Marea împărţeală! – PNL-ul vrea să cucerească 14 primării PDL, PSD-ul vrea doar 2

351

Pagina 3 2Aşa cum anunţase deja de duminică liderul PNL Gorj, Dian Popescu, ieri la sediul PSD, în cadrul şedinţei săptămânale a USL-ului judeţean, s-au împărţit primăriile din judeţ. Liberalii au rămas cu 14 primării PDL, cu una PNG, cu una PC şi cu cea de la Săcelu, unde edilul a ieşit sub sigla Forţei Democrate.

Social-democraţii s-au mulţumit doar cu două primării PDL, cea de la Ţicleni şi cea de la Bălăneşti, dar şi cu trei primării PNG, cea de la Arcani, Ioneşti şi Dragoteşti.

Miercuri s-a parafat astfel marea împărţeală a primăriilor din judeţ după ce săptămâna trecută liderii celor două organizaţii PSD şi PNL au trasat deja linia de demarcaţie între cele 30 de primării care îşi vor pune candidaţi liberali şi cele 40 care vor avea candidaţi social-democraţi. Buna înţelegere între cele două formaţiuni politice a fost comunicată astfel: “astăzi(n.r. ieri) a avut loc şedinţa săptămânală a Uniunii Social Liberale la nivel de organizaţii judeţene Gorj. Au participat cei doi copreşedinţi ai USL Gorj, Florin Cârciumaru şi Dian Popescu precum şi alţi membri ai conducerilor judeţene PSD şi PNL Gorj. (..) În privinţa completării listelor de localităţi în vederea desemnării de candidaţi la alegerile locale din 2012, conform înţelegerii de la Gorj, Partidului Social Democrat îi mai revin încă cinci localităţi faţă de cele 35 în care are în prezent primari. Ca urmare a discuţiilor purtate, acestea ar putea fi Ţicleni, Arcani, Bălăneşti, Drăgoteşti şi Ioneşti”. Trebuie menţionat că PNL-ul are deja în portofoliu 13 primării liberale în timp ce PSD-ul are 35.

Victime colaterale

Cu siguranţă însă împărţirea astfel a primăriilor nu va convenii unor liberali din tabăra galbenă. Cel puţin Primăria Bălăneşti era râvnită la nivel local, de unii reprezentanţi ai PNL-ului dar se pare că Dian a luat hotărârea să cedeze primăria în cauză PSD-ului. “PSD-ul avea un candidat mai bun la Bălăneşti”, a declarat Dian Popescu în momentul în care a fost întrebat de ce a cedat această primărie PSD-ului. PNL-ul îl avea aici candidat aici pe Călin Simionescu care a pierdut în 2008 primăria în al doilea tur cu actualul primar PDL. Şi în tabăra PSD-ului sunt, cu siguranţă, nemulţumiţi dar ambele partide anunţă că vor regla totul din mers. În ce priveşte nesemnarea protocoalelor locale la nivel de trei primării, problema a fost discutată tot în cadrul şedinţei de ieri. “Punctele de pe ordinea de zi luate în discuţie s-au referit la stadiul semnării acordului de colaborare în cadrul USL, precum şi modul în care ar putea fi desemnaţi candidaţii din partea Uniunii Social Liberale în localităţile în care în prezent există, în funcţie, primari din partea altor formaţiuni politice decât cele din cadrul USL. În urma dezbaterilor, s-a hotărât finalizarea acţiunii de semnare a acordului, cu sprijinul nemijlocit al copreşedinţilor Uniunii Social Liberale Gorj, în următoarele zile”, se mai arată în comunicatul de presă al USL Gorj.

A.Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here