Mandatul lui Nicolae Ciucă: Încă 11.000 de bugetari

1973

La finalul lunii octombrie a anului 2019, când PNL a preluat guvernarea, trimițând la Palatul Victoria Executivul condus de Ludovic Orban, erau 1.235.789 de bugetari. Doi ani mai târziu, în noiembrie 2021, lună care coincide cu preluarea guvernării de către premierul Ciucă, statistica arăta că aveam 1.258.810 bugetari. Potrivit ultimelor date publicate de Ministerul Finanțelor, în luna iunie a acestui an numărul posturilor ocupate la stat urcase la 1.269.712, potrivit unei analize a cotidianului Jurnalul.ro.

Jurnalul.ro: În 2019, salariile din sistemul de stat au înghițit 9,8% din PIB, pentru ca în 2020 să urce la 10,6%, un procent care îl depășea ușor chiar și pe cel înregistrat în perioada crizei din 2008-2010. În 2021, statul a cheltuit cu angajații săi 9,4%, iar ținta pentru 2022 este de 8,4%, adică 116 miliarde de lei, în scenariul unei creşteri economice de circa 4%. Ținta stabilită de Executiv prin Legea bugetului de stat pare compromisă la mijlocul acestui an, mai ales că în luna iulie a venit cu un val de creșteri salariale în sistemul public, deși nu a avut în spate un studiu de impact. Astfel, Parlamentul a decis ca de la 1 iulie să se majoreze salariile unor mari categorii de bugetari, după cum urmează:

  • de la 1 iulie 2022, pentru toți bugetarii majorare cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 și cele din luna decembrie 2021;
  • de la 1 iulie 2022, pentru personalul nou-încadrat sau promovat cuantumul brut al salariilor/soldelor se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 și cele din luna iunie 2022;
  • de la 1 iulie 2022, pentru personalul din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și din Ministerul Sportului se acordă pentru complexitatea muncii o majorare a salariului de bază de 15%;
  • personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătății beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului Sănătății;
  • funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%;
  • funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%;
  • personalul din instituțiile și/sau autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri externe rambursabile, în baza legilor pentru ratificarea sau aprobarea acordurilor de împrumut adoptate de Parlamentul României, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.

 

1 COMENTARIU

  1. Mama lor de hoți! Nu produc nimic, dar trăiesc regește de pe urma contribuțiilor din privat. Plătim din buzunarul nostru incompetenta, hoția si corupția unei clase politice toxice pentru România. Singura soluție este o adevărată revoluție, nu cum a fost lovitura de stat din 89′ de au ajuns la putere tot comuniștii si securiștii, care au distrus tot ce a fost bun în aceasta tara. Forța AUR! Pe ei pe mama lor de hoți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here