Manifestări culturale prilejuite de sărbătorirea Zilelor Comunei Glogova

80

În perioada 12-13 octombrie 2024 s-a desfășurat ediția a IX-a a sărbătoririi Zilelor Comunei Glogova. În cadrul acestui eveniment s-a desfășurat un ciclu de manifestări culturale organizate de Primăria și Consiliul Local al Comunei Glogova. Printre acestea amintesc de acordarea a patru titluri de cetățean de onoare al comunei, vernisarea expoziției de pictură „Colecționar de Cotidian”, lansări de carte și program artistic susținut de elevii Școlii Generale „Nicolae Caranda” și de artiști consacrați.

Sâmbătă 12 octombrie 2024, am participat alături de Primarul Comunei Polovragi, Gheorghe Epure, fratele său Petre Epure și soția lui, Veronica la manifestările prilejuite de cea de-a IX-a ediția a Zilei Comunei Glogova, la invitația domnului primar Alpredi Gheorghe. Venind mai repede de începerea oficială a manifestărilor (ora 15:00), iar vremea era prielnică plimbării, cu cer senin și soare îmbietor, am putut vizita Casa Glogovenilor construită în jurul anului 1770, în care a trăit o parte din anii tinereții și Tudor Vladimirescu – conducătorul mișcării revoluționare din anul 1821. Această casă este acum în renovare. Eu am vizitat-o și când era mobilată și arăta extraordinar de bine.
Am fost plăcut surprinși când am intrat și în beciul casei care era transformat în Galerie de Artă și în locul butoaielor cu vin și a alimentelor pentru iarnă, erau acum tablouri cu picturi. Acolo ne-a întâmpinat artistul plastic gorjean Florin Preda Dochinoiu și fiul acestuia Alexandru Preda Dochinoiu și ne-au prezentat expoziția lor de pictură intitulată „Colecționar de Cotidian”. Tatăl ne-a spus că: „Această expoziție propune o incursiune artistică în lumea detaliilor aparent banale ale vieții de zi cu zi. Noi am surprins momente, gesturi, obiecte și fragmente din spațiul nostru cultural, pe care le-am reinterpretat și recontextualizat, transformându-le în lucrări de artă cu semnificații noi și surprinzătoare”. Expoziția invită publicul să privească lumea din jur cu ochi noi, evidențiind complexitatea și estetica ascunsă în cotidianul nostru. Lucrările expuse au ca temă comună transformarea banalului în ceva remarcabil. Fie că este vorba despre un pom, o literă, o fotografie uitată sau despre un portret anonim capturat într-o clipă efemeră, fiecare lucrare este rezultatul unei observări atente și al unei profunde înțelegeri a lumii înconjurătoare. Acești „colecționari de cotidian” extrag semnificații noi din gesturile, obiectele și interacțiunile zilnice, oferind publicului o perspectivă diferită asupra realității.
Domnul Florin Preda Dochinoiu ne-a spus că organizatorii acestei expoziții sunt Primăria și Consiliul Local al Comunei Glogova în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Drobeta-Turnu Severin și Casa de Cultură a Municipiului Motru. Menționez faptul că și fiul familiei Veronica și Petre Epure, Bogdan P. Epure, este artist plastic și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. După ce am făcut și o fotografie de grup am mers să vizităm biserica de alături cu Hramul Sfântului Nicolae. Când ne-am întors, am avut un alt prilej de mare bucurie. Ne-am întâlnit cu Amiralul Romulus Hâldan, coleg de Liceu Militar cu mine și Petre Epure, dar mai mare în promoție cu trei ani ca noi. El locuiește acum în Glogova și era însoțit de două urmașe ale Glogovenilor, Anca Gabriela și Mirela Iuliana Glogoveanu, nepoatele lui Marin Glogoveanu, care locuiesc la Constanța și au venit la Glogova pentru prima dată în viața lor, pentru acest eveniment.
În fața unei scene mari, instalată în curtea Casei Glogovenilor, au fost așezate scaune pentru mulțimea de oameni veniți din tot județul și nu numai să participe la aceste manifestări culturale. În primul rând au fost așezați invitații, în frunte cu parlamentarii gorjeni, secretari de stat, autoritățile județene și primarii gorjeni, apoi scriitori, epigramiști și oameni de cultură din Gorj și din țară, continuând cu populația locală.
La ora 15:00, donul primar Alpredi Gheorghe, a salutat participanții și a mulțumit invitaților pentru prezență, apoi, după intonarea Imnului de Stat și a unei scurte slujbe bisericești săvârșite de un sobor de preoți locali l-a rugat pe domnul consilier local Dogaru Ovidiu, președintele de ședință, în conformitate cu prevederile HG 57/2019, să prezinte Hotărârea Consiliului Local Glogova luată în ședința festivă de astăzi pentru a marca deschiderea a celei de-a IX-a ediții a Zilelor Comunei Glogova și a 200 de ani de învățământ glogovean. Acesta a spus că: „Prin hotărârea adoptată cu unanimitate de voturi să se acorde „Titlul de Cetățean de Onoare” domnilor Mihăiță Ion, Simion Ion, Nimară Ilie și Neagu Virgil. Este modul nostru de a mulțumi acestor oameni care, de-a lungul timpului, au modelat generații și generații”, apoi a declarat deschisă această ediție a Zilelor Comunei Glogova. Rând pe rând, în ordinea alfabetică, cele patru persoane au fost chemate de către domnul primar și le-a înmânat diploma de Cetățean de Onoare al Comunei Glogova. Primul a fost profesorul de matematică și director al Școlii Generale „Nicolae Caranda”, Mihăiță Ion, care s-a născut la Glogova la 5 ianuarie 1947 și a slujit cu credință și eficiență învățământul glogovean timp de peste 40 de ani ca profesor de matematică. După pensionare a publicat următoarele cărți: „In memoriam luminători de carte și credință ai vetrei de învățământ glogovean”, „Calea către Dumnezeu. Biserica Sfântul Nicolae, sat Glogova”, „Glogova. Boierii Glogoveni și Slugerul Tudor”, ediția I și II, „Calea către Dumnezeu. Resfințirea Biserica Sfântul Nicolae, sat Glogova”. Al doilea a fost profesorul de istorie și geografie Neagu Vergiliu, timp de 40 de ani și 4 ani viceprimar al comunei, unde a reușit să treacă actuala Culă a Glogovenilor în patrimoniul comunei, în anul 2003.
A urmat preotul Nimară Ilie, slujitor al bisericii Sf. Nicolae timp de 34 de ani, care de luni, 14 octombrie 2024, va fi înlocuit cu un preot nou. Al patrulea „Cetățean de onoare”, Simion Ion, a fost profesor 34 de ani și directorul Școlii Generale „Nicolae Caranda” timp de 10 ani.
Pentru că anul acesta se împlinesc 200 de ani de învățământ glogovean, domnul primar a invitat-o pe doamna profesoară Veronica Mogoșan, actualul director al Școlii Generale „Nicolae Caranda” să ne vorbească despre însemnătatea acestui eveniment. Aceasta a început expozeul cu un proverb. „Pornind de la proverbul unde o școală se ivește, pământul se îmbogățește, putem spune că ne aflăm pe cel mai bogat și binecuvântat loc al Comunei Glogova”, apoi a făcut un scurt istoric al învățământului glogovean. „În urmă cu 200 de ani, mai exact în anul 1824, a fost înființată în satul Glogova, prima școală particulară. Marele boier Nicolae Glogoveanu a însărcinat pe popa Gheorghe Grădinaru cu slujba de dascăl ca să învețe carte pe copiii fruntașilor din Glogova, care vor voi, cu condiția ca învățăceii să-l servească pe popă. Copii învățau carte în tinda bisericii și câteodată, la popa Gheorghe acasă. Se scria pe nisip sau pe frunzele mai late ale arborilor. Învățătorul preot era plătit de către boier, în natură, cu 300 oca de porumb, toamna, la cules. Școala particulară de la Glogova se numără printre cele mai vechi școli ale județului Mehedinți și ale Țării Românești. Mai târziu, în anul 1838, s-a ridicat o școală pentru dascăli și pentru elevii săi care era o simplă casă țărănească. O casă de oameni săraci, cu bârne de gorun acoperită cu scândură de fag cu ferestruici mici. La această școală nu veneau numai copii din Glogova ci și de la distanțe mari: Comănești, Crainici, Rătez, Negoiești. În anul 1845, școala particulară a satului Glogova a fost înlocuită cu o școală publică. A doua școală menționată în documente este cea a satului Cleșnești, pe la 1854. Preotul satului a fost și învățător. În satul Olteanu învățământul apare în anul școlar 1904 – 1905, iar în fostul sat de moșneni Cămuiești, prima școală a fost menționată abia în anul 1934. Școala de la Bratia a fost construită pe locul unde în prezent funcționează Școala Generală „Nicolae Caranda”, între anii 1960-1964. Domnul director Nicolae Caranda a luat inițiativa extinderii școlii și cu ajutorul comunității a dat forma finală așa cum o găsim și acum. Pe parcursul celor 200 de ani de activitate a Școlii Glogovene, comunitatea din Glogova s-a implicat constant în susținerea școlii, dorind pentru copiii lor o viață mai bună. De-a lungul timpului Școala Glogoveană a modelat numeroase personalități care au făcut Comuna Glogova cunoscută în țară dar și în străinătate”. La final, doamna directoare a încheiat expunerea sa tot cu un citat din Ion Heliade Rădulescu: „Fără școală să nu aștepte nimeni, nici părinți buni, nici fii buni și prin urmare, nici stat bine organizat și bine păstorit”. Și ca să exemplifice faptul că la Glogova sunt elevi performanți doamna învățătoare Dabega Rodica a venit însoțită se elevul Covrig Damian din clasa a II-a, campion național la lupte greco-romane câștigând medalii încă din anul 2021, la categoria 16 kg, apoi campion național la 08.10.2023, la Călăraș, la categoria 22 kg și locul 1 la campionatul internațional de la Lugoj în anul 2024. Felicitări părinților acestui copil talentat care se antrenează la Motru iar pe cheltuiala lor participă la turneele din țară.
În continuare, domnul primar a prezentat o mare parte dintre invitați printre care și cele două surori din Constanța, Anca Gabriela și Mirela Iuliana Glogoveanu, nepoatele lui Marin și Elena Glogoveanu din Terpezița, județul Dolj, urmașe ale Glogovenilor, pe care eu le cunoscusem prin intermediul amiralului Romulus Hâldan și ne-am împrietenit, făcând schimb de telefoane și adrese de e-mail.
Vremea s-a înrăutățit brusc, cerul s-a înnorat amenințându-ne cu ploaia, dar culmea, s-a iscat un vânt puternic care a împrăștiat rapid norii adunați deasupra noastră. În acest timp, s-a desfășurat lansările de carte. Poetul și jurnalistul Nicolae Dragoș, ajuns la aproape 86 de ani (n. 3 noiembrie 1938), unul dintre oamenii de ispravă ai Gorjului, din Cleșneștii Glogovei, din mirificul ținut al Motrului, a fost moderatorul acestui eveniment cultural.
„Mă bucur că sunt multe personalități culturale care au răspuns invitației noastre, aici și am să enumăr câteva dintre ele așa cum a făcut și domnul primar cu personalitățile politice”, a început prezentarea evenimentului domnul Nicolae Dragoș (cât pe ce să-i zic Labiș, la bătrânețe, dacă n-ar fi murit la 21 de ani), apoi a început prezentările acestora: Dan Lupescu, scriitor, poet și ziarist, Emil Lăzărescu, director al Revistei «Rațiunea», Viorel Mirea, de la Turnu Severin, poet și scriitor, Pompiliu Ciolacu, artist plastic, Ion Popescu-Brădiceni, scriitor, poet și critic literar, George Drăghescu, poet și actor din Tg. Jiu, Ion Sabin Cernea, poet din Motru, Mircea Tutunaru, scriitor din Motru, Nicoleta Cătălina Pauliș, profesor și poet din Glogova, generalul MI Constantin Codiță, scriitor, Vasile Vasiescu, scriitor, Rodica Pospai Păvălan și Mircea Pospai, scriitori și jurnaliști de la Craiova. A continuat apoi cu epigramiștii Gorjului prezenți, Mihai Lungescu, Grig M. Dobreanu și Gabi Roșianu, membri ai Cenaclului „Hohote” din Târgu Jiu, care au și deschis lansarea de publicații. Domnul Mihai Lungescu, președintele Cenaclului a prezentat Revista ,,Hohote”, nr. 30 și membrii cenaclului au susținut un recital de epigramă și poezie umoristică.
A urmat apoi lansarea volumului de poezie „Cuvinte pentru păsări rare” al doamnei economist Ioana Burghel, născută în Comuna Bolboși, jud. Gorj, a lucrării „Popasuri pe Valea Motrului – o incursiune literară”, volumul 1 scrisă de Mircea Tutunaru din Motru și a unei cărți foarte interesante „Nicolae Dragoș, poetul jurnalist și jurnalistul poet” scrisă de Rodica Pospai Păvălan și Mircea Pospai de la Craiova, despre viața și opera domnului Nicolae Dragoș. Felicitări tuturor.
Felicitări domnului primar Alpredi Gheorghe și gazdelor pentru calitatea evenimentului!
Col. (rtr.) Gigi Bușe, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here