Manifestări dedicate Zilei Eroilor, organizate la Școala Gimnazială ,,Ecaterina Teodoroiu”

1033

Ziua Eroilor, celebrată de sărbătoarea Înălţarea Domnului, a fost marcată ieri în întreaga ţară prin ceremonii militare şi religioase care s-au desfăşurat la monumentele închinate eroilor neamului, iar Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu s-a alăturat și ea manifestărilor, celebrând această zi prin diverse activități.

În fiecare an, elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială ,,Ecaterina Teodoroiu” se adună în amfiteatrul școlii pentru a sărbători Ziua Eroilor. Această importantă zi din punct de vedere istoric este celebrată odată cu marea sărbătoare creştină a Înălţării Domnului.
Iar, cu această ocazie, la unitatea de învățământ amintită a avut loc un moment solemn în care s-a adus un omagiu eroilor care au luptat și au murit pentru țară.
Activitatea a început cu alocuțiunea profesorului de religie, Cosmin Vilău despre importanța păstrării respectului pentru eroii neamului și despre legătura dintre biserică și școală pentru crearea unei comunități active.
A urmat apoi o slujbă de pomenire a eroilor, la statuia Ecaterinei Teodoroiu, săvârșită de către preotul Daniel Popescu de la parohia „Sfântul Nicolae”, după care elevii au depus o coroană de flori la statuia eroinei.
Tot în cadrul evenimentului, sub îndrumarea profesorilor, elevii au pregătit numeroase momente artistice emoționante. Îmbrăcați în straie de sărbătoare, elevii au intonat imnuri patriotice, au recitat poezii și au prezentat sceneta „Ion, soldat român”, umplând aerul cu o atmosferă solemnă și mândră.
Toate acestea reprezentând o modalitate frumoasă de a cinsti eroii și de a le păstra vie memoria în sufletele noastre.
Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here