Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu («Teotokos») – Momente ale vieţii Maicii Domnului, care sunt inseparabil legate de Dumnezeiescul său Fiu, Mântuitorul IISUS HRISTOS! – «Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin…»!

135

Maica Domnului păstrează chipul Bisericii care poartă în ea mântuirea prin care este mijlocitoare în faţa lui Dumnezeu şi puternica ocrotitoare a oamenilor dreptcredincioşi! După o veche tradiţie a Bisericii, Sfântul Evanghelist Luca a zugrăvit chipul Maicii Domnului încă din timpul vieţii pământeşti a Sfintei Fecioare, aşa că pentru creștinii ortodocși, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu («Teotokos») nu reprezintă o excepție a condiției umane, ci un minunat exemplu de sublimă și supremă curățenie și feciorie trupească și sufletească, de sfințenie a ființei îndumnezeite, a vasului pământesc ales de Dumnezeu pentru întruparea Fiului Său. Această interpretare se datorește în mare măsură Sfântului Ioan Damaschin, care, bazat pe Sfânta Scriptură, «Crezul» Ortodox și pe dogma stabilită la Sinodul Ecumenic de la Efes, din 431, după care Fecioara Maria a fost numită Maica Domnului. În secolul al 8-lea Sfântul Ioan Damaschin a scris atât de înțelept și de convingător despre rolul de mijlocitoare între dumnezeire și umanitate pe care l-a avut Fecioara Maria prin Nașterea lui Iisus și de despre adormirea și ridicarea la ceruri a Maicii Domnului.

,,Primeşte această cântare de rugăciune, ce se înalţă de la noi, nevrednicii robii tăi”!
Se consideră că Icoana cu chipul Maicii Domnului, pictată pe o bucată de lemn, ar fi cea mai veche din istoria ortodoxiei, iar, portretul a fost găsit într-o peşteră, fapt care ne ajută să prezentăm imaginea Maicii Domnului, astfel: «Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate și ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, fața nu rotundă, nici scurtă, ci puțin alungită, mâinile şi degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaș, având părul bine și cu multă cuviință legat», ceea ce înseamnă că din punct de vedere teologic, icoanele Maicii Domnului o reprezintă pe prima fiinţă umană care a realizat scopul suprem al Întrupării: îndumnezeirea omului. Această reprezentare constituie, împreună cu icoana lui Hristos, fundamentul tuturor iconografiilor care îl reprezintă pe Dumnezeu devenit Om! Ca urmare, iconografii din toate timpurile au încercat să o prezinte pe Maica Domnului, cât mai frumoasă, mai blândă, demnă și slăvită pe cât au fost ei de capabili, chiar dacă uneori au pictat-o mâhnită și uşor îndurerată, dar întotdeauna plină de tărie spirituală și de înțelepciune sfântă! Pentru că suntem cu aproape o săptămână până la Praznicul «Adormirea Maicii Domnului», poate că e bine ca să ne primenim sufletul cu această Sfântă Rugăciune: «O, Prea Sfântă Fecioară, Prea Bună Maică, acoperământul a toată lumea creştină, credincioasă solitoare şi sprijinitoare a tuturor celor ce sunt în păcate, necazuri, nevoi şi dureri. Primeşte această cântare de rugăciune, ce se înalţă de la noi, nevrednicii robii tăi şi precum de demult pe cel păcătos, care în fiecare zi de mai multe ori se ruga înaintea cinstitei tale icoane, nu l-ai trecut cu vederea, ci i-ai dăruit lui bucuria cea fără de veste a pocăinţei şi l-ai plecat pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru ca şi nouă tuturor, celor ce ne închinăm cu credinţă şi umilinţă înaintea icoanei tale celei de vindecări purtătoare, să dăruiască bucurie neaşteptată după trebuinţa fiecăruia: păcătoşilor celor afundaţi în adâncul răutăţilor şi al păcatelor şi al patimilor, înţelepţeşte a tot lucrătoare pocăinţă şi mântuire, celor din necazuri şi întristări mângâiere, celor ce se află în nevoi şi asupriri desăvârşită scăpare de acestea, celor slăbiţi cu duhul şi deznădăjduiţi, nădejde şi răbdare, celor ce trăiesc în bucurie şi belşug, neîncetată mulţumire Binefăcătorului, celor nenorociţi, îndurare, celor din boli şi neputinţe îndelungate şi celor părăsiţi de doctori, vindecare neaşteptată şi întărire a celor cu mintea pierdută din boală, întoarcerea şi reînnoirea minţii celor ce pleacă la viaţa cea veşnică şi nesfârşită amintire a morţii, umilinţă şi zdrobirea minţii pentru păcate, duh treaz şi nădejde tare spre îndurarea Judecătorului”!

,,Milostiveşte-te spre toţi cei ce cinstesc întru tot Sfânt numele tău”!
,,O, Doamnă Preasfântă, milostiveşte-te spre toţi cei ce cinstesc întru tot Sfânt numele tău şi tuturor arată-le atotputernicului tău acoperământ şi sprijineală. Păzeşte în bunătate pe cei ce până la sfârşitul lor cel mai de pe urmă vieţuiesc în dreaptă credinţă şi arată cinstită petrecere, pe cei răi, buni îi fă, pe cei rătăciţi, pe calea cea dreaptă povăţuieşte-i, la orice lucru bun şi plăcut Fiului tău, ajută-i; orice lucru rău şi potrivnic lui Dumnezeu, strică-l, celor ce se află în nedumerire trimite-le lor din cer ajutor nevăzut şi înţelepţire, de ispită, sminteli şi pierzare scapă-i, de toţi oamenii cei răi şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi apără-i şi păzeşte-i, cu cei ce călătoresc împreună călătoreşte, celor din lipsuri şi din foamete fii hrănitoare, celor ce nu au acoperământ şi adăpost, fii acoperământ şi scăpare, celor goi dă-le îmbrăcăminte, celor obijduiţi pe nedrept şi prigoniţi sprijineală, pe cei ce rabdă clevetire, batjocură şi hulă, îndreptează-i în chip nevăzut, pe clevetitori şi hulitori mustră-i înaintea tuturor, celor ce se duşmănesc cu înverşunare dăruieşte-le pace fără de veste şi nouă tuturor dragoste unuia către altul, pace, evlavie şi sănătate cu îndelungare de zile. Căsniciile în dragoste şi unire le păzeşte, pe soţii care se află în duşmănie şi despărţire împacă-i, uneşte-i unul cu altul şi pune-le lor dragoste nestricată, maicilor născătoare de fii dăruieşte-le grabnică dezlegare, pe prunci îi creşte, pe cei tineri înţelepţeşte-i şi deschide-le lor mintea spre primirea oricărei învăţături folositoare, povăţuieşte-i spre frica lui Dumnezeu, înfrânare şi iubire de osteneli, pe cei de un sânge, prin pace şi dragoste îi izbăveşte de ceartă şi de vrăjmăşii, pentru orfanii cei fără de mamă fii Maică, de tot păcatul şi de toată spurcăciunea îi îndepărtează şi spre toate cele bune şi plăcute lui Dumnezeu îi învaţă, iar pe cei înşelaţi şi căzuţi în păcat şi necurăţie, curăţându-i de spurcăciunea păcatului, scoate-i din adâncul pierzării, văduvelor fii mângâietoare, toiag bătrâneţilor fii, de moartea cea fără de veste şi fără de pocăinţă pe noi, pe toţi ne izbăveşte şi ne dăruieşte nouă tuturor sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de durere, neruşinat, cu pace şi răspuns bun la judecata înfricoşătoare a lui Hristos. Pe cei mutaţi întru credinţă şi pocăinţă, din viaţa aceasta a noastră, fă-i să locuiască împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, pentru cei ce s-au sfârşit de moarte năpraznică, roagă-l pe Fiul tău, milostiv să le fie şi pentru toţi cei răposaţi fără să aibă rudenii care să roage pe Fiul tău pentru odihna lor, singură fii neîncetată şi caldă rugătoare, ca toţi, în cer şi pe pământ, să te cunoască pe tine ca pe o sprijinitoare neînfruntată a neamului creştinesc şi, cunoscându-te, să te slăvească pe tine şi prin tine pe Fiul tău, cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Cel de-o fiinţă Duhul Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!». Pentru că minunea cea mare, dumnezeiască, a credinţei noastre este Rugăciunea accesibilă tuturor: neştiutorului de carte, monahului din mănăstire, săracului şi bogatului, smeritului şi mai puţin smeritului, ca şi filosofului, corăbierului ca şi şcolarului, ostaşilor ca şi marilor scriitori, medici, ingineri sau împăraţilor sau primarilor de comună! Aşadar, nu e de mirare că oamenii sfinţi s-au făcut uneori şi poeţi, că mulţi scriitori au fost fii de preoţi, oameni cu multă credinţă! Ştiută sau mai puţin cunoscută este evlavia lui Mihai Eminescu, cel mai mare poet al românilor, pentru Maica Preacurată şi Preasfântă, pe care o numeşte cu preacinstirea cuvenită de «Crăiasă», «Regină peste îngeri», cea care «Ascult-a noastre plângeri»/; «Din neguri te arată / Lumină dulce, clară,/ O, Maică preacurată/ Şi pururea fecioară». («Rugăciune»), iar, în acest fel, Născătoarea de Dumnezeu este metaforizată, aşa cum ne spune Biserica, un «Scut de întărire/ Şi zid de mântuire», pentru că, la fel ca în picturile lui Rafael, poetul o redă purtând «diademă de stele şi surâsul blând, fecioară» spre bucuria copiilor şi cântarea colindelor, cerească Maică şi împărăteasa îngerilor din senin. («Venere şi Madonă»). În încheiere, să spunem că există două tipuri de scrieri privitoare la Maica Preacurată, Maica Speranţei: unele de exprimare a admiraţiei, a preacinstirii sau supravenerării Sfintei Fecioare şi altă categorie, care urmăreşte momente ale vieţii sale, inseparabil legate de Dumnezeiescul său Fiu, Mântuitorul IISUS HRISTOS!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here