Mamă și fiică, transportate la spital, după scandal în familie

66

Un bărbat de 62 de ani, din comuna Logrești, a fost reținut, miercuri seara, de polițiști, după ce și-ar fi agresat concubina și fiica. Adolescenta de 14 ani și mama ei au fost transportate la spital. ”La data de 24 octombrie, Secţia 8 Poliţie Rurală Stoina a fost sesizată, prin apelul 112, de o femeie de 48 de ani, din comuna Logrești, cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliu, concubinul acesteia de 62 de ani, a provocat un conflict în familie, fiind sub influența alcoolului și a agresat-o fizic pe ea și fiica sa de 14 ani. În urma conflictului femeia și fiica ei au suferit mai multe leziuni, fiind solicitată ambulanța pentru acordarea de îngrijiri medicale. În continuarea cercetărilor, faţă de agresor s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie.Ieri, acesta a fost prezentat în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, cu propuneri legale.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here