Marciuc: “Am fost propus pe funcţia de prim-vicepreşedinte al Univers de 12 sindicate”

471

Liderul de sindicat Adrian Marciuc va afla astăzi, la Sinaia, dacă va fi ales pe funcţia de prim-vicepreşedinte al Federaţiei “Univers”, după ce cu câteva zile în urmă, conducerii acestei structuri sindicale i-a fost transmisă, în scris, propunerea celor 12 sindicate din “Solidaritatea”, legată de promovarea sa. Marciuc susţine că ar putea avea însă şi un contracandidat din partea SMEO, organizaţia din care fac parte Ion Ruşeţ şi Gabriel Căldăruşe, putând veni şi ea aici cu o propunere în acest sens. Marciuc susţine că în cadrul şedinţei de la Sinaia se va bate în cuie şi formarea Departamentului “Solidaritatea” Oltenia, din care fac parte peste 8.200 de sindicalişti.

În cursul zilei de ieri, liderii de sindicat din Gorj au luat drumul spre Sinaia pentru întâlnirea sindicală din cadrul Federaţiei “Univers”. Văzută drept una de maximă importanţă, deoarece sindicaliştii vor să intre în noua formulă la negocierea contractului colectiv de muncă din CEO, întâlnirea se va bucura atât de prezenţa sindicaliştilor din “Solidaritatea” cât şi a celor din SMEO, fiecare plecând însă separat spre judeţul Prahova.

Ruşeţ, critic la adresa Solidaritatea
Nimeni nu neagă că sunt tensiuni între sindicatul lui Ion Ruşeţ şi cele din Solidaritatea, motiv pentru care în cadrul discuţiilor sigur vor ieşi scântei, cu atât mai mult cu cât una dintre funcţiile puse la mezat este cea din care a demisionat fostul senator. De altfel, Ion Ruşeţ a declarat ieri, public, că Solidaritatea nu ar fi un proiect viabil, lucru care a stârnit nemulţumirea sindicaliştilor din tabăra adversă.

Marciuc este sigur pe noua funcţie
Adrian Marciuc îl contrazice pe Ruşeţ, fiind convins, de asemenea, că va promova pe funcţia de prim-viocepreşedinte al Univers dar şi că Solidaritatea va intra la negocierea CCM-ului. “Am fost propus pe această funcţie de 12 sindicate. Noi am avut discuţii anterior şi s-a semnat un document care a fost transmis la Univers, legat de promovarea mea pe funcţia de prim-vicepreşedinte. Există posibilitatea să nu fiu însă doar eu în cursa pentru această funcţie deoarece propuneri se pot face şi pe loc la Sinaia, în plen, şi ar putea fi una şi din partea SMEO. Nu ştiu însă ca SMEO să fi transmis o propunere scrisă la Univers, legat de o persoană care ar putea candida pe această funcţie. Ştiu însă că miercuri se votează cine va ocupa funcţia de prim-vicepreşedinte, Consiliul ia act de propuneri şi de alegerea persoanei care va ocupa acest post. În cadrul discuţiilor vrem să se aprobe şi constituirea Departamentului Zonal Solidaritatea, în fruntea căruia se vor afla cei 12 lideri de sindicat semnatari ai constituirii acestuia”, a declarat Marciuc, care susţine că sindicatele trebuiau să fie unite. “Sindicaliştii noştri au înţeles că trebuie să fim uniţi. Unii vor să distrugă însă tot, păcat, pentru că se uită cât s-a muncit pentru a realiza ceea ce avem la Mătăsari, de exemplu”, a mai spus Marciuc.

Trei zile de discuţii la Sinaia
Sindicatele din Univers şi-au dat întâlnire la Sinaia, loc în care vor discuta timp de trei zile atât de problemele sindicale cât şi de dialogul social şi de acţiuniile viitoare. La şedinţă, din Gorj, s-au deplasat în jur de 20 de sindicalişti, cheltuielile fiind suportate de Complexul Energetic Oltenia.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.