Mamă schimbată la Scoarţa

203

În aceste zile, într-un sat din comuna Scoarţa se filmează celebra emisiune „Schimb de mame”. Familia participantă are patru membri, mama având 36 de ani, tatăl 46, iar fiicele fiind în vârstă de 17, respectiv 15 ani. Viceprimarul comunei Scoarţa spune că aceasta este o familie respectabilă, cu o gospodărie frumoasă.

După ce, în urmă cu trei ani, în comuna Polovragi s-a ales prima „Miss fata de la ţară”, acum o altă emisiune se filmează în judeţul nostru. Este vorba despre „Schimb de mame”. Familia Paveloiu din satul Pârvuleşti – Budieni a făcut un schimb de mame cu o familie din Timiş. Chiar în aceste zile se filmează emisiunea. „Într-adevăr, acum se filmează emisiunea „Schimb de mame” la Budieni, mai exact în satul Pârvuleşti, la familia Paveloiu. Mama – Cosmina Adela, în vârstă de 36 de ani, este casnică, iar tatăl, de 46 de ani, a lucrat la Gaze. Ei au două fete: Mihaela Veronica de 17 ani şi Mirabela Maria de 15 ani. Este o familie respectabilă, cu o gospodărie frumoasă; chiar dacă locuiesc la ţară, soţii Paveloiu au tot ce el trebuie, o casă construită de ei, care asigură toate condiţiile unui trai decent”, a explicat Ion Stamatoiu, viceprimarul comunei Scoarţa.
Mămica din Scoarţa a ajuns în Timiş. Deşi acolo va avea mai mult de muncă decât acasă, cunoscuţii ei spun că va face faţă. „A ajuns în zona Timiş, la o familie de ciobani, cu 300 de oi; am înţeles că ea trebuie să ducă mâncare la ciobani. Deşi e mai mult de muncă acolo, decât la ea acasă, Adela va face faţă pentru că este o femeie muncitoare şi descurcăreaţă”, a mai spus viceprimarul Stamatoiu.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here