Manifestări cultural-artistice și științifice dedicate Zilei Culturii Naționale

1173

La inițiativa Consiliului Județean Gorj, în data de 15 ianuarie 2024, începând cu ora 12, Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, în colaborare cu licee și colegii din Târgu Jiu, dar și instituții cultural-artistice Gorjene, va organiza o serie de manifestări cultural-artistice și științifice dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 174 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu.

„Prin intermediul activităților organizate la Biblioteca Județeană «Christian Tell» Gorj alături de instituții de cultură ale județului Gorj: Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Teatrul Dramatic «Elvira Godeanu», Ansamblul Artistic Profesionist «Doina Gorjului», Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea culturii tradiționale Gorj, Filiala Gorj «Cultul Eroilor», Orchestra Simfonică «Lyra Gorjului», licee și colegii din Târgu Jiu: Liceul de Artă «Constantin Brăiloiu» Târgu Jiu, Colegiul Național «Spiru Haret», Colegiul Național «Tudor Vladimirescu» se dorește păstrarea și conservarea celei mai importante voci poetice din literatura română. Acest eveniment marchează începutul unui nou an cultural, un portal către identitatea și spiritualitatea românească pornind de la operele marelui poet, Mihai Eminescu”, a transmis doamna Maria-Luiza Sandu, managerul bibliotecii, într-un comunicat de presă.
În continuarea comunicatului a prezentat ansamblul de activități cultural-artistice care se vor prezenta la bibliotecă. „Vom debuta cu «Micii Exploratori» de la Colegiul National Tudor Vladimirescu coordonați de doamna profesor învățământ primar Mirea Gabriela, cu recitări de poezie din opera eminesciană, după care vom avea un recital de poezie realizat de poeta gorjeană Florentina Cuteanu, profesor învățământ primar și membru al Filialei Gorj «Cultul Eroilor» și o interpretare la vioară a cântecului popular «Ciuleandra», de către micuții și talentații artiști Sandu Adrian și Sandu Maria, care sunt elevi la Palatul Copiilor. Continuăm cu o dramatizare a operei Luceafărul de Mihai Eminescu și o activitate interactivă (interviu și test de cultură generală) despre viața și opera poetului național Mihai Eminescu cu elevii clasei a IV-a de la Colegiul Național «Spiru Haret» coordonați și îndrumați de doamna profesor de învățământ primar Talianu Gabriela), recitare de poezii din lirica eminesciană de către elevii clasei a II-a de la Colegiul Național «Spiru Haret» coordonați și îndrumați de doamna profesor de învățământ primar Anițescu Ioana Georgiana. Vor urma elevii Liceului de Arte «Constantin Brăiloiu» îndrumați de doamna director Daria Ionescu-Haidău cu recitare de poezii din opera eminesciană, canto clasic și un grup de chitară și voce. Elevii Colegiului Tehnic «General Gheorghe Magheru» coordonați de doamna profesor Crăete Nicoleta și de domnul Ion Alexandrescu, actor la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu, vor face o interpretare actoricească a poeziei Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu. În Foaierul Bibliotecii va avea loc o expoziție de artă și de carte intitulată «Cultura românească în cărți și imagini» și o videoproiecție «Tur virtual al Muzeului de la Florești unde marele poet Mihai Eminescu si-a petrecut o vacanță de vară.”
Așadar, Biblioteca Județeană „Christian Tell” ne oferă o gamă variată de activități cultural-educative dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 174 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu și vă invit să fim alături de organizatori pentru a ne răsfăța și sufletul, pe care-l cam neglijăm.
Gigi Bușe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.