Cinci decenii de la înfiinţarea celei mai complexe şi îndelungate mişcări culturale din ţara noastră din a doua jumătate a secolului al XX-lea până în prezent.
Motto: „Nu există fericire dincolo de cultură” – C. Noica
„Orice mişcare are nevoie de un mentor” – Liviu Poenaru
„În anul 1965, un grup de entuziaşti dascăli împreună cu câţiva săteni şi elevi din satele gorjene Floreşti şi Poiana s-au întâlnit la şcoală şi au pus bazele grupării literare (cenaclu) cu numele Mihai Eminescu, cunoscută fiindu-le taina şederii Marelui Român pe plaiurile lor, cu opt decenii în urmă. Între aceştia se aflau profesorii Liviu Poenaru, Constantin Guţă, Constantin Maria, Ioan Anastasia (elev pe atunci) şi Constantin Sgaibă (singurul trăitor astăzi).
Conducerea cenaclului a fost asigurată în timp de scriitorii Mihai Duţescu şi Ion Cepoi.
Pe parcurs vor adera mulţi alţii, de ordinul sutelor, dar tot în sute se numără şi elevii care se vor «şcoli» la izvoarele creaţiei eminesciene, prin concursul de creaţie literară „Freamăt de codru”. Învăţătorii localnici Ioana Păunescu, Dumitru şi Domnica Angheloiu şi Ion Titel Vasile au fost prezenţi la toate manifestările (organizate de mai multe ori pe an!), pag. 65 – 66.
Încă de la înfiinţarea sa, Cenaclul literar – artistic „Mihai Eminescu” şi-a desfăşurat activitatea pe baza unor programe anuale cu manifestări literar – artistice aniversare şi comemorative bianuale la 15 ianuarie şi 15 iunie, dar şi la 8 noiembrie (Arh. Mihai!).
Mişcarea culturală (care cuprinde parcul Eminescu cu bust, muzeul memorial), de la Floreşti a cuprins pe lângă concursul literar amintit, manifestările Zilele Eminescu, Te Deum „Eminescu” la biserica Barbu Bălcescu din Floreşti. Simpozionul Naţional „Mihai Eminescu”, de două ori la Târgu-Jiu, apoi la Floreşti şi Brădiceni (1997, 1999).
Prin Simpozionul Naţional Mihai Eminescu de la Târgu-Jiu, Floreşti şi Brădiceni, coordonat de prof. dr. P. Popescu – Gogan, s-a urmărit ca Târgu-Jiul să devină o capitală culturală a Olteniei, prin extinderea eminescologiei, brâncuşologiei, practicii argheziene, eticii lui Eufrosina Potecă, sociologia monografică a lui Al. Ştefulescu şi Vasile Lascăr, arheologia lui C.S. Nicolescu – Plopşor, folcloristica şi fabulistica lui Gheorghe Bistriţa, geologia lui I. Popescu – Voiteşti.
Cum „virtutea la înălţime este invidiată” (Shakespeare) n-au lipsit nici incidente, ocrotite sus de spiritul eminescian.
Lărgindu-şi aria cu mulţi aderenţi, mişcarea culturală de la Floreşti a simţit nevoia să fie statuată juridic în Societate. Ce putea fi mai curat şi simplu, decât sintagma şcolărească „Prietenii lui Eminescu la Floreşti”, avându-l ca preşedinte pe Liviu Poenaru.
Numai că, în anii 1988 – 1989, funcţionarea Societăţii nu a fost aprobată, dar au urmat şi măsuri de anihilare a activităţii ei.
Printre zecile de membri, sosiţi din întreaga ţară, s-au infiltrat şi… informatori.
Liderul Liviu Poenaru a fost chemat la Securitate şi „bătut peste o masă învârtitoare, ţipând până la afectarea coardelor vocale” (propria mărturisire, 1990), dar şi a Insp. Şc. Gorj („am fost chemaţi de Securitate şi hărţuiţi”, C. Stana, insp.şc., la conf. pers. didactic, ’90, sala Cinema „Dacia”).
Peste un alt membru al conducerii Societăţii „Prietenii lui Eminescu la Floreşti”, a căzut o furtună cu o ploaie de sancţiuni „profesionale”, aplaudată de corul unor „colegi”, nerăbdători să-i ocupe catedra didactică.
Printre acuzaţii figura şi faptul că unii membri ai Societăţii, de vârsta a III-a, făcuseră politică interbelică.
În iunie ’89, la comemorarea Centenarului intrării lui Eminescu în Nemurire, manifestările au fost coordonate de Comitetul pentru Cultură a jud. Gorj, comunicările au fost stopate, totul limitându-se la cântece şi versuri, multe cu pecetea epocii (în agonie).
O jumătate de secol de la începuturile celei mai consecvente, corespunzătoare şi extinse în timp şi chiar nonconformistă mişcare culturală.
Bibliografie:
Almanahul „Eminescu la Floreşti”, editura Ager, 2000, pag. 65 – 66
Prof. Virgil Cercelaru, membru al Societăţii „Prietenii lui Eminescu la Floreşti”
