Astăzi, 21 noiembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte, Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Sfânta Mănăstirea Lainici, din Defileul Jiului, îmbracă veşmintele Sărbătorii binecuvântate «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», Sfânta Liturghie fiind oficiată de către PS NICODIM, Episcopul Severinului şi Strehaiei, împreună cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei şi PC Părinte Marian Mărăcine, Protoiereu al Protopopiatului Târgu-Jiu Nord, ajutaţi de un sobor ales de călugări, preoţi şi diaconi din Eparhia Olteniei. Sărbătoarea «Intrarea Maicii Domnului în biserică» numită și «Vovidenia» – «intrare» în limba slavonă, are ca origine istorică momentul în care Împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică ce a fost sfințită pe 20 noiembrie 543, pentru ca în ziua următoare, 21 noiembrie, să fie de atunci consacrată ca hram al acestei biserici ce amintea de momentul intrării în templu. Desigur, liturgic vorbind, sub aspect teologic e corect să spunem «intrarea în biserică», deoarece, vechiul templu iudaic e o prefigurare a bisericii creștine, mai ales că Fecioara Maria devine ea însăși «o biserică vie», o «sfântă a sfintelor» și «chivot de aur» sau cea în care se păstra mana cerească, fiindcă ea va purta în pântece pe Însuși Fiul lui Dumnezeu, deci: „A intrat în sfintele sfintelor cele vremelnice Sfânta sfintelor cea fără sfârşit. A intrat cortul cel nefăcut de mână al Cuvântului, chivotul cel raţional şi însufleţit al Pâinii vieţii care ne-a fost trimisă cu adevărat din ceruri” (Sfântul Grigorie Palama, «Omilii (III)», Editura «Doxologia», Iași, 2021, p. 120). Cu siguranţă, cel mai probabil, atunci era «Ziua Curățirii», singura zi din an în care arhiereul putea intra în sfânta sfintelor (Levitic 16, 28-34), iar, Fecioara şi sfânta copilă Maria a fost adusă de părinții ei, Sfinții Ioachim și Ana, mai ales că ritualul de atunci cerea ca fiecare credincios să rostească un psalm pe fiecare treaptă a templului, deci, fiecare dintre cei 15 psalmi, de la 119 la 133, astfel rânduiți pentru cele 15 trepte care poartă și acum denumirea de «cântare a treptelor», aşa cum îi avem în catisma optsprezece din Psaltire. Atunci, Fecioara Maria a urcat ajutată doar pe prima treaptă, pe celelalte parcurgându-le fără oprire, «ca și cum ar fi zburat» până sus, la templu.
,,Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său”!
Cu toate că putem vorbi de unanimitate în privința faptului că Fecioara Maria a intrat la vârsta de trei ani în templu, cu privire la durata pe care ar fi petrecut-o acolo există diferențe de opinie, pentru că unii susțin că a stat 12 ani, adică la 15 ani ar fi ieșit, iar, alții că a stat până la vârsta de 12 ani, când apar scurgerile cele firești în trupul unei tinere femei! Se ştie că Preacurata Fecioară, rămânând nouă ani în cele nepătrunse și în dumnezeiescul templu, a primit hrană cerească de la dumnezeiescul înger, ca una care a fost mai dinainte numită Maică a Dumnezeului îngerilor, dar, când a ajuns la neprihănita vârstă de doisprezece ani, s-au gândit preoții să o scoată din Sfânta Sfintelor pe Fecioara, presupunând, ca tânără, că ceva femeiesc i s-a întâmplat ei, aşa cum subliniază Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, «Scrieri III. Panegirice», Editura «Doxologia», Iași, 2016, p. 420). Poate că în temeiul faptului că a intrat la trei ani, Dumnezeu a rânduit ca sărbătoarea să fie trecută în calendar în luna a treia, adică noiembrie, întrucât anul bisericesc începe în septembrie, mai exact, în ziua a opta a Postului Nașterii Domnului, adică pe 21 noiembrie, aşa cum o sărbătorim astăzi, pentru că se numără inclusiv data de 15, cifra a opta semnificând «Ziua Învierii», dar și ziua cea neînserată a Împărăției Lui Dumnezeu. Sunt o serie de discuţii legate de faptul că Fecioara Maria a stat la templu cu celelalte fecioare, aşa cum acreditează cei mai mulţi dintre comentatori, dar, mai sunt şi cei care spun că a intrat în sfânta sfintelor, dusă acolo de Prorocul Zaharia, dar că ar fi ieșit sau că ar fi revenit în anumite moment, invocându-se faptul că se pare nefiresc ca o copilă să crească total izolată de lume, fără hrană, educație, însă, Sfântul Grigorie Palama este categoric, argumentând pe pagini întregi că Fecioara Maria a stat de la trei ani doar în sfânta sfintelor! Maica Domnului se face, astfel, prototipul și modelul oricărei viețuiri isihaste pustnicești, «trăind numai lui Dumnezeu, văzută numai de Dumnezeu, hrănită de Dumnezeu, păzită numai de Dumnezeu – Care avea să Se sălăşluiască în(tre) noi prin ea –, şi negreşit văzând şi ea numai pe Dumnezeu, făcându-L pe Dumnezeu propria hrană şi de Dumnezeu alipindu-se fără încetare», aşa cum reiterează acelaşi Sfânt Grigorie Palama! De altfel, chiar și Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a rămas de copil, pe la trei ani, în pustie, după moartea mamei sale, Elisabeta, și a crescut singur până ce s-a arătat oamenilor, cu atât mai mult, cea care devine Sfânta sfintelor se cuvenea să fie păzită de ochii tuturor! În fine, Sărbătoarea de astăzi aminteşte de momentul intrării Maicii Domnului în templul din Ierusalim, însemnând o sărbătoare care, asemenea celorlate sărbători dedicate Maicii Domnului, cu excepţia Bunei Vestiri, nu are temei scripturistic, ci doar patristic. Așadar, Fecioara intră, astăzi, în templu, însoțită de tinere fecioare purtând făclii aprinse și în cântarea îngerilor, pentru că ea va rămâne aici pentru a învăța smerenia, răbdarea și ascultarea. Se ştie că momentul aducerii la templu a primilor născuți ai lui Israel era în acea vreme un moment încărcat de solemnitate şi cu atât mai mult, evenimentul era unul important pentru dumnezeieștii părinți Ioachim a Ana, în viața cărora prunca Maria venise ca răspuns la rugăciunile înălțate întru răbdare către Dumnezeu de multăvreme! Astfel, momentul capătă o încărcătură și mai mare prin faptul că Prunca Maria a fost dusă de către Zaharia în Sfânta Sfintelor, cea mai sfântă încăpere a Templului din Ierusalim, unde putea intra doar Marele Preot, o singură dată pe an, iar, acest moment ne poate ajuta să înțelegem câtuşi de puţin minunile pe care le-a făcut Dumnezeu de-a lungul timpului, spre mântuirea oamenilor. Să mai adăugăm faptul că în privinţa acestui praznic împărătesc știm o serie de lucruri, căci pe parcursul anului liturgic, Sfinții Părinți au stabilit multe sărbători dedicate Fecioarei Maria, care marchează un anumit moment important al vieții sale, acestea fiind modalități prin care Biserica înțelege să preacinstească pe cea care a fost aleasă de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-I fi Mamă. Desigur, Sărbătoarea «Intrării în biserică a Maicii Domnului» este un bun prilej pentru a vorbi despre Biserică și intrarea noastră în ea, pentru că intrarea Preasfintei și Pururea Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim a fost un lucru necesar mântuirii noastre, iar, noi, cei care îi urmăm Maicii lui Dumnezeu și care credem în ajutorul său nemăsurat, trebuie să venim în casa Domnului Nostru, unde ne putem elibera de toate grijile acestei lumi frământate de păcatele îndepărtării de Dumnezeu! Însă, pentru a putea demonstra necesitatea intrării noastre în Biserică, trebuie mai întâi să ştim cu mult mai bine ceea ce este Biserica sfântă, Casa lui Dumnezeu, un loc Sfânt, căci Sfânt este Întemeietorul său, iar, sfințenia Bisericii vine din altarul său unde se află depus pentru veșnicie Trupul lui Hristos. În fiecare Sfântă Liturghie, altarul devine mormântul Mântuitorului din care Hristos învie făcând posibilă și învierea noastră în Împărăția Cerurilor, deci, Biserica rămâne până la sfârșitul veacurilor o poartă către cer pentru toți cei care încearcă să împlinească asemănarea cu modelul suprem care este Domnul Nostru Iisus Hristos. Biserica este cu adevărat un colț de Cer pe Pământ, căci aici putem fi mereu aproape de Maica lui Dumnezeu și de toți sfinții, care din veac au bineplăcut Domnului, chiar un loc omenesc unde sunt reglementate raporturile dintre oameni și Dumnezeu. Aici, găsim izvorul care ne dă puterea de a rezista tuturor încercărilor, angoaselor, grijilor și slăbiciunilor vieții acesteia măcinate de crize economice, ecologice şi de războaie, o veritabilă școală a credinței, nădejdii și dragostei.
,,Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea”!
Aici aflăm că Dumnezeu este salvarea noastră, că Domnul nostru Iisus Hristos se jertfește pentru păcatele noastre, că Sfântul Duh sălășluiește în noi sfințindu-ne sufletele. Biserica este și izvor de vindecare, fiindcă, aici aflăm medicamentul de viață dătător, care vindecă și trupul și sufletul în același timp, deoarece, nu există boală de nevindecat sau pandemie pentru acest medicament pentru suflet și trup, pe care ni-l dăruiește Iisus Hristos! Pentru că vorbim despre judecăţi şi despre judecători, despre faptul că nu trebuie să-i judecăm noi pe alţii, pentru că numai Dumnezeu face dreapta judecată, să mai spunem că în Biserică funcționează un tribunal corect şi toate sentințele date de preot la scaunul de spovedanie sunt confirmate și vor fi aprobate la Scaunul Înfricoșătoarei Judecăți de către Hristos, în cer. Aici noi trebuie să pregătim răspunsurile pe care le vom da la Judecata ultimă, fiindcă Biserica este locul unde ne putem întâlni cu cei plecați dintre noi: părinți, frați și surori, moșii și strămoșii noștri, pe care Dumnezeu i-a chemat la El, pe fiecare la timpul său! În final, să spunem că în baza tradiţiei, de «Vovidenie» se deschid cerurile, iar animalele încep să vorbească, fiind singura zi din an în care oamenii înţeleg graiul animalelor. În această zi, se dă de pomană «lumina de veci», o lumânare despre care se spune că nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă, luminând pentru sufletul celor morţi. De asemenea, se aprind lumânări şi se dă de pomană pentru sufletul celor ce au murit fără veghe, al celor morţi sau înecaţi între «ziduri de întuneric», iar, fiind o sărbătoare dedicată luminii, care nu trebuie să se lase învinsă de întuneric, asociată multor superstiţii, se spune că este bine ca lumânările şi focul să ardă toată noaptea. Sărbătoarea este cinstită şi pentru a avea o vedere bună şi a nu fi lipsiţi de lumina ochilor, pentru că sunt obiceiuri din vechime care spun că de «Vovidenie», ţăranii sfinţeau la biserică un fuior de cânepă, cu care se ştergeau apoi pe ochi ca să le cureţe izvorul vederii. În sfârşit, se mai spune că în noaptea de «Vovidenie», la fel ca şi în noaptea sfântă a Crăciunului, cerurile îşi deschid porţile şi oamenii credincioşi şi smeriţi pot să le vadă adâncurile pline de stele şi îngeri, iar cei drepţi şi curaţi îl pot zări chiar şi pe Iisus Hristos, Împaratul luminii, simbolul vieţii veşnice!
În această zi, înaintea Sfintei Icoane, să spunem Cea mai puternică rugăciune către Maica Domnului:
„Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea! AMIN”.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
