severitate caracteristică a dicţiunii, avem a face aici cu o mixtură între spirit şi materie, cu o plasmă în care poetul îşi poate înscrie mai convenabil confesiunile. Între postura spiritualilor şi cea a hileticilor, spre a apela la conceptele gnostice, se află o zonă intermediară, spiritual-materială, extrem de rodnică pentru inspiraţie deoarece reflectă inadaptarea la sine a fiinţei, punerea ei în problemă. Incapabil de o identificare cu extazul dar şi respingând tentaţia unei culturi provocatoare a derizoriului, eul poetic în discuţie înregistrează această substanţă ambiguă, vâscoasă ce 
risca a-l sufoca: ,,Orizonturile înfăşurate de jur împrejur / Ca nişte bandaje / Pansându-mi rănile strâns / Ca să nu sângereze. Dincolo de ele, straturile vrajbei, neclare, neguri / Învelind totul cum atmosfera înveleşte pământul. // Gloata scurgându-se pe lângă mine / Îmi mângâie plină de curiozitate rănile, / Mi le infectează, / Umple cu ură toate golurile, toate orificiile – / Urechile, nările, gura – / Nu mai aud, nu mai vorbesc, mă sufoc” (Atmosfera). Întrucât ,,natura are oroare de vid”, libertăţii îi ia locul o frământare a înfăţişărilor vieţii: ,,Brazi deveniţi târâtori în vântul puternic”, ,,Vai aproape obscene, întunecate şi umede”, ,,Fiare flămânde şi jalnice”. ,,Spaima” voluptuoasă pe care o încearcă poeta are un dublu substrat, abstract şi totodată senzorial, precum un joc de-a v-aţi ascunselea. Ideea ar dori să desferece misterul care e prin natura sa indecriptabil, îngăduind însă o destindere, un fior al acestei cinegetici intelectuale care poate captiva: ,,În aşteptare, confundând fiorii, / Spaima se-amestecă plăcut cu taina / A cărei dezlegare mi-e destin: / Am de trăit până găsesc răspunsul / Un timp egal cu timpul vânătorii / În care ştiu că-s pradă, cel puţin” (Vânătoare în timp). O asemenea situare în intermundii constituie hrana predilectă a poeziei moderne. Dar Ana Blandiana nu se complace într-o atare postură, apelând la cunoaştere ca la o modalitate de-a controla legitimitatea substanţei cu care operează, modalitate ce ea însăşi devine parte a acesteia. Discursul poetic încearcă a-şi raţionaliza iraţionalitatea. Fără a o anula ori a o reduce printr-o retorică facilă, o aşează pe talgerele sufleteşti care-i pot regla ponderea, o pot echilibra. Starea confuză, panica obscură, angoasa recurg la instrumentul gnoseologic. Poezia cată a deveni meditativă pentru a face faţă impactului cu stihia existenţială din care-şi extrage sevele. Cel mai ameninţător factor care planează asupra-i e socotit a fi incognoscibilul, echivalat cu Infernul. Destinul nostru pare a fi astfel oniric, realitatea însăşi are o înfăţişare onirică, ,,În care visează fiecare un alt vis / Despre care nu se îndoieşte că este realitatea” (Paralele). În marginea unei celebre teze augustiniene, autoarea meditează fertil asupra infertilităţii (Seminţe de piatră). Precum la Blaga, cunoaşterea se izbeşte de cenzura transcendentă, implicând însă şi cenzura inversă, umană, care îşi îngăduie a cere explicaţii forţei creatoare supreme. Astfel relaţiile poetului cu transcendenţa pun în cauză indicibilul acesteia, care pe de-o parte înzestrează verbul poetic cu sâmburele său ultim, inanalizabil, pe de altă parte ajunge a-l intimida, a-l deruta. O ambiguitate apare figurată în imaginea îngerilor care ,,nu ştiu vorbi”, mesajul lor fiind prezenţa, dar care ,,imediat se îndepărtează, / Speriaţi de intimitate” (Ce greu e să mângâi). Aşadar între instanţa metafizică şi cea lirică se instituie o stare tensionată. Nefiind în măsură a o depăşi, limbajul poeziei ne oferă chipul unei transcendenţe umanizate, adaptate existenţei noastre, comensurate prin istorie. Moartea nu ezită a se îmbrăca ,,la ultima modă”, a se supune ,,unor reguli atât de trecătoare”, iar Apollo face vizite în bucătăria autoarei, îi răsfoieşte hârtiile, îi atinge tastele (Mistere). Cu asemenea avansuri şi replieri ale spiritului răsfrânt în verbul liric, creaţia Anei Blandiana, reprezentând o impunătoare sinteză a unor poetici autohtone, e la ora actuală ambasadoarea cea mai cunoscută a poeziei noastre pe mapamond. Poeta are cărţi traduse în nu mai puţin de 24 de limbi. Gheorghe Grigurcu Ana Blandiana: Patria mea, Ed. Humanitas, 2010
Gânduri de răspuns ale Anei Blandiana
Reluând cu glas mieros şi specific poetei cu adevărat disidente înainte de 1989, Ana Blandiana a fost extrem de încântată. Flori, Diplomă, Premiu în bani, oferit de Uniunea Scriitorilor din România, reprezentată de Horia Gârbea, preşedintele de onoare al festivalului arghezian şi preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Între alte gânduri, Ana Blandiana şi-a exprimat o stare de mirare şi admiraţie ce a cuprins-o călătorind spre Gorj. Mă gândeam, spunea domnia sa, dacă există vreo legătură între dealurile Subcarpaţilor României şi faptul că aici s-au născut ori de-aici îşi trag seva vârfurile culturii noastre? Şi mă refer la toţi Subcarpaţii României, începând din Bucovina, Moldova, Muntenia şi Oltenia. Geniile George Enescu, Nicolae Iorga, Constantin Brâncuşi şi Tudor Arghezi sunt doar câteva din numele importante ale culturii româneşti şi universale. Vă mulţumesc că aţi transformat admiraţia pentru un mare poet, precum Tudor Arghezi, într-o mare construcţie culturală. Lucian Blaga are o singură cameră ca Muzeu, iar Tudor Arghezi are două mari Muzee. Unul la Mărţişor, în Bucureşti, şi altul la Târgu Cărbuneşti. Dintre scriitorii prezenţi, poetul Ion Popescu Brădiceni a avut ideea şi inspiraţia de moment şi i-a dedicat versurile de mai jos.
Dublu catren cu Ana Blandiana, la Târgu Cărbuneşti, de Ion Popescu Brădiceni
La Târgu Cărbuneşti venind
frumoasa Ana Blandiana
ni s-au închis în suflet rana
şi-n inimă un hău de-argint.
La Târgu-Cărbuneşti, ca-n Rai,
Ne-a fermecat din nou cu pana
Poeta Ana Blandiana
Şi, mai ales, cu-alesu-i grai!
Târgu Cărbuneşti,
22 mai 2011
Pe moment, poeta Ana Blandiana, superîncântată, a mărturisit că-i mulţumeşte lui Ion Popescu-Brădiceni şi-l va citi acasă. Ca orice femeie, n-a rezistat ispitei şi a chicotit, parcă gâdilată de jocul de cuvinte şi eleganţa ultimului vers.
Adio, Gorj, dar rămân cu tine!
La plecare, îndatoritorul director al Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”, scriitorul Ion Cepoi, i-a mulţumit Anei Blandiana. Şi i-a adus aminte că, aşa cum prevede regulamentul festivalului, la ediţia a XXXII-a a festivalului, laureaţii premiilor OPERA OMNIA din acest an vor fi copreşedinţii Juriului Naţional, din partea Uniunii Scriitorilor, care suportă şi contravaloarea în bani a acestor premii.
Ion Predoşanu
