
interimar al organizaţiei democrat-liberale gorjene, Cosmin Popescu. Ionel Manţog nu se mai află în judeţul Gorj, el fiind transportat ieri dimineaţă cu o ambulanţă la un spital din Bucureşti, la cererea expresă a acestuia. Manţog a vrut să ajungă în capitală pentru mai multe investigaţii medicale. Cosmin Popescu a declarat că pacientul se află în afara oricărui pericol fiind stabil. Liderul PD-L, Cosmin Popescu, a anunţat de asemenea că va ocupa locul lăsat vacant de Manţog urmând să devină principalul organizator al campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor.
Dosar penal pentru Manţog
După accidentul rutier de marţi al cărui protagonist a fost Ionel Manţog acesta s-a ales cu dosar penal. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu i-au deschis lui Manţog dosar penal, accidentul făcut de acesta fiind înregistrat drept accident de muncă. Împotriva democrat-liberalului se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
În urma accidentului de marţi de la Câlnic o persoană, pacientul aflat în ambulanţă, a decedat, asistentul aflat şi el în ambulanţă a fost transportat la Bucureşti fiind rănit grav, soţia pacientului mort este în afara oricărui pericol iar şoferul ambulanţei este internat, în continuare în secţia ATI a Spitalului „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu.
Concluziile legiştilor îl avantajează pe Manţog
Pacientul aflat în ambulanţa implicată marţi în accidentul rutier grav de la Cîlnic a murit în urma unui infarct. Cel puţin asta a fost concluzia trasă de medicii legişti care în urma autopsiei facute lui Constantin Frăţilă au constatat că rănile minore suferite de acesta în urma accidentului nu îi puteau pune viaţa în pericol. Reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală Gorj, au declarat astfel miercuri că rezultatul autopsiei arată că decesul bărbatului în vârstă de 57 ani a fost generat de un infarct.
Anamaria Stoica