Mănăstirea Icoana şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram al său, Hramul «Sfinţilor Martiri Brâncoveni»! – ,,Facă Bunul Dumnezeu să devenim şi noi urmaşi demni ai Domnitorului Brâncoveanu, într-o societate tot mai secularizată şi mai secularizantă”!

621

Cu binecuvântarea ÎPS Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, luni, 16 august 2021, Sfânta Mănăstire «Icoana», din Comuna Crasna şi-a sărbătorit Hramul «Sfinţilor Martiri Brâncoveni», iar Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor ales de călugări şi preoţi din care au făcut parte Preacucernicul Părinte Protopop Marian Mărăcine, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord, Preacuviosul Părinte Protosinghel Fanurie, Preacucernicul Părinte Pr. Ioan Coconeţu, Parohia Novaci, Preacucernicul Părinte Pr. Ion Popescu, Parohia Cărpiniş, împreună cu Preacucernicul Părinte Pr. Alin Stoicoiu, Parohia Turcineşti, fiu al satului Cărpiniş. Răspunsurile la strană au fost date de către corul de măicuţe în frunte cu Maica Stareţă Teodora Ilie Stavrofora, mai ales că măicuţele au interpretat atât de frumos Balada, «Brâncoveanu Constantin – boier vechi şi domn creştin»!

,,Un îndemn la a-i urma exemplul şi viaţa lui Constantin Brâncoveanu, pilda mărturisitoarei lui credinţe”!
În cuvântul de învăţătură adresat celor peste o sută de credincioşi prezenţi la slujbă, Preacuviosul Părinte Fanurie Protosinghel a spus următoarele: ,,Constantin Brâncoveanu reuşeşte să domnească 26 de ani, căutând, prin diplomaţia sa, ca Ţările Române să nu treacă prin jertfe omeneşti. A fost domnitorul luminat, înzestrat de Dumnezeu, care aduce în ţară pe Ieromonahul Antim din Gruzia, cel care la 1705 este ales Episcop al Râmnicului Noul Severin, iar în 1708 ajunge Mitropolit al Ţării Româneşti. Brâncoveanu aduce la Bucureşti oameni luminaţi, atât din cultura italiană, cât şi din cultura grecească, încurajând şi pe alţi iubitori de cultură români să ajute la ridicarea nivelului cultural al ţării. Tipografiile pe care le înfiinţează Antim Ivireanu la Râmnicu Vâlcea, Mitrofan Episcopul de la Buzău, apoi la Mănăstirea Snagov, arată că sunt realizate la lumina tiparului cărţi pentru luminarea poporului: Apostolul şi Evanghelia la început, apoi Molitfelnicul, Ceaslovul, Mineile, cărţi de slujbă scrise în limba română în litere slavoneşti, dar şi pentru ţările arabe. Domnitorul este cel care ctitoreşte biserici şi mănăstiri, cum sunt Potlogi, Mogoşoaia, Mănăstirea Brâncoveni, Mănăstirea Hurezi, unde îşi zidise mormântul în pronaosul bisericii, ajută la întărirea bisericilor Gura Motrului, Sadova, apoi, în Şcheii Braşovului. Cu daniile sale, ajută şi cele patru Patriarhii ortodoxe surori, precum şi mănăstiri la Muntele Athos. Nu era doar un iubitor de slovă, de cultură şi de arhitectură, ci era şi un aprig strângător de taxe şi impozite pe care le chivernisea spre binele ţării şi spre ridicarea poporului. La un moment dat, bănuit că este foarte avut şi pârât la turci pentru intenţia pe care o avea de a bate o monedă cu chipul său, turcii socotind aceasta ca un afront, pentru a ieşi de sub tutela Porţii Otomane şi să nu mai plătească tribut, cum o făcuse până atunci, salvând ţările române de război! În aceste împrejurări, turcii hotărăsc detronarea lui sau mazilirea care s-a întâmplat în Săptămâna Patimilor în anul 1714, când sultanul Ahmed al III-lea a trimis mesaj printr-un sol cu «batista neagră», cum ştim de la istorie, pentru detronarea lui Constantin Brâncoveanu în ziua de miercuri, din Săptămâna Patimilor. Sunt luaţi cu forţa, el şi cei patru fii ai săi, iar doamna Maria Brâncoveanu, soţia lui, ginerii şi fetele, sunt închişi într-o cetate din Asia, de unde vor scăpa la câteva luni după uciderea domnitorului. Dar domnitorul şi cei patru fii, împreună cu sfetnicul Ianache Văcărescu, sunt duşi la Istanbul şi întemniţaţi, chinuiţi mereu, din Postul Paştilor până la 15 august 1714, în ziua «Adormirii Maicii Domnului», când marele domnitor împlinea 60 de ani! Este judecat în piaţa publică pentru o falsă trădare, când i se cere să abjure de la credinţa ortodoxă, promiţându-i-se, în schimb, viaţa, dar, aşa cum ştim şi auzim din Balada care îi este consacrată şi care circulă cam de pe la 1870, «Brâncoveanu Constantin, boier vechi şi domn creştin», sau versul: «Să ştiţi că-a murit creştin, Brâncoveanu Constantin», toate ne amintesc de jertfa domnitorului prin decapitare, după ce au fost decapitaţi mai întâi cei patru fii şi sfetnicul Ianache! Trupurile lor au fost aruncate în apa Bosforului şi recuperate în taină de către anumiţi creştini evlavioşi, apoi sunt duse şi înmormântate la mănăstirea de pe insula Halki. În anul 1720, doamna Maria Brâncoveanu, soţia domnitorului, reuşeşte în mare taină să aducă rămăşiţele lui pământeşti la Biserica «Sfântul Gheorghe Nou» din Bucureşti, ctitoria sa de la «kilometrul zero», cum se spune, punând o lespede deasupra mormântului şi o candelă cu data de 12 iunie 1720. Din teama de a nu fi profanat în continuare de către turci, nu este adus la Mănăstirea Hurezi, unde îşi avea mormântul, ci este îngropat în pridvorul Bisericii «Sfântul Gheorghe Nou» din Bucureşti. Domnitorul Constantin Brâncoveanu, un mare iubitor de artă, nu doar un mare învăţat şi un spirit luminat, aduce în ţară stilul care îi va purta numele peste veacuri, «stilul brâncovenesc», o combinaţie între stilul românesc, muntenesc al cerdacelor şi stilul bizantin al arcadelor semirotunde, astfel încât la mai toate ctitoriile sale, cerdacele instituţiilor de cultură, ale tiparniţelor şi ale bisericilor ctitorite au aceste arcade străjuite de coloane, considerate veritabile «catedrale ale timpului sacru românesc», aureolate de spiritul de jertfă al Sfinţilor Martiri Brâncoveni! Canonizat de către Sinodul BOR în anul 1992, cu data de prăznuire în ziua de 16 august a fiecărui an, pentru a nu eclipsa Praznicul «Adormirii Maicii Domnului», iar, dacă cele amintite aici, ar însemna mai mult decât o veritabilă pagină de istorie, ca şi un îndemn la a-i urma exemplul şi viaţa lui Constantin Brâncoveanu, pilda mărturisitoarei lui credinţe, ne-am bucura foarte mult în zilele noastre! Viaţa lui nu trebuie doar cunoscută, adusă în memorie la timpul prezent, dar trebuie şi cinstită credinţa domnitorului! Deci, facă Bunul Dumnezeu să devenim şi noi urmaşi demni ai domnitorului, într-o societate tot mai secularizată şi secularizantă, într-o lume în care valuri peste valuri ne ameninţă când vin peste noi! De aceea, trebuie să ne zbatem, să ne «nevoim», dacă vreţi, într-un termen ecleziastic, să luptăm cu propriile noastre puteri sufleteşti, limitate, de altminteri! Căci, ce am putea noi fără harul Duhului Sfânt şi fără rugăciunile sfinţilor? Să-i rugăm, aşadar, pe sfinţii mărturisitori, să ne ajute şi nouă, mijlocind înaintea Domnului, a Preasfintei Treimi, să arătăm că suntem demni de iertare şi de izbăvire! Să ne ajute Dumnezeu tuturor, Amin”!

„Cu bărbăție sfântă a îndurat moartea evlaviosului ei soț și a iubiților ei fii”!
În loc de concluzie la sărbătorirea celui de-al doilea hram al Mănăstirii «Icoana», din Comuna Crasna, merită să ne aplecăm cu smerenie înaintea Doamnei Maria (Marica) Brâncoveanu, soţia domnitorului martir al neamului românesc, a cărei viaţă a fost discretă, dar la fel de frământată precum a soțului ei martir, dovedindu-se o devotată soție, mamă, filantrop, mironosiță și lider al familiei decapitate prin moartea voievodului. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul BOR, a conturat portretul Doamnei Maria Brâncoveanu, astfel: „Cu bărbăție sfântă a îndurat moartea evlaviosului ei soț și a iubiților ei fii, a răbdat temnița și exilul, refuzând orice compromis cu ucigașii neamului ei, ca mai apoi, cu un curaj vrednic de toată lauda, cu mari cheltuieli, dar mai ales cu riscul pierderii propriei sale vieți, să aducă în țară scumpele oseminte ale Domnitorului Martir! Doamna Marica rămâne pentru fiecare femeie creștină o pildă de evlavie și nădejde în vremuri de grele încercări, de răbdare în cea mai grea suferință, de mamă care și-a crescut copiii în neclintită credință, de soție iubitoare și devotată, valori transmise și urmașilor ei care au strălucit prin evlavie şi filantropie”, a precizat Patriarhul. Familia Domnitorului Constantin Brâncoveanu și portretul doamnei sale, oricum, ne dezvăluie taina supraviețuirii națiunii române: credința, nașterea de prunci, buna educație și asumarea crucii. Maria (Marica) Brâncoveanu a fost nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, domn al Ţării Româneşti (1669-1672), la a cărui curte viitorul ei soț, Constantin Brâncoveanu, deţinea demnitatea de paharnic. Până în 1688, când Constantin Brâncoveanu a urcat pe tron, cei doi soți aveau deja patru fiice: Stanca, Maria, Ilinca și Safta, iar, până la sfârșitul domniei, numărul pruncilor aduși pe lume va fi de 11, toți crescuți și educați creştineşte şi în spiritul dragostei de ţară! După moartea domnitorului, abia la un an şi jumătate de exil, i s-a permis Doamnei Marica să se întoarcă în Ţara Românească, iar, în octombrie 1716, în drumul spre Bucureşti, doamna Marica a adresat o scrisoare Mitropolitului Ţării Româneşti, boierilor şi prin ei întregului popor, vorbindu-le de iertarea acordată tuturor pribegilor, de scutirea de biruri şi îndemnându-i să se întoarcă la casele lor şi să se apuce de treabă spre binele ţării. Mănăstirea «Surpatele», din judeţul Vâlcea, a fost un lăcaș de reculegere al doamnei Maria Brâncoveanu, după martiriul soțului și al copiilor ei, locul unde și-a plâns, în ultimii ani ai vieții, soarta nemiloasă care îi răpise, în mod tragic, soţul iubit şi copiii, rugându-se printre lacrimi Lui Dumnezeu pentru sufletele dragi, deoarece în moarte a rămas la fel de discretă ca și în viață!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here