Mame la nici 15 ani

1543

România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de naşteri în rândul mamelor cu vârste mai mici de 15 ani.
Potrivit statisticilor, în anul 2020, din 1.645 de fete cu vârsta între 10 şi 15 ani care au devenit mame în statele membre UE, 731 sunt românce.
„Cu toate că România a dat sub 5% din numărul total de naşteri din Uniunea Europeană în 2020, 44,44% dintre fetele care au născut înainte de a împlini 15 ani sunt din România, care ocupă, astfel, primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, potrivit datelor definitive Eurostat. În cifre absolute, dintre cele 1.645 de fete cu vârsta între 10 şi 15 ani, devenite mame în 2020 în statele membre, 731 sunt românce. În total, aproape 30% din mamele minore (sub 18 ani) din UE provin din ţara noastră (8.276 din 29.505, la nivelul întregii Uniuni Europene)”, a comunicat Organizaţia Salvaţi Copiii România.
Gorjul este judeţul cu cele mai puţine naşteri în rândul fetelor foarte tinere. Patru adolescente cu vârsta sub 15 ani au devenit mame, în urmă cu doi ani. În Mehedinţi, Tulcea şi Brăila s-au înregistrat, în perioada de referinţă, câte 6 naşteri la o vârstă sub 15 ani, pentru fiecare, în timp ce în Vâlcea, Neamţ, Botoşani, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud câte 7 fete care au devenit mame înainte de 15 ani. La polul opus se situează județele Mureș, Bihor și Dolj. Salvaţi Copiii precizează că în multe dintre aceste cazuri, cu precădere din zonele rurale defavorizate, fetele gravide recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii şi nu ajung la medic pentru monitorizarea adecvată a sarcinii.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here