Managerul Talabă: „Dădeam tichetele de masă şi fără hotărâri judecătoreşti”

332

Constantin Talabă, managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari, a fost notificat de către Sindicatul Sanitas Rovinari să pună în aplicare 19 sentinţe judecătoreşti. Concret, unitatea sanitară ar trebui să acorde tichetele restante unui număr de 19 salariaţi. Managerul Talabă spune că voia să acorde oricum acele tichete şi că sentinţele respective nu sunt definitive, astfel că spitalul le va ataca la Curtea de Apel Craiova.

După ce timp de câteva luni, angajaţii Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari au aşteptat, în zadar, să îşi primească tichetele de masă, de la începutul verii situaţia a revenit la normal. Bonurile se acordă lunar şi integral. Cu toate acestea, trei luni au rămas restante, astfel că unitatea sanitară trebuie să găsească soluţii pentru a se ajunge la zi cu acordarea tichetelor. Între timp, o parte dintre procesele intentate de Sindicatul Sanitas Rovinari au primit câştig de cauză la Tribunalul Gorj, conducerea sindicatului solicitând punerea lor în aplicare. „Este vorba despre 19 sentinţe civile date de Tribunalul Gorj, unde se dă câştig de cauză parţial. Spitalul este obligat să acorde tichetele de masă pe lunile iulie, august şi septembrie 2015. Eu vreau să vă spun că şi fără acele sentinţe le dădeam tichetele oamenilor”, subliniază Constantin Talabă, managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari.

Sentinţe atacate la Curtea de Apel
Cu toate că susţine că le va acorda tichetele restante angajaţilor, managerul Constantin Talabă subliniază că Spitalul Rovinari va ataca cele 19 sentinţe date de Tribunalul Gorj. „Sindicatul Sanitas, prin avocatul Pecingină Gheorghe ne cere ca în 5 zile să procedăm la punerea în aplicare a acestor sentinţe. Domnul avocat are o scăpare aici, pentru că Ordonanţa 22/2002 prevede clar la articolele 1 şi 2 că creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă; aceste creanţe nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate. Legea spune că sentinţele se pun în aplicare în 6 luni de la aprobarea sumelor în buget, nicidecum în cinci zile cum cere avocatul Pecingină. Vom ataca la Curtea de Apel Craiova aceste sentinţe”, a explicat Constantin Talabă, managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari.
Sistarea acordării tichetelor de masă la unitatea sanitară menţionată i-a nemulţumit profund pe angajaţi, chiar dacă, de fiecare dată, conducerea spitalului a precizat că nu este rea voinţă, dar nu sunt resurse financiare pentru tichete. Din fericire, se pare că lucrurile vor intra în normal, managerul Constantin Talabă dând asigurări că va face tot ce este posibil pentru a acorda drepturile angajaţilor, dar şi pentru a asigura o bună funcţionare a Spitalului Rovinari.
Minodora Sucea

2 COMENTARII

  1. LA SPITALUL TG CARBUNESTI NU VIi MĂ SINDICAT SA NIT AS? NU VII HA?PAI NU VII CA AI O REPREZENTANTA CARE NU FACE DECÂT LATRĂ PE LA TOATE USILE KING TOATE BINE ȘI II LINGE LA OUA PE MAI MARII SPITALUL CA SA I FIE EI BINE ȘI PROSTII COTIZEAZĂ ȘI FAC FOAMEA F…. ÎN C.. DE MILOGI.

  2. A castigat nimic Gica. Ne-a mintit ca va castiga tot ce a pus pe rol si a castigat doar cateva luni de tichete, care oricum se dau. Se spala bani grei cu sindicatul si noi suntem prosti. Unde sunt orele suplimentare castigate, echipamentul, si multe alte revendicari pentru care am semnat ?
    Numai minciuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here