Managerul Spitalului Motru caută soluţii pentru atragerea de specialişti

229

Spitalul Municipal Motru se confruntă cu un deficit de personal pentru care conducerea unităţii caută o rezolvare. S-a scos la concurs un post de medic rezident pentru Ortopedie şi s-au făcut demersuri şi pentru angajarea de asistenţi medicali. În următoarea perioadă vor mai ieşi la pensie câteva asistente, posturile respective fiind scoase la concurs ulterior.

Criza de personal din sistemul sanitar afectează şi Spitalul Municipal Motru. Managerul unităţii face demersuri pentru a remedia situaţia, însă, din păcate, legislaţia actuală nu este deloc favorabilă rezolvării problemei deficitului de personal. Totuşi, conducerea spitalului din Motru nu se dă bătută şi continuă să caute soluţii. În acest sens, recent, au fost scoase la concurs câteva posturi, unul dintre acestea fiind pentru Compartimentul Ortopedie – Traumatologie. „Avem nevoie de personal, la fel cum au toate spitalele. La Ortopedie am scos la concurs un post pentru rezidenţi; adresabilitatea va fi mai mare în următoarea perioadă, dat fiind faptul că se apropie sezonul rece. Tocmai de aceea, avem nevoie de specialişti, dar şi de asistenţi mediali”, a confirmat Teodor Zavate, managerul Spitalului Municipal Motru.

Asistenţi în prag de pensie
Nu doar de medici are nevoie unitatea sanitară motreană, ci şi de asistenţi medicali. În următoarea perioadă vor ieşi la pensie câteva asistente, posturile lor fiind scoase la concurs ulterior. „Avem nevoie şi de asistenţi medicali. Vor mai ieşi la pensie, în următoarea perioadă, încă două – trei persoane, posturile lor putând fi scoase la concurs. Se pot organiza concursuri pentru posturile rămase vacante ca urmare a pensionării actualilor salariaţi, însă angajările se vor face doar cu aprobarea Guvernului şi cu încadrarea în anvelopa bugetului”, a precizat Teodor Zavate, managerul Spitalului Municipal Motru. Conducerea Spitalului Municipal Motru face eforturi pentru a reuşi să întregească echipa de specialişti şi pentru a acoperi deficitul de personal medical.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here