Marcel Romanescu, cu adeziunea la Nădrag

371

Democrat-liberalul Marcel Romanescu a ales în cele din urmă să se îndrepte, aşa cum Gorjeanul anunţa la începutul lunii august, spre PNL Gorj. Romanescu face publică acum alegerea, după o perioadă de pendulare între câteva partide politice, dar şi faptul că, în câteva zile, va deveni liberal cu acte în regulă.

Procedura implică însă ca cererea de adeziune a lui Romanescu să ajungă pe masa lui Matei Nădrag, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Târgu-Jiu, cel care conduce de altfel şi Biroul Municipal al filialei, organismul în cauză urmând să dea primul “verde” pe solicitarea fostului subprefect.

Fără funcţie deocamdată
Romanescu nu va primi şi o funcţie la nivel de PNL Gorj asta deoarece statutul partidului stabileşte că noii veniţi, personalităţi locale, pot deveni membri cu funcţii de conducere, doar după aprobarea Delegaţiei Permanente a organizaţiei. S-ar ajunge şi aici, dacă se doreşte asta, dar nu din prima, adică de la depunerea adeziunii la PNL Gorj. Adeziunea lui Romanescu trebuie să treacă însă de aprobarea Biroului Municipal şi de validarea Biroului Judeţean al PNL Gorj, ca fostul pedelist să devină liberal cu drepturi depline. După trecerea acestor proceduri, Romanescu poate candida din partea PNL Gorj pentru un post de parlamentar, pe Colegiul 1 Senat sau pe Colegiul 1 de Deputaţi, în ultimul caz având şanse mult mai mari de reuşită.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here