Mănăstirea «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, Oraşul Turceni (Gorj) şi-a sărbătorit hramul – ,,Astăzi, venind aici, trebuie să ne pocăim, iar Taina Sfintei Treimi este Taina tainelor”!

2006

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte, Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul  Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a fost prezent în această zi la Hramul Catedralei Mitropolitane din Sibiu, în cadrul unui sobor de înalţi ierarhi ai Sinodului BOR, luni, 5 iunie 2023, Mănăstirea «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, Oraşul Turceni (Gorj) şi-a sărbătorit hramul în prezenţa a peste două sute de credincioşi, iar, Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al mănăstirii de către un sobor ales de preoţi, călugări şi diaconi din care a făcut parte, printre alţii: Precuviosul Părinte Vladimir Dărângă, Preacuviosul Părinte Paisie Ciuban şi Pr. Vasile Tudorescu, toţi trei fiind slujitori ai sfintei lavre, Pr. Făinişi Antonie, Parohia Strâmba-Jiu, Pr. Ilie Amzucu, Parohia Urdarii de jos, Pr. Fâciu Constantin, Parohia Bustuchin, Pr. Rusu Marin, Parohia Turceni, Pr. Zămârcă Robert, Parohia Olari, Pr. Fiscuci Florin, de la Craiova, Pr. Călugăru Mihai, de la Mehedinţi şi alte feţe bisericeşti din localităţile limitrofe. La slujba liturgică au participat Maica Stareţă Marina Gligor Stavrofora, ca întotdeauna o gazdă minunată, stăruitoare şi îndeaproape ajutată de către obştea de maici ostenitoare, iar, ca prezenţe notabile, pot fi menţionate cea a domnului Prefect, ing. Iulian Popescu, a familiei prof. univ. dr. Dumitru şi Nicoleta Otovescu, a familiei prof. univ. dr. Constantin şi Gabriela  Păsărin Nedelcu, a prof. univ. dr. Lucian Medar, a fraţilor Corneliu (col. retr.) şi optician Ionică Boştină, a membrilor familiei regretatului publicist şi documentarist gorjean, Constantin Avram, prin doamna Gheorghiţa Avram, împreună cu cei doi fii ai săi, Irinel şi Cătălin Avram. La sfârşitul oficierii slujbei Sfintei Liturghii a fost săvârşită Slujba de pomenire a ctitorilor şi a slujitorilor străvechiului aşezământ monahal care a îmbrăcat veşminte de aleasă şi împărătească sărbătoare, beneficiind, prin Voia Bunului Dumnezeu, de o vreme fără intemperii meteorologice!

,,În clipa în care păcătuim, noi ne despărţim de Dumnezeu, însă, Lumina Duhului Sfânt o putem primi, doar prin «vasul ales» al iubirii”!
În cuvântul de învăţătură duhovnicească, Precuviosul Părinte Paisie Ciuban a vorbit despre importanţa acestei mari sărbători creştine care urmează după Duminica Cincizecimii, despre necesitatea înţelegerii Tainei Sfintei Treimi, mai ales atunci când spunem rugăciunea, când ne închinăm şi rostim: «În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!», pentru că dumnezeirea se vede cel mai bine la închinare! Chiar dacă au fost mulţi care au încercat să explice Taina Preasfintei Treimi, aşa cum a spus Părintele Paisie, mintea omenească nu poate desluşi o asemenea Taină, aşa cum se poate explica ceva concret din lumea în care trăim! Avem un singur Dumnezeu în trei «ipostasuri», pentru că la Sinodul de la Niceea au fost combătute ereziile «nebunului» Arie, iar, la cel de-al doilea Sinod ecumenic de la Constantinopol, Sf. Grigorie de Nazianz a prezentat ultimele cinci capitole ale «Crezului» pe care noi îl spunem cu evlavie şi în ziua de astăzi! Cu un glas de stentor care se impune auditoriului, Părintele Paisie a vorbit despre comparaţia dintre «iepure»şi «leu», adică, dintre Sf. Ap. Petru şi Mântuitorul Iisus Hristos, Sf. Petru fiind cel care s-a lepădat de Învăţătorul său, pentru aceasta fiind răstignit cu capul în jos, pentru ca noi să înţelegem şi modul cum a pornit învăţătura Mântuitorului Hristos şi cum a fost ea propovăduită de către cei doisprezece apostoli care au fost luminaţi de către Duhul Sfânt! Prin exemple edificatoare, să încercăm să ne rugăm la icoana Sfintei Treimi, care este icoana iubirii! ,,În clipa în care păcătuim, noi ne despărţim de Dumnezeu, însă, Lumina Duhului Sfânt o putem primi, doar prin «vasul ales» al iubirii! Astăzi, venind aici, trebuie să ne pocăim, iar, Taina Sfintei Treimi este Taina tainelor”! În încheiere, Preacuviosul monah a ţinut să arate că omul păcătos, în loc să alerge după poftele plăcerilor, ale bogăţiei şi în loc să arate ura faţă de aproapele, trebuie să dovedească faptul că păcătosul nu este un păcătos veşnic, de aceea, omul credincios trebuie să ia întotdeauna exemplu de la sfinţii care s-au pocăit şi s-au înălţat la cer! În fiecare zi, să spunem şi noi ca sfinţii: «Doamne, ajută-mă ca să nu mai greşesc!». Şi, ca o concluzie, a fost dat exemplul unei persoane bolnave care voia să nu mai greşească timp de trei zile, dar, de multe ori, greşeala depăşeşte voinţa, de aceea, fiecare dintre noi, prin ceea ce facem, să încercăm să nu mai greşim înaintea Lui Dumnezeu, măcar o zi, iar, această zi să fie mereu…astăzi, pentru că mâine, nu se ştie!
După ce au fost miruiţi, credincioşii au primit pachete cu alimente, iar, în limita locurilor disponibile, au fost invitaţi la o agapă frăţească!
Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.