Mandate de încetare emise de prefectul Văcaru

527

Reprezentanţii Prefecturii Gorj au emis, vineri, ordinul de încetare a mandatului de primar al comunei Padeş în cazul lui Mihai Troacă, acesta fiind condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis. „A fost emis ordinul de încetare a mandatului de primar al domnului Mihai Troacă, primarul comunei Padeş, am primit referatul de la secretar şi a fost emis ordinul. Atribuţiile sale vor fi preluate de viceprimarul comunei”, a declarat vineri, prefectul judeţului Gorj, Alin Văcaru. Totodată, vineri a fost emis ordinul de încetare a mandatului în cazul viceprimarului oraşului Rovinari, Laurenţiu Chivu, care nu mai este membru PP-DD. Chivu preluase conducerea Primăriei Rovinari după decesul primarului Dorin Filip. „Am emis astăzi (vineri n.r.) şi ordinul de încetare a mandatului în cazul viceprimarului de la Rovinari, Laurenţiu Chivu, în urma adresei primite de la PP-DD Gorj în care era menţionat faptul că dumnealui nu mai deţine calitatea de membru PP-DD şi atunci nu mai poate fi nici consilier. Automat şi-a pierdut şi calitatea de viceprimar. Rămâne ca în perioada imediat următoare să organizeze o şedinţă pentru desemnarea unui alt viceprimar care va conduce primăria până în 2016”, a mai spus prefectul judeţului Gorj.
A.S.

1 COMENTARIU

  1. Dar pe Liviu Diaconescu , nu-l schimbati din functie, pentru neaplicarea si interpretarea eronata a legii?????
    Ce fel de sef al juristilor este? V-om vedea cum se va solutiona plangerea facuta catre DNA Bucuresti, cu privire la exercitarea atributiilor de serviciu a lui Diaconescu…….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here