– Rep. Maică Maria Procopie, am venit să purtăm un dialog în acest foișor al Mănăstirii Tismana, iar prin bunăvoința Domnului, avem noroc să discutăm despre semnificația acestei Sărbători minunate a Lavrei Sfântului Cuvios Nicodim, Sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului”! Cum v-ați pregătit ca să întâmpinați această sărbătoare?
-Ca în orice mănăstire, pregătirile sunt în primul rând sufletești, pentru că fiecare suflet se pregătește s-o prăznuiască pe Maica Domnului, Împărăteasa tuturor sfinților, a cărei mutare la ceruri a fost vestită de Arhanghelul Gavriil, cu trei zile înainte. Multe minuni a făcut și face Maica Domnului în viața noastră, de aceea la mănăstire se adună cu acest prilej nenumărați credincioși, care vin și se bucură alături de noi la acest praznic.
“Omul care vine către mănăstire în dorința de a-L afla pe Dumnezeu, de a se apropia de Maica Domnului”
– Rep. De fapt, am venit să discut cu Maica Stareță Antonia, dar, iată, am avut norocul să discut cu un interlocutor agreabil și delicat, aș putea spune, iar în virtutea unei formule consacrate de adresare sunt tentat să vă spun Maică Stareță, de aceea, vă rog să mă iertați! Mai întâi, aș dori să vă întreb, dacă pelerinul care vine la această sărbătoare să caute credința, va putea descoperi aici și acele lucruri minunate pe care nu le poate afla în altă parte?
-Am încredințarea că orice om, ceea ce caută în viața lui, aceea găsește! Nu există om care să caute și Dumnezeu să nu-i răspundă chemării lui și să nu găsească darul dumnezeiesc! Omul care vine către mănăstire în dorința de a-L afla pe Dumnezeu, de a se apropia de Maica Domnului, cea grabnic ascultătoare, trebuie să facă acest lucru cu sufletul curat! Deci, am încredințarea că Maica Domnului răspunde tuturor rugăciunilor noastre, iar o dovadă este chiar numărul mare al credincioșilor care vin la această mănăstire!
– Rep. Care sunt lucrurile care ne apropie de acest sfânt lăcaș, pe noi, cei care venim cu atâtea probleme din viața cea de toate zilele?
-Nu poate fi neglijat faptul că Mănăstirea Tismana este una dintre cele mai frumoase din țară, una dintre cele mai vechi lăcașuri cu viață chinovială, cu viață de obște! Este un monument de arhitectură care păstrează o frescă deosebită, din 1564, a lui Dobromir din Târgoviște. Este biserica Sfântului Nicodim, din secolul al XIV-lea, construită în plan triconic, un stil care se găsește mai mult în Macedonia și care s-a răspândit cu rapiditate în Muntele Athos, dar care se aduce pe pământul nostru de către Sf. Nicodim, în forma aceasta a lavrelor Athosului.
– Rep. Sunt elemente care o deosebesc de tipul clasic de biserică mănăstirească?
-S-a întâmplat ca după aceea să ajungă tipul clasic de biserică mănăstirească, având însă și anumite elemente specifice, iar aici, am în vedere acest pridvor de la intrare, care aduce cu icoanele athonite! În ceea ce privește pictura bisericii, e vorba de prima frescă policromă de la 1564, iar în sfântul altar, fresca lui Dobromir a fost înlocuită cu o frescă de la 1733, realizată de către pictorii formați la școala brâncovenească. Sperăm ca peste un an de zile să reorganizăm și Muzeul Mănăstirii!
– Rep. Apare chiar o simbioză între frumusețea locului și sfințenia temeluită a Mănăstirii!
-Mănăstirea se află într-un cadru natural deosebit, chiar la jumătatea Muntelui Stârminei, un izvor de apă curge chiar pe sub mănăstire, pentru că există și această cascadă care se poate vedea! Cred că în afară de frumusețea locului, de frumusețea bisericii, de pregătirile pe care le facem pentru realizarea muzeului, vom avea în preajmă și un muzeu al tezaurului, care va fi o atracție pentru turiști! Dacă este să ne oprim asupra pelerinilor care vin la mănăstire, aici vor afla acea liniște sufletească de care au nevoie, iar lucrul cel mai de preț, cred că sunt sfintele moaște de la Mănăstire!
“Avem în biserică doar degetul arătător al sfântului și crucea pe care o purta la gât”
– Rep. Ce ne puteți spune despre sfintele moaște pe care le adăpostește Mănăstirea Tismana?
-Creștinii vin să se întâlneacă cu Sf. Nicodim, se bucură de frumusețea celor aflate aici! Din păcate, noi nu mai păstrăm sfintele moaște întregi ale Sf. Nicodim, cel care a adormit la 1406 și a fost îngropat în mormântul din pridvorul Bisericii, ca apoi să fie dezgropat după șapte ani, când s-a constatat că trupul sfântului este neputrezit, plin de mireasmă și izvorâtor de mir, fiind așezat în biserică pentru închinare într-un sicriaș! A fost canonizat de către Patriarhia de la Constantinopol, prin sec.15-16, când s-a încercat mutarea sfintelor moaște la București, dar Sf. Nicodim, pur și simplu, n-a voit să plece de la Tismana! Au fost ascunse sfintele moaște sub pardosela bisericii, până în sec. al XVII-lea, numai degetul arătător a fost păstrat spre închinare, iar această taină s-a păstrat din stareț în stareț, fiind ultima dovadă certă privind locul în care se odihneau sfintele moaște! După aceea, a devenit o taină! Vitregiile vremii și nemernicia noastră și-au spus cuvântul, iar Sf. Nicodim se află aici! Numai atunci când va vrea, poate ni se va arăta! Avem în biserică doar degetul arătător al sfântului și crucea pe care o purta la gât, dar mai avem și două părticele de moaște ale Sf. Ioan Gură de Aur, câteva părticele din moaștele Sf. Ignatie Teoforul.
– Rep. Totuși, Sf. Cuvios Nicodim rămâne simbolul Mănăstirii!
-Da, Sf. Nicodim a fost cea mai puternică personalitate a vremii sale, rudă a Cneazului Lazăr al Serbiei, deci, monahul care a mijlocit împăcarea Patriarhiei Serbiei cu Patriarhia de la Constantinopol. Tot prin mijlocirea Sf. Nicodim au fost dăruite Mănăstirii Tismana moaștele Sf. Ioan Gură de Aur și ale Sf. Ignatie Teoforul! Sfintele moaște reprezintă cea mai mare bogăție pe care o avem noi! Se vede, acolo, sus, în stâncă, peștera unde Sf. Nicodim se nevoia și se ruga! Istoria Mănăstirii noastre este extrem de bogată! Peste șase sute de ani de activitate neîntreruptă!
– Rep. Ce ne puteți spune despre osteneala Sfântului pentru a ajunge la cascade?
-Este cunoscut că Sfântul a plecat din Prilep, Serbia de astăzi, în căutarea locului cascadei. Mai întâi a mers la Athos, acolo i s-a arătat Maica Domnului, cea care l-a îndrumat să caute locul cascadei, ca să ridice mănăstirea în cinstea ei. Așa se face că Sf. Nicodim a părăsit liniștea Athosului, a mers în Serbia, unde a construit două mănăstiri și o bisericuță de mir, dar glasul dumnezeiesc i-a spus că n-a găsit locul cascadelor și să-l caute în Țara Românească. A trecut Dunărea în mod minunat ”pe rasă”, adică pe hainele pe care le purta, pentru că și-a întins pe apă haina pe care o purta, în gest de smerenie. Și a trecut Dunărea, aceasta fiind prima minune cunoscută a sfântului.
– Rep. Se spune că la un moment dat, ar fi intrat în conflict chiar cu Domnitorul Țării Românești!
-Eu nu sunt de acord cu acest lucru, pentru că în articolul Mitropolitului Simedrea, unde stă scris pe ultima pagină a Tetraevangheliarului său, primul codice ornat pe pământ românesc, și se spune clar: “Această carte a scris-o Popa Nicodim, în anul izgonirii”, însă, dacă mergem la cei care cunosc mai adânc aceste lucruri, nu este vorba de o «izgonire», ci, de o «gonie» sau «gonenie»!
“Numai dacă oamenii Îl au în suflet pe Hristos, atunci există în toate bucurie și mulțumire”
– Rep. Se confirmă cuvintele cronicarului care spune că oamenii sunt “supt vremuri”!
-Este posibil ca ultimii ani din viața pământească, Sf. Nicodim să-i fi trăit în peștera de deasupra Mănăstirii sau în pustiul Prislopului, unde a scris acest Tetraevangheliar, etapă care a fost interpretată de unii istorici ca fiind o stare tensionată cu Domnitorul Mircea cel Bătrân, însă eu cred că relația sa cu domnitorul a fost mereu o relație foarte bună, sufletească, o relație chiar de aplecare a domnitorului către sfatul duhovnicului său!
– Rep. Care ar fi, atunci, motivul pentru care se invocă această tensiune care ar fi apărut la un moment dat între cei doi?
-Sunt observații care decurg din interpretarea textului din Tertaevangheliarul Sf. Nicodim…
– Rep. Credeți că este vorba de o interpretare eronată a textului?
-Cred că acest cuvânt, «gonie», nu poate fi înțeles de toată lumea în profunzimea sa, fiind considerat doar ca o izgonire, dar, probabil, a fost o nevoie de liniște duhovnicească, în care să scrie lucrarea sa, iar cercetătorii încă mai au de cercetat și de interpretat cuvântul acesta! Dacă se aprofundează articolul Mitropolitului Simedrea, părerile pot fi nuanțate!
– Rep. Cu ce gânduri îi întâmpinați pe credincioșii care vor veni cu miile, la Mănăstirea Tismana, unde va sluji Sfânta Liturghie, chiar Mitropolitul Olteniei?
-Cu dorința de a găsi fiecare ceea ce caută! Să le dea Dumnezeu bucurie, pentru că bucuria anunță prezența Lui Dumnezeu! Unde nu este bucurie, ceva nu este, așa cum ar trebui să fie!
– Rep. Maică Maria Procopie, acea bucurie pe care îmi spuneați că o caută omul, poate fi socotită și ca o izbăvire de apăsarea grijilor lumești care ne urmăresc și ne oripilează în vremile acestea?
-Chipul omului dezvăluie legătura dintre sufletul său și locul în care acesta trăiește, de bună seamă!
– Rep. De unde vine această bucurie, de la comuniunea cu Dumnezeu!
-Da, da, vine de la Dumnezeu, de la Hristos vine! Și chiar dacă oamenii sunt împresurați de greutăți, chiar dacă au multe necazuri, numai dacă Îl au în suflet pe Hristos, le pot depăși pe toate, și atunci există în toate bucurie și mulțumire!
– Rep. Mă bucur mult pentru acest dialog și pentru relația de comunicare pe care am avut-o în acest loc binecuvântat de Dumnezeu! Sunteți ca un zâmbet adresat credincioșilor și ca o rază care strălucește înaintea Lui Dumnezeu!
-Acolo unde este Hristos este și comuniune! El este Cuvântul care ne unește și ne adună pe toți!
Profesor, Vasile Gogonea
