Maioreanu, pus în funcţie la o companie cu o conducere schimbătoare

443

Andrei Maioreanu, vicepreşedinte PSD, a fost selectat să facă parte din noul Consiliul de Supraveghere al Transeletrica, companie de stat care a schimbat deja cinci conduceri executive şi două consilii de supraveghere în ultimii doi ani. De altfel, ultimul consiliu provizoriu a fost numit acum câteva luni, când la conducerea Ministerului Economiei se afla încă Daniel Chiţoiu, actual ministru de Finanţe.

Propunerile Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), care ar fi fost vizate de altfel şi de ministrul Energiei, Constantin Niţă, au fost publicate recent pe site-ul Transelectrica. Propuşii erau: Eduard Bachide, Gabriel Andronache, Andrei Petrişor Maioreanu, Marin Petre şi Radu Puchiu. Cei în cauză, potrivit cerinţelor publicate pe site-ului Transelectrica, trebuiau să fie absolvenţi de studii superioare, să cunoască limba română sau limba engleză(??) şi să aibă 10 ani de experienţă profesională, din care 5 în funcţii de conducere, coordonare, administrare. Mai erau necesare două scrisori de recomandare, o aşa-zisă “ofertă tehnică”, şi alte documente uzuale necesare la angajare. Maioreanu a întrunit condiţiile, şi recomandat de partid, a fost promovat. Funcţia nu este însă foarte atractivă, deşi oficial Maioreanu s-a arătat mulţumit de ce a primit.

Pârvulescu, în fostul Consiliu
Asta şi pentru că Maioreanu cunoştea schimbările dese de la vârful Transelectrica, dar cunoştea de asemenea că “nemulţumitului i se ia darul”. De altfel, presa centrală a relatat că precedentul Consiliu de Supraveghere care fusese numit în noiembrie, nu a rezistat prea mult şi asta şi urmare a celor recomandaţi să facă parte din acest organism. Este vorba despre Lucian Isar, fost ministru pentru Mediul de Afaceri, anterior fost şef al Trezoreriei la Bancpost; Petrişor Artopolescu, fost şef la Microsoft şi secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor, implicat într-un scandal de furt intelectual, Adrian Costin, director în Autoritatea Vămilor; Dumitru Pârvulescu, fost secretar general adjunct în Ministerul Economiei, implicat într-un dosar de luare de mită; Gabriel Gheorghe Gheorghe, fost comisar la Garda Financiară Sibiu şi Dan Voiculescu, fost administrator al producătorului de ulei Argus Constanţa. În fine, aici a mai fost prezent şi Radu Bugică, ce a ocupat anterior funcţia de director pentru ţara noastră al fondului de investiţii SigmaBleyzer. Bugică este acum propunerea Fondului Proprietatea pentru noul Consiliu de Supraveghere.
Cum se argumentau numirile? “Schimbările au fost făcute pentru a asigura o mai bună coordonare a activităţilor în vederea creşterii eficienţei acestora”, potrivit unui comunicat trimis în noiembrie de Transelectrica Bursei de Valori Bucureşti. În februarie, Consiliul de Supraveghere a decis schimbarea directorului general Andrei Benghea-Mălăieş cu Ştefan Gheorghe, care a ocupat până acum funcţia de director general interimar la Hidroelectrica, Ştefan Gheorghe, unde fusese numit în vara anului. Tot atunci fusese numit şi în Consiliul de Administraţie al Transelectrica. Compania a mai schimbat odată conducerea executivă şi în luna octombrie 2012.

Cât va rezista Maioreanu?!
În concluzie, social-democratul Maioreanu a fost promovat la o companie unde rezistenţa pe funcţie este de câteva luni, timpul fiind suficient pentru ca promovatului să i se arate bunăvoinţa partidului de a-i oferi ceva la nivel central. Să nu uităm că Maioreanu a vrut o funcţie în CEO pe care nu a primit-o, apoi a vrut să fie promovat secretar de stat, funcţie care nu i s-a dat şi acum a vrut brusc la Transelectrica ştiind că Hidroelectrica nu mai este de mult o opţiune viabilă.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here