Democrat-liberalul Marcel Hoară, preşedinte al Agenţiei Române pentru Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale (ARDZI), a anunţat ieri că va candida pentru funcţia de prim-vicepreşedinte în cadrul organizaţiei PDL Gorj la alegerile care se vor desfăşura săptămâna viitoare, pe data de 19 martie. „Am o candidatură sigură ca secretar executiv al partidului la nivel naţional.
Eu îmi depun la nivel judeţean candidatura pentru funcţia de prim-vicepreşedinte. Cred că obiectivele mă încadrează cam în această zonă”, a declarat Hoară.
Referitor la unicul candidat anunţat pentru funcţia de preşedinte al PDL Gorj şi anume Ion Ruşeţ, Marcel Hoară este de părere că o competiţie ar fi fost bună dar că încă nu este târziu. „Dacă la nivel judeţean nu se mai pot depune candidaturi, acest lucru se poate face până pe 14 martie la Biroul Politic Naţional la nivel naţional”, a precizat Marcel Hoară. De asemenea, deşi susţinuţi pentru funcţia de prim-vicepreşedinţi ai PDL Gorj sunt deputatul Severus Militaru şi edilul oraşului Rovinari Dorin Filip, se pare că preşedintele ARDZI se simte stimulat. „Chiar dacă cei doi au susţinere, pe mine acest lucru mă stimulează. Oamenii trebuie să se raporteze la programe politice. Eu vin cu un pachet de obiective şi este important să ai aceste obiective, dar este şi mai important să le pui în practică. Altceva nu mă interesează”, a clarificat Marcel Hoară.
Izabella Molnar