Managerul Spitalului Județean intră în evaluare

1001

Gigel Capotă, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu, intră în evaluare, pentru activitatea din 2018. În urma acesteia, șeful spitalului va primi un calificativ ce va sta la baza continuării contractului de management semnat cu Consiliul Județean, în subordinea căruia se află unitatea medicală.
„Evaluarea activității se face în fiecare an, conform contractului de management pe care îl are încheiat cu Consiliul Județean Gorj”, a declarat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Evaluarea va avea loc în această lună și va ține seama de indicatorii de performanță asumați prin contractul de management. Între timp, la Consiliul Județean Gorj a ajuns și raportul Corpului de control al ministrului Sănătății rezultat în urma verificărilor de la Spitalul Județean. „Sunt propuneri de îmbunătățire a activității și de corectare a deficiențelor constatate pe zona medicală, pe zona administrativă și, cu siguranță, toate aceste măsuri vor fi duse la îndeplinire și îi vom comunica ministrului Sănătății, pentru că avem această obligație legală”, a mai spus Cosmin Popescu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here