Mâine seară, mii de gulguţe vor lumina Parcul Central, cu ocazia Festivalului Luminii

1474
Festivalul Luminii se va desfașura anul acesta sâmbată, 23 septembrie, în intervalul orar 16:00 – 21:00, în Parcul Central Târgu-Jiu. Evenimentul a ajuns la ediția a XVII-a la nivel național și la cea de-a XII-a ediție desfășurată în orașul reședință al Gorjului. Organizatorul principal la Târgu Jiu este Centrul Local „Ecaterina Teodoroiu“ Târgu Jiu al Organizației Naționale Cercetașii României.
Cercetașii locali oferă comunității prilejul de a regăsi bucuria lucrurilor mărunte și de a petrece clipe minunate în aer liber alături de cei dragi în cadrul „Festivalului Luminii“. În fiecare an, pentru a crea o atmosferă de poveste, cercetaşii confecționează mii de gulguţe, acestea reprezentând niște cutii de origami în care sunt aprinse mici lumânări. Centrul Local „Ecaterina Teodoroiu” îi așteaptă pe toți doritorii, indiferent de vârstă, să fie parte și anul acesta a unui eveniment național cu impact emoțional aparte.
„Având în vedere faptul că anul acesta municipiul Târgu Jiu deține titlul de Capitala Tineretului, se vor alătura și cercetașii din următoarele centre locale: Timișoara, București, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Drobeta Turnu-Severin și Craiova. Alți parteneri ai evenimentului sunt: Centrul Militar Județean Gorj, reprezentat de biroul de informare și recrutare Gorj, Batalionul 24 Infanterie ,,Ecaterina Teodoroiu“ Târgu Jiu, Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj, Salvamont Gorj,  Paraschiv M. Patricia – Cabinet Medical-Veterinar.  Sâmbătă, 23 septembrie, între orele 14.00 și 18.00, se vor desfășuraîn Parcul Central, mai multe ateliere atractive pentru copii și adulți, pregatite de membrii Centrului Local „Ecaterina Teodoroiu“ Târgu Jiu al Organizației Naționale Cercetașii României. Printre acestea se regăsesc: „Jocurile copilăriei“, „Atelier de gulguţe“ (pahare din hârtie reciclabilă), „Jocul cu mere“ , „Cercetaș pentru o zi“,  „Brățări cercetășești“, „Atelier de împletituri“, „Origamii“, „Tir cu arcul“, „Jocuri cercetășești“, „Gânduri bune în borcan“, „Pictură pe pânză“, etc. La ora 18.30, la Masa Tăcerii, va începe momentul de imagine al organizației cercetașilor din Târgu Jiu. Aceștia vor cânta cântece cercetășești, iar câțiva copii  vor depune promisiunea de cercetaș. Vor fi prezenți și elevi ai Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu cu un moment artistic. De la ora 19:30 se vor aprinde pastilele de lumânări din gulguțe, pe aleile principale ale Parcului Central (Aleea Scaunelor, aleea de pe digul Jiului ce duce de la Masa Tăcerii până la podul de pe insuliță, aleea care unește Aleea Scaunelor cu „Buturuga“ de lângă dinozauri), pentru a crea o atmfosferă frumoasă și relaxantă pentru participanți și vizitatori.  Gulguțele au fost confecționate din materiale reciclabile, tocmai pentru a proteja natura. Scopul „Festivalului Luminii“ este de a-i determina pe cetățenii municipiului Târgu-Jiu și nu numai să iasă din cotidian și să se apropie mai mult de bucuriile simple ale vietii. Evenimentul își mai propune și promovarea petrecerii timpului în aer liber, nu doar în fața televizoarelor sau a calculatoarelor. Anul acesta oricine se poate înscrie ca și voluntar, completând un formular de înscriere postat pe pagina de Facebook a filialei dedicată acțiunii cu impact național  – „Festivalul Luminii Târgu-Jiu”. Accesul la eveniment este liber, iar „Festivalul Luminii“ este o ocazie de a-i cunoaşte mai bine pe cercetaşi şi de a afla cum pot deveni cercetaşi atât copiii, precum şi adulţii. Aşadar, targujienii sunt invitaţi să vină şi să descopere frumuseţea celei mai mari mişcări de tineret de pe glob şi să afle cum, prin educaţie şi implicare, cercetaşii lasă lumea un pic mai bună decât au găsit-o”, a declarat Roxana Boltașu, președinte al Centrului Local „Ecaterina Teodoroiu“ Târgu Jiu al Organizației Naționale Cercetaşii României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.