Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat la începutul săptămânii curente lista proiectelor respinse în programul Casa Verde Clasic pentru persoanele juridice. Pe listă se află 194 de primării, unităţi spitaliceşti sau mănăstiri, câteva dintre ele fiind din judeţul Gorj.
Recent, pe site-ul AFM, a fost publicat Centralizatorul proiectelor propuse spre respingere în “Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari unităţi administrativ-teritoriale, instituţii publice şi unităţi de cult”, sau Casa Verde Clasic pentru persoane juridice.
Pe lista celor 194 de solicitanţi respinşi se regăsesc primării din Gorj, Spitalul Orăşenesc Novaci, dar şi câteva mănăstiri. Motivele care au stat la baza respingerii dosarului de finanţare depuse de Spitalul Novaci sunt: “Nu a fost depusă copia hotărârii consiliului local/organului de decizie privind aplicarea la Program; având în vedere lipsa documentului, nu se poate constata acordul privind aplicarea la Program; Nu au fost depuse documentele din care să rezulte calitatea solicitantului de proprietar sau administrator al imobilului, teren şi construcţie, pe care se va monta sistemul de încălzire; având în vedere lipsa documentelor nu se poate constata dacă solicitantul are în proprietate/administrare imobilul în care se va monta sistemul pentru care se solicită finanţare”. Şi la baza respingerii dosarului Primăriei Târgu-Jiu a stat la bază faptul că “studiul de fezabilitate nu se încadrează în cerinţele art.11, alin. (1) litera (l) din Ghidul de finanţare având în vedere că nu au fost depuse studiile de teren”. O altă primărie ce a avut ghinion neavând dosarul complet a fost cea de la Târgu-Cărbuneşti. În acest caz dosarul a fost respins pentru că “studiul de fezabilitate nu se încadrează în cerinţele art. 11, alin. (1), lit. l din Ghidul de finanţare având în vedere că nu au fost depuse certificatul de urbanism şi planurile instalaţiilor propuse spre finanţare”.
Șase mănăstiri, pe lista respinselor
Tot pe lista celor 194 de solicitanţi respinşi se regăsesc şi șase mănăstiri din judeţul Gorj. Este vorba despre: Mănăstirea Crasna, Mănăstirea Polovragi, Mănăstirea Tismana, Mănăstirea Lainici, Mănăstirea Icoana – Cărpiniş, Mănăstirea Sf. Treime – Strâmba. Singurul motiv pentru care dosarele acestor unităţi de cult au fost respinse a fost reprezentat de faptul că “studiul de fezabilitate nu se încadrează în cerinţele art. 11, alin. (2), lit. l din Ghidul de finanţare având în vedere că nu au fost depuse: certificatul de urbanism, planurile instalaţiilor propuse spre finanţare şi facturile aferente consumului de apă”.
Izabella Molnar