Manta și Gorgotă, puși pe tușă la alegerile din PNL Gorj

142

pantelimon manta (2)Fostul deputat liberal Pantelimon Manta nu va putea candida sâmbătă pentru un post de vicepreşedinte al PNL Gorj, la alegerile organizate în filială, întrucât nu mai este membru al organizaţiei.

O problemă asemănătoare o are și alt aspirant la funcția respectivă, Daniel Gorgotă, care este convins că, astfel, candidatul susținut de ei pentru șefia filialei, Radu Angheloiu, primește o lovitură care, în cele din urmă, se va întoarce în favoarea sa.

Preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, deputatul Ionuţ Stroe afirmă că Manta a fost exclus în vara anului 2009 din partid şi în momentul de faţă nu figurează ca membru. Stroe precizează că, în consecinţă, orice candidatură a fostului deputat nu va fi acceptată, Manta neputând să fie prezent nici măcar în sala în care se vor desfăşura alegerile.

Pantelimon Manta declară, la rândul său, că el a contestat decizia de excludere şi că, în opinia sa, până la primirea unui răspuns definitiv, are dreptul să candideze la orice funcţie în partid. Fostul deputat menţionează însă că dacă nu îi va fi acceptată candidatura va renunţa cel mai probabil la a face politică, el spunând că: „nu vreau nici milă, nici pilă, ci doar să se analizeze documentele”.

gorgotaÎn situaţia sa se mai află Daniel Gorgotă, venit de la PD-L la PNL în toamna anului trecut, el neavând un an de zile pentru a putea candida conform statutului actual al liberalilor. Gorgotă spune că nu este firesc ce se întâmplă, atât el cât şi Manta provenind din echipa unui singur candidat la şefia filialei. „Nu ştiu cum se face, dar şi eu şi domnul Manta suntem din echipa lui Radu Angheloiu. Pentru mine este clar un joc murdar, menit să îi reducă din şanse lui Radu Angheloiu, dar cei care au pus la cale acest lucru se vor convinge că lucrurile nu stau aşa. Eu voi merge la Bucureşti zilele acestea şi voi încerca să lămuresc lucrurile pentru că am convingerea că merit să candidez. Eu nu mă tem de votul sălii şi nici adversarii lui Radu Angheloiu nu ar trebui să se teamă pentru că sala este cea care va decide”, spune Gorgotă.

Şapte posturi de vicepreşedinţi

Peste 300 de delegaţi sunt aşteptaţi sâmbătă la Târgu-Jiu pentru a-l alege pe noul preşedinte al PNL Gorj, după ce fostul lider al organizaţiei, deputatul Dan Morega, a demisionat din partid la începutul lunii iunie. Aceştia vor alege de asemenea şi membrii Biroului Permanent Judeţean, organism care include şi şapte posturi de vicepreşedinţi ai filialei.

La funcţia de preşedinte sunt înscrişi în cursă patru candidaţi, respectiv vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Radu Angheloiu, preşedintele organizaţiei municipale Târgu-Jiu, Dian Popescu, viceprimarul comunei Turcineşti, Dumitru Modrea, şi consilierul municipal Ion Navlea.

Filiala este condusă interimar din luna iunie de deputatul de Dolj Ionuţ Stroe, care menţionează că pentru alegerile de sâmbătă mai există şi alte persoane dornice de candidaturi la funcţii de conducere, dar care nu mai sunt înscrise în PNL. Stroe afirmă că numele respective vor fi făcute publice în timpul desfăşurării alegerilor, dacă foştii membri nu se răzgândesc şi îşi retrag până atunci candidaturile.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here