Majorare salarială la CEO din fondul de promovare/armonizare

3812

* Angajații vor primi în jur 200 de lei

În aceste zile, administrația Complexului Energetic Oltenia și liderii sindicatelor din companie fac listele cu angajații care vor primi majorări salariale, din fondul de promovare/armonizare.

De mulți ani, între angajații CEO există diferențe la salariu, fiind vorba de acele discrepanțe între lucrătorii cu aceleași meserii. Din acest motiv, liderii au negociat ca discrepanțele să fie diminuate iar între veniturile pe care le primesc angajații să nu mai existe diferențe, dacă lucrează în posturi similare și au aceeași pregătire profesională.
La sfârșitul lunii martie, la nivelul CEO s-a aprobat repartizarea fondului de promovare/armonizare salarială, prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă.
Astfel, angajații care trebuie să aibă astfel de majorări salariale vor beneficia de o valoare medie, brut, de 200 lei/salariat, raportat la numărul fizic de personal înregistrat la data de 31.03.2022, pe fiecare subunitate și în cazul ELCFU repartizarea se va raporta la nivelul fiecărei secții.

Șefii de unități propun cui să i se majoreze salariul
Potrivit măsurii CEO, acest fond se va detalia distinct pentru personalul T.E.S.A. și operativ care desfășoară activități suport și pentru personalul care desfășoară activități de producție, mentenanță, administrativ etc., în fiecare subunitate. În documentele semnate de șefii CEO și liderii de sindicat este prevăzut și că majorarea salarială acordată fiecărui salariat nu poate depăși 350 lei brut. De asemenea, propunerile subunităților privind situația nominală a distribuirii fondului repartizat, semnate și de către președinții sindicatelor afiliate la federațiile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă sau înlocuitorii acestora, au fost transmise Direcției Resurse Umane.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here