Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 – un edificiu înălțat de înaintașii noștri și nu un dar venit din afara fruntariilor țării

87

S-a scris mult și se va mai scrie încă despre înfăptuirea României Mari, al cărei Centenar îl celebrăm la 1 decembrie al acestui an, data care marchează și Ziua Națională a României. Iar desăvârșirea statului național român a fost până la urmă un act firesc în istoria procesului de modernizare a întregii societăți europene, în care atenția cuvenită a fost îndreptată spre formarea și dezvoltarea statelor-națiune, propunându-se la bază principiile naționalității și autodeterminării. Era vorba în special de Europa Centrală și de Est, unde se manifestă tot mai puternic idealul statului-națiune, România fiind parte activă prin multiplele acțiuni și manifestări de emancipare și unitate națională. Și ele aveau să preceadă Primului Război Mondial, în urma căruia se destrămau marile imperii europene, realizându-se nu doar eliberarea popoarelor din interior, dar și desăvârșirea procesului de formare și unitate deplină a statelor naționale, vorbind aici și de eliberarea teritoriilor românești care se aflau sub stăpânirea străină și evident, de reîntregirea României.
Și în primul rând, trebuie menționată în acest proces de demnitate și unitate națională, sincronizarea strategică și tactică a liderilor mișcării unioniste din regatul Vechii Românii cu liderii românilor din Transilvania, Basarabia și Nordul Bucovinei, în realizarea dezideratului național al finalizării procesului de făurire a statului național unitar român. Nu în ultimul rând, este bine să subliniem și rolul deosebit jucat în acest act istoric de referință de către armata română, cu precădere a liderilor militari din toate provinciile noastre strămoșești care au înțeles să coordoneze misiunile de luptă ale oștirii, în funcție de principiile de bază ale țării- geostrategice și geopolitice. După cum, în egală măsură este vorba de capabilitatea și abilitatea factorilor decidenți de la București, Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, care dincolo de contribuția majoră adusă la realizarea Marii Uniri din 1918, au reușit să-și coordoneze pe plan extern întreaga lor activitate diplomatică în funcție de interesele României, având ca obiectiv fundamental realizarea unității politice și economice depline, în cadrul statului-națiune România. Altfel spus, revenind la vorbele lui Mihail Kogălniceanu:” Unirea națiunea a făcut-o”, Centenarul Marii Uniri ne oferă prilejul de a ne exprima, încercând să retrăim momentele luptei înaintașilor noștri pentru independența țării și coagularea națiunii române într-un stat unitar reîntregit în granițele sale firești, iar ca o reflecție pentru urmași trebuie reținută și niciodată uitată datoria sfântă de a nu lăsa de izbeliște nicio clipă unitatea de țară și neam, având ca exemple sublimele fapte eroice ale înaintașilor.
Așadar, trecând în revistă evoluțiile istorice care au condus la înfăptuirea Marii Uniri, să marcăm doar pilonii unor momente de referință și anume: revoluțiile din Țările Române de la 1848, Unirea Moldovei și Țării Românești într-un stat modern – România, la 1859, continuând cu Războiul pentru independența de la 1877 și de aici recunoașterea acesteia pe plan extern, proclamarea României drept regat de sine-stătător, la 1881, și bineînțeles, participarea țării noastre la Primul Război Mondial (1916-1918) și de aici împlinirea dorinței strămoșești de veacuri – reîntregirea țării, în 1918, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România (Vechiul Regat), inclusiv recunoașterea pe plan internațional a statului național unitar român, în granițele sale firești. Iar aici mai este de reținut că întregul proces al edificării României moderne și unite din toată această perioadă, între anii 1848-1918, nu s-a desfășurat izolat, ci într-un context european, reamintind șirul de mișcări legitime, progresiste din mai toate statele bătrânului continent, care urmăreau subminarea imperiilor oprimatoare, emanciparea națională a popoarelor, obținerea drepturilor și libertăților democratice, unitatea statală, șamd. Și românii, în majoritatea lor au fost antrenați în ridicarea edificiului național, așa cum au procedat și alte popoare din spațiul european, precum polonezii, cehii, sârbii, slovacii, italienii, lituanienii, etc., făcând până la urmă același lucru firesc care în statele occidentale se întâmplase cu mult înainte. De fapt, era tendința acelor vremuri, fiind și cea mai avansată, căci nimeni nu vorbea pe atunci de Uniunea Europeană sau de globalizare, de autonomie teritorială pentru minorități, etc.
În același timp, trebuie să subliniem că Unirea de la 1918 s-a realizat în condiții interne și externe extrem de dificile, cu atât mai mult cu cât România era “o țară de tari”, cu români risipiți și prin alte colțuri ale lumii. De aceea, reîntregirea țării a rezultat în urma unui proces îndelungat și anevoios, adeseori cu momente sublime, dar și altele nefavorabile, nu întotdeauna în condiții ideale privind respectarea sau încălcarea drepturilor și valorilor naționale, democratice. Au fost și români, cu precădere din rândul categoriilor sociale înavuțite și cu relații de nișă în lumea occidentală și a fostelor stăpâniri imperiale, care nu au dorit unirea, dezamăgindu-și propria națiune. Au fost motive și momente care ne determină să recunoaștem că în lupta pentru desăvârșirea statului național unitar român, nu am făcut-o nici mai bine, nici mai rău decât alte entități naționale. Dar, indiferent de context și de condțiile acelor vremuri, este de datoria noastră de a evoca și a ne cinsti cu recunoștință înaintașii, bine conduși de elite în momentele de cumpănă pentru țară. Iar acum când celebrăm o sută de ani de la Marea Unire, marcând și Ziua Națională, dincolo de datoria sacra pentru cinstirea trecutului nostru istoric, trebuie să ne păstrăm și echilibrul emoțional prin ponderarea triumfalismului național. În același timp, noi, românii, trebuie să înțelegem că nu suntem nici mai buni și nici mai răi decât alții, după cum e nevoie să înțelegem că nu există pe lumea asta popoare inferioare și popoare superioare, alungând în felul acesta din mentalul nostru, adeseori, complexul de inferioritate față de alții.
Din păcate, astăzi, cel mai mare necaz stăruie prin ura și vrajba între români, paradoxal alimentate chiar de la vârfurile de putere ale statului și ale clasei politice, deopotrivă contaminate de interese obscure. Pe de altă parte, a încerca să reconstituim și să celebrăm Centenarul Marii Uniri, fără a ne strădui prin buna credință să lăsăm urmașilor noștri o Românie mai bună, înseamnă ipocrizie și lipsă de sinceritate, lăsând mai degrabă țara de izbeliște în fața vitregiilor acestor imprevizibile vremuri. Sau altfel spus, indiferent de momentele importante din istoria neamului, gândurile și faptele noastre trebuie îndreptate mai mult spre acțiuni concrete, de ocrotire și apărare a ființei naționale și mai puține festivisme și populisme lipsite de conținut. Mai mult decât atât, în acest an sfânt închinat Centenarului Marii Uniri, avem a constata cu amărăciune hazardul încropirii unor manifestări, de regulă cultural-artistice fără o coordonare și o responsabilitate majoră din partea instituțiilor abilitate ale statului, chiar și a Ministerului Culturii. Or, în felul acesta nu am facut altceva decât să aruncăm în derizoriu multe dintre acțiunile dedicate înfăptuirii Marii Uniri, înțelegând bunăoară, că nu orice manifestare culturală, artistică sau de altă natură încropită aiurea și fără decența cuvenită, se ridică la înălțimea genericului mai sus invocat. Și din păcate abundă, în primul rând, în spațiul public și pe canalele mediatice manifestări de o calitate îndoielnică și mai ales că nu tot ce se produce, indiferent de segmentul artistic și cultural, se pretează a fi închinat centenarului reîntregirii României Mari. În același timp, contează la fel de mult calitatea morală a celor lipsiți de credibilitate în fața oamenilor aceștia fiind mai degrabă comercianți și consumatori de iluzii decât artiști și factori autentici de cultură, creatori de artă adevarată sau organizatori de manifestări cu un puternic mesaj educativ transmis în spațiul public. Și este dezgustător să vezi orice manifestare subculturală circumscrisă Centenarului, având și nedorite scene văzute pe la televizor, așa-zise spectacole și jocuri cu indivizi aproape dezbrăcați și pipițe cu tanga și decolteuri nerușinate, etc., în vreme ce pe fundalul scenelor sunt afișate imagini cu ostași ai armatei române căzuți eroic în luptele cu dușmanii străini pentru apărarea țării. Pe de altă parte, este la fel de dezgustător să vezi tot felul de politruci și trepăduși acoliți care își pun masca seriozității ipocrite, manifestându-se cu “pioșenie” tot sub genericul amintit. În realitate, nu au nicio treabă cu unitatea în cuget și simțiri a românilor, dimpotrivă, interesele meschine, proprii și de grup partinic, îi împing permanent spre ură, semănând răzbunare și dezbinare între oameni, categorii sociale și comunități teritoriale, chiar între regiunile istorice ale României, de unde fiecare dintre noi ar trebui să vorbim același grai și să servim aceleași interese.
Așadar, vrerea marii majorități a românilor este de a întâmpina în unitate națională și decentă Centenarul Marii Uniri, cu mai puține discursuri sforăitoare și la mai multe acțiuni împreună în folosul patriei comune, reconstituind prin fapte adevărata frescă a unității de neam, de la 1918. Doar așa, reușim să cinstim cu respect și recunoștință înaintașii și în același timp să facem generației tinere, nepoților și strănepoților noștri o Românie mai dreaptă și mai bună. În același timp, nu trebuie să facem abstracție de evenimentele sumbre care se petrec astăzi în lume, cu precădere situația tensionată din jurul țării noastre. Cu atât mai mult cu cât există de o bună bucată de timp un curent antiromânesc bine organizat, din afara fruntariilor noastre legitime. În principal, pericolele vin dinspre Răsărit și Apus, de unde se pun tot mai des în discuție modificările de granițe pe harta politică europeană, cu bătaie directă spre România. Este vorba în special de încercările disperate ale Ungariei de a repune în discuția forurilor europene tratatul de la Trianon, atentându-se la integritatea teritorială a țării noastre, iar în privința Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia, UDMR-ul, cu sprijinul direct al guvenului de la Budapesta a venit cu o falsă referire istorică, lansând și un film cvasi-științific asupra anului 1918, intitulat: “ O mie de ani în Transilvania, o sută de ani în România”. Or, printr-o astfel de producție peliculară prin care se ocultează gândirea istorică și se dorește a se acredita ideea că Actul de la Alba Iulia nu a fost legitim și nu a reprezentat voința colectivă a tuturor naționalităților din Transilvania. Nimic mai fals, deoarece fenomenul istoric de la Alba Iulia a constituit de fapt încheierea unei îndelungate perioade de lupte și frământări ale poporului român pentru emancipare și unitate națională, încununând astfel într-un final, construcția identității sale etnice și istorice. Era până la urmă rezultatul evoluției și procesului dezvoltării naționalității și configurațiilor statale care marca încă din sec. XIX spațiul European și mai ales țările din centrul și estul continentului, supuse samavolniciei Imperiului Țarist și Austro-Ungar. Dar, o analiză mai amănunțită a derapajelor istorice, provocate de cercurile iredentist-separatiste maghiare va face subiectul unei alte dezbateri, dar ceea ce ne îngrijorează astăzi, este și rămâne lipsa de reacție a autorităților statului român la atacurile repetate și tot mai puternice ale hungarismului revisionist la adresa țării noastre, a legitimității și demnității noastre naționale. Cu atât mai dureros cu cât frământările și luptele interne provocate de ani de zile de către o clasă politică bezmetică și iresponsabilă au marcat dezbinarea poporului român și distrugerea țării. Or, din astfel de jocuri murdare pentru putere, România a devenit tot mai vulnerabilă, încercându-se și acum, prin tot felul de gesturi și acțiuni ofensatoare, pornite dinăuntru și din afară, să fie umbrită aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. Și suntem nevoiți să repetăm mereu întrebarea și anume până când să suportăm toate atacurile și mârșăviile îndreptate împotriva României de către autoritățile de la Budapesta și de către UDMR- brațul său iredentist-șovin, făcându-și mereu obiceiul de a minți cu obrăznicie și nerușinare în ceea ce privește trecutul și istoria românilor și ale acestui spațiu al Europei? După cum caută să se evite o realitate legislativă românească în contextul căreia se garantează și se păstrează fără echivoc drepturile, identitatea etnică și națională a populației maghiare din România. Din păcate, așa cum mai spuneam, liderii politici români și factorii decidenți la vârf ai țării noastre sunt preocupați mai degrabă de răfuieli și scandaluri interne reprobabile, care alterează serios spiritul de toleranță și unitate națională și în același timp dau posibilitatea antiromânismului maghiar de a se manifesta tot mai zgomotos și a pune la îndoială legitimitatea unirii Transilvaniei cu România. Cu alte cuvinte, doar reînviind sentimentul patriotic mai putem salva armonia și unitatea națională și până la urmă România. Iar celebrarea Centenarului Marii Uniri poate și trebuie să fie un nou început de încredere și speranță, astfel încât țara și poporul român să-și croiască un destin și un viitor mai bun. Altfel, la cum decurg astăzi rânduielile în România, ne vom îndrepta, fără nicio îndoială, spre falimentul întregii societăți. Și inevitabil, odată aruncați într-un cataclism național, se va pierde definitiv identitatea de neam, suveranitatea și integritatea statală. Oare, o astfel de dramă ne dorim, neconștientizând încă starea extrem de gravă prin care trece țara noastră, determinată, în primul rând, de un permanent și cinic sabotaj din interior unde cozile de topor și trădătorii de neam, înfigându-și puternic tentaculele otrăvite în structurile de putere și instituționale ale statului, au deturnat România de la drumul său firesc, de normalitate? De ce și în folosul cui? Răspunsul nu poate să fie decât unul limpede pentru orice minte lucidă și cinstită, de unde este foarte important a ne regăsi prin rațiune și voință nădejdea și calea potrivită de a ieși din impas, înainte de a ne prăbuși definitiv la fundul prăpastiei și în zona neagră a neputinței noastre… DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!
Prof. Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here