MApN, despre atacurile rusești de la granița cu România

764

„Duminică, 17 septembrie, forțele ruse au continuat atacurile asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea graniței cu România. Ministerul Apărării Naționale a monitorizat în timp real situația aeriană în zonele de responsabilitate. Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de prealertă aeriană, începând cu ora 22.55, pentru zona de nord a județului Tulcea, aflată în proximitate, cu potențialul de a fi afectată de riscurile asociate acestei situații. Forțele MApN au întărit prezența și continuă să implementeze măsurile necesare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații. Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar. MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situația generată de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea”, au transmis reprezentanții MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.