Marcel Popescu, pesimist: ,,Lumea nu va veni la stadion”

1176

Managerul general al Universităţii Craiova, Marcel Popescu, nu crede că reluarea fotbalului cu spectatori este o soluţie viabilă în perioada imediat următoare. Conducătorul ,,Ştiinţei” a declarat că societatea este afectată profund de pandemia izbucnită la nivel mondial, iar lumea va privi cu scepticism evenimentele ce presupun adunări mari de persoane. „Chiar dacă se va permite accesul spectatorilor, societatea este atât de marcată de ce se întâmplă încât nu va veni lumea la stadion. Nu se poate păstra distanţa socială la stadion”, a declarat Popescu la Oltenia TV.Managerul Universităţii a mai spus că Liga 1 s-ar putea relua, cel mai devreme, în lunia iunie.,,Într-o prognoză optimistă, începerea pregătirii este pentru luna mai. Fotbalul nu poate începe decât după ridicarea stării de necesitate. Vom găsi modalitatea de a ţine jucătorii la cel puţin 50 % ca pregătire fizică, dacă sunt pietoni, nu-i mai putem aduce pe jucători la o stare de competiţie în mai puţin de 2 luni. Universitatea Craiova beneficiază de cantonamentul de la Lunca Jiului, care are hotel, zonă de izolare.”Craiova ocupă, după două jocuri din play-off, locul 3 în campionat, la 4 puncte distanţă de liderul CFR Cluj.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.