Managerul Stolojanu a tăiat din tichetele salariaţilor Spitalului Sadu

550

Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu este la limită cu banii pentru salarii şi tichetele de masă. Angajaţii rămân fără cinci tichete lunar, aceasta fiind măsura de economisire anunţată de conducerea unităţii, ce li s-a transmis salariaţilor. Primăria Bumbeşti-Jiu susţine financiar spitalul, pe care îl şi are în administrare, dar nu poate să aloce bani pentru plata salariilor.

Angajaţii Spitalului Orăşenesc Bumbeşti-Jiu sunt tot mai nemulţumiţi de locurile de muncă pe care le au. Cazuistica destul de diversificată, numărul pacienţilor, dar şi gravitatea numitor cazuri contribuie la menţinerea unui ritm alert de lucru pentru personalul medical, cu atât mai mult cu cât ar mai fi nevoie de angajări. Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, salariaţii au fost anunţaţi că vor rămâne cu mai puţine tichete de masă. Surse din spital spun că fiecare angajat va primi cu 5 tichete mai puţin, în fiecare lună, şi că unii dintre angajaţi i-au cerut managerului explicaţii, acesta spunându-le că nu sunt bani şi că Primăria nu îi susţine financiar.
Managerul Aurel Stolojanu a fost contactat telefonic, dar nu a fost de găsit. Primarul Constantin Bobaru a menţionat că managerul spitalului era plecat la un proces la Craiova şi, totodată, a ţinut să precizeze că autoritatea publică locală nu poate asigura plata salariilor.

Bobaru: „Susţinem financiar investiţiile din spital”
Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu, dă asigurări că unitatea sanitară care se află în administrarea sa beneficiază de sprijin financiar pentru investiţii şi consumuri, dar nu pentru plata salariilor. „Noi am susţinut financiar unitatea încă de la început. Pentru salarii nu putem da bani pentru că am încălca legea. Numai anul trecut am dat 1 miliard pentru investiţii şi pentru consumuri, iar în acest an avem prevăzuţi bani tot pentru aceste segmente. Dacă nu sunt bani pentru tichete şi salarii nu este treaba noastră, a Primăriei, ci a conducerii spitalului. Ei trebuie să îşi asigure salariile din serviciile efectuate. Repet, atât cât legea ne permite, noi ne implicăm”, a declarat edilul Bobaru.
Cu toate acestea, se pare că nemulţumirea angajaţilor Spitalului Orăşenesc Bumbeşti-Jiu este atât de mare, încât unii dintre ei au început deja să-şi caute noi locuri de muncă la alte unităţi sanitare, sau în sistemul privat.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here