Manţog se plânge că s-a trezit în Opoziţie

443

Mantog 2Fostul lider al PD-L Gorj, Ionel Manţog, se plânge de faptul că organizaţia judeţeană a ajuns să facă parte din Opoziţie.

Şi asta pentru că nu întrevede nicio posibilitate de schimbare a majorităţii politice la nivel local, unde acuză că se fac interese proprii.

Ionel Manţog a afirmat la sfârşitul săptămânii trecute că partidul pe care îl reprezintă a ajuns să fie unul de Opoziţie în judeţul Gorj, deşi a câştigat alegerile prezidenţiale. Fostul lider spune că, la ora actuală, nu se întrevede nicio posibilitate de schimbare a majorităţii politice la nivel local.
“PD-L Gorj a ajuns să facă opoziţie în judeţul nostru”. Aceasta este declaraţia fostului lider al partidului, Ionel Manţog, care spune că o altă majoritate decât cea actuală nu se întrevede prea curând. Ionel Manţog a mai precizat că, la nivel central, nu sunt văzute cu ochi buni înţelegerile locale, chiar dacă acestea sunt susţinute de membrii organizaţiilor teritoriale.
Democrat-liberalii gorjeni şi-au luat gândul de la schimbarea majorităţii la nivelul judeţului nostru. O majoritate ar mai putea fi alcătuită în cadrul comunelor, acolo unde politica nu este atât de importantă pentru cei care sunt edili, a mai precizat acesta. La nivelul Consiliului Judeţean, atât PNL-ul, cât şi PRM –ul respectă alianţa de acum doi ani, cu PSD-ul în timp ce la Bucureşti nu au fost luate decizii până în acest moment.
Tandem Grivei-Manţog împotriva împărţirii bugetului
În cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Judeţean de vineri, 5 februarie, Ionel Manţog a făcut încă o dată dovada clară a faptului că este liderul din umbră al democrat-liberalilor, deşi oficial şi atunci când este cazul neagă acest lucru. Şi-a luat în serios rolul de opozant pe plan local, determinându-i pe colegii săi de partid din Consiliul Judeţean să nu voteze aprobarea bugetului pe anul 2010. Astfel, toţi cei 9 consilieri judeţeni pedelişti au votat în unanimitate împotriva repartizării bugetului de stat. Aşadar, proiectul a fost aprobat în final, dar nu fără discuţii contradictorii.
Gheorghe Grivei a fost cel care i-a aruncat mănuşa lui Călinoiu, acesta din urmă încercând să-l tragă pe tuşă pe fostul vicepreşedinte de Consiliu Judeţean. Pentru că jocul de echipă dintre cei doi pedelişti s-a desfăşurat exact aşa cum a fost plănuit, Ionel Manţog s-a trezit că este dator să-l ţintească cu câteva replici pe Ion Călinoiu, sărind în apărarea colegului său de scaun. Practic a fost o comandă dată tuturor celorlalţi consilieri judeţeni PD-L de a nu vota bugetul. Practic, Manţog a refuzat să voteze ceea ce şeful său Boc a dispus să se împartă în teritoriu.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here