Mai stă după gratii pentru furtul pe care nu l-a comis în Germania!

1293

Polițistul arestat pentru furtul pe care nu l-a comis în Germania rămâne în spatele gratiilor cel puțin pentru câteva zile. El a sperat în zadar că, vineri, va redeveni liber. Dumitru Constantin Voinescu Martin a aflat cu stupoare că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să dea nicio decizie în dosarul său întrucât magistrații nu au primit încă documentele autorităților germane înaintate către Curtea de Apel Craiova. Și, așa, vrând-nevrând, agentul Poliției Târgu-Jiu rămâne în spatele gratiilor până pe 21 ianuarie, când a fost programat un nou termen pentru judecarea contestației sale la mandatul de arestare emis la Curtea de Apel Craiova. Mandatul respectiv e valabil până pe 23 ianuarie, iar în cazul în care, marți, nu se ia o decizie de către instanța supremă e posibil ca polițistul să rămână în arest preventiv pentru toată perioada decisă de judecătorii din Bănie. Dumitru Constantin Voinescu Martin este acuzat de complicitate la furt, deși el a fost permanent în țară. Informațiile din dosar arată că în septembrie 2018 mai mulți români au comis o serie de furturi în Germania, cu un prejudiciu de circa 5000 de euro, iar bunurile furate le aveau într-o dubă care îi aparține agentului de poliție. Acesta vânduse mașina cu o lună înainte, iar cumpărătorul, un bărbat din Rovinari, nu a făcut transferul de proprietate pe numele său. Individul a fost însă implicat în furturile din Germania, fiind și el acum arestat. Împotriva polițistului nu există dovezi că el ar fi fost participant activ la furturile respective, mai ales că a fost permanent la serviciu, în cadrul Poliției Târgu-Jiu. Avocata polițistului, Mioara Văduva, a declarat că încătușarea clientului său reprezintă o gravă eroare judiciară. Pe rețelele de socializare apropiații agentului și colegi ai acestuia au cerut ca oricine poate să îl ajute că a fost în țară în perioada 19 -22 septembrie 2018, când s-au comis furturile, să o contacteze pe avocată pentru a-l putea ajuta astfel de polițistul aflat în spatele gratiilor. Decizia de mâine a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție este decisivă pentru soarta agentului. Chiar dacă ar fi pus în libertate, pe 23 el ar trebui să se prezinte la Curtea de Apel Craiova care va analiza documentele autorităților germane pentru emiterea mandatului de arestare preventivă și aici riscă un nou mandat, în baza căruia să fie dus în Germania pentru audieri.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here