Mai puţine intervenţii pentru pompieri în ianuarie

458

Prima lună a anului 2013 le-a adus pompierilor gorjeni o scădere cu peste 77% a solicitărilor pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2012. Mai exact, în cursul lunii ianuarie pompierii gorjeni au intervenit doar la 23 de situaţii de urgenţă, faţă de 102 în ianuarie 2012.

În luna ianuarie a anului 2013 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Gorj a intervenit la 23 de situaţii de urgenţă; de asemenea, forţele de intervenţie ale ISU Gorj au mai fost alertate în alte patru situaţii, din care s-au dovedit a fi alerte false iar celelalte – deplasări fără intervenţie. Numărul intervenţiilor a scăzut semnificativ comparativ cu luna ianuarie a anului trecut. Astfel, dacă în ianuarie 2012 pompierii gorjeni interveneau în 102 situaţii de urgenţă, anul acesta s-au înregistrat doar 23 de situaţii de urgenţă în care s-a solicitat intervenţia ISU Gorj. Un aport semnificativ în scăderea numărul intervenţiilor l-a avut şi numărul mic de incendii. Dintre cele 23 de situaţii de urgenţă, 16 au fost incendii şi doar 2 incendii de vegetaţie uscată; în ianuarie 2012 în schimb, pompierii gorjeni s-au confruntat cu 38 de incendii şi 39 de incendii de vegetaţie uscată. Pe subunităţi, Detaşamentul de Pompieri Târgu-Jiu a intervenit la 15 situaţii de urgenţă, reprezentând 65,21% din numărul intervenţiilor din luna ianuarie 2013, Detaşamentul de Pompieri Motru a intervenit la 5 intervenţii, reprezentând 21,73%, şi Secţia de Pompieri Turceni la 3 intervenţii, reprezentând 13,04%. În timpul intervenţiilor din luna ianuarie a anului 2013, pompierii gorjeni au salvat 4 persoane şi au fost protejate bunuri şi instalaţii în valoare de 1.505.500 lei; în ceea ce priveşte pagubele produse, valoarea acestora a fost estimată la suma de 58.100 lei.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here