Mai putem avea încredere în justiţia din România?

706

Într-o ţară, din care, într-o perioadă  de  timp relativ scurtă, au ajuns la CEDO  peste 8700 de plângeri din cauza unor hotărâri greşite ale instanţelor judecătoreşti din România, înseamnă că ceva  este în neregulă în interiorul structurilor judiciare  ale statului român. Mai mult, ceea ce se întâmplă astăzi  pare să  atingă  paroxismul,  fiind  priviţi   şi din afară ca o ţară de puşcăriaşi şi puşcăriabili,  de hoţi şi interlopi, sau altfel  spus, un colţ de lume  în care orice este posibil.

Mai concret, că  este ziuă ori noapte, ANI, dar cu deosebire DNA-ul  scot la iveală  cazuri  de corupţie, iar tribunalele, la cererea procurorilor  încătuşează  indivizi pe bandă rulantă. Şi este foarte  bine ca infractorii  sunt trimişi după gratii, numai că sunt  şi multe  decizii judecătoreşti care se iau anapoda şi  fără dovezi suficient de întemeiate. Pe de altă parte, prea puţin  sau deloc, „justiţiarii” koveşişti se încumetă a scoate din joben şi pe protejaţii  de acum dovediţi, din anturajul lui Traian Băsescu, precum Videanu, Berceanu, Udrea, Blejnar, Duţă, Anastase, Baconschi, Stolojan ş.a.m.d. În plus, de ce nu  Traian Băsescu  şi unii membri ai  familiei, lămurindu-se până la capăt,  bunăoară,  cazurile „Nana” , „Radu Pricop” , dar nu numai.
Altfel,  e limpede  să înţelegi, că cele  două structuri  de „caz” din  justiţie,  dincolo de motivul  pentru care   au fost create, ne dovedesc  pe faţă  a fi înainte de toate, nişte vectori  de forţă şi instrumente politice. Căci, este una  să veghezi la aplicarea corectă a legilor  din România, după cum  a acoperi  abuzurile, ilegalităţile şi faptele de corupţie ale unora sau altora în cauză este la  fel de grav,  şi atunci  pedepsirea  juraţilor trebuie să  fie şi ea pe măsură.  Şi au fost atâtea situaţii  când la comandă politică  sau  din alte interese,  DNA-ul  a inventat sau a  pus la dospit dosare penale  fără ca cei ce se fac vinovaţi  din interior – procurori şi judecători, să fie la rândul lor  priponiţi pentru încălcarea  cu rea intenţie  a deontologiei  profesionale.
Or,  toate aceste lucruri  denotă  că s-a urmărit  a fi servit  un sistem ticălos  şi din care unii procurori şi magistraţi  sunt la rândul lor  parte  din întreg. Şi iată, un simplu exemplu; în pofida faptului că este absolut  ilegal, există curele de transmisie  de la Onor Justiţia numai în cazul  de faţă DNA,  perpetuându-se  prostul obicei  de a oferi  anumitor  canale media „stenograme”  şi informaţii din convorbirile  telefonice interceptate, urmărindu-se  astfel,  dincolo  de incriminarea unor persoane  şi manipularea   într-o direcţie dinainte stabilită  a opiniei publice. Păi atunci, cei ce se fac vinovaţi de scurgerea  unor astfel de informaţii  ce ţin direct de „bucătăria internă”  a organelor de justiţie, nu ar trebui să înfunde puşcăria?
Acum, lucrăturile dracului, s-au văzut  şi în această campanie prezidenţială, când dosarele  şi arestările au curs zilnic, fiind vizaţi, în primul rând  lideri de partid,  primari şi preşedinţi de consilii judeţene, parlamentari, etc. Pe de altă parte, au fost anchetaţi la intimidare  bătrâni şi oameni  grav bolnavi, adunaţi de prin unele judeţe, chipurile că ar fi fost părtaşi  la fraudele  de la referendumul  pentru demiterea  lui Traian Băsescu, din vara anului 2012. Or, şi în asemenea  cazuri, cu aceleaşi apucături  de tip securistic –poliţienesc, scopul a fost unul precis  conturat  şi anume;  pentru diversiune, manipulare, compromiterea unor partide şi  candidaţii la preşedinţia României, nu în ultimul rând  pentru descurajarea unei părţi  a electoratului de  a ieşi la vot.
Deci nedumerirea persistă  vizavi de imparţialitatea  şi dreapta  judecată ale unor structuri  din justiţie, întrebându-le  respectuos  de ce oare se fac discriminări, arestări şi condamnări, ori se dă drumul la dosare pentru judecare şi sentinţă definitivă  doar în anumite momente, cum  a fost cazul  şi în această campanie electorală evitându-se în schimb o anume  baricadă cu împricinaţi dovediţi, dar  în fapt acoperiţi chiar de  acest sistem judiciar – aberant şi ticălos,  creat de Traian Băsescu  şi Monica Macovei. Cei doi  au instrumentat în principal anumite structuri  ce lucrează  şi atacă  la comandă, în foarte multe cazuri pentru a compromite  şi a scoate  în afara drepturilor civile  oameni nevinovaţi, iar pe de altă parte pentru a întreţine  o stare generală de stres şi nesiguranţă, de intrigă şi ură între  oameni, pentru destructurări  de formaţiuni  politice şi organizaţii civice,  descurajarea  liberei exprimări, etc.
Atunci te gândeşti iarăşi  şi întrebi  dacă pentru astfel de indivizi  din justiţie, procurori sau judecători, cei ce se pretează  la abuzuri şi ilegalităţi din varii motive, dându-se  peste cap, în anumite cazuri, însăşi  siguranţa naţională a României, n-ar trebui să existe  şi pentru  domniile lor o lege, iar pentru abaterile  şi nedreptăţile făcute  să ajungă la rândul  lor după gratii?
Altfel spus, România a ajuns la mâna  unor cozi de topor, inclusiv  din  interiorul justiţiei  care îşi bat joc  atât de ţară  cât şi de  bietul român.  Prea mult se lucrează  la plezneală şi în laboratorul  nevăzut  al diversiunii,  manipulării şi  discreditării, fiind alimentate permanent  şi cu „ingrediente”  aduse din afară, fie prin unele ambasade, ori prin interpuşi, avându-se grijă a scoate mereu în faţă slugile de meserie care să menţină, dacă se poate şi după aceste alegeri un sistem coercitiv  de putere. Doar în felul acesta se poate  ţine sub papuc România, venind  şi cu un alt exemplu sau mai degrabă întrebându-ne cum  a reuşit Iohannis singur să prostească  în halul acesta  aproape  tot partidul  liberalilor pentru ca să fie acum înconjurat  de aceeaşi tagmă portocalie care a făcut atâta rău  ţării şi poporului român?
Evident  că poate exista un răspuns  şi anume existenţa, aşa cum spuneam, a  multor  cozi de topor, care pentru nişte avantaje meschine sunt în stare să sacrifice  orice,  chiar şi interesul naţional. Ceea ce poate să fie extrem de grav, depinzând eminamente  ca popor de jocurile mizerabile şi   nocive  ale  acestor hidoase făpturi umane.
Şi din păcate, la astfel de jocuri murdare se pliază, în funcţie  de moment şi situaţii chiar anumiţi exponenţi de la vârful justiţiei, care având  de plătit nişte favoruri  sau poliţe, îşi asumă şi rolul de pândari, aşteptând  să le cadă în plasă  o categorie de ticăloşi, pentru a  pune în locul  lor alţi ticăloşi.
Iar de aici şi până jos la procurorii şi judecătorii aserviţi, mai  poţi avea  măcar puţintică  încredere în „doamna”  legată  la ochi şi încă cu  acea sabie în mână şi balanţă a adevărului şi dreptăţii? Cât despre rezultatul final al acestor alegeri  de asemenea, totul este posibil, la câtă prostie pluteşte  astăzi peste România.
Vasile Irod

1 COMENTARIU

  1. Dle Irod chiar nu ti e rusine sa scrii ineptiile astea . Este o datorie morala a tuturor formatorilor de opinie sa respecte Justitia si sa nu comenteze hotararile judecatoresti . Faptul ca dta esti un om frustrat care regreta perioada comunista , poate si pentru faptul ca erai mai tanar cu 25-30 de ani nu ti da dreptul sa emiti judecati de valoare cu privire la infaptuirea actului de Justitie . Tocmai pentru nerespectarea Legilor sa ajuns astazi ca politicienii (din oricare partid ar face ei parte ) sa fure bani publici sau proprietati publice . Ce pot invata tinerii de la oameni ca dta , sa nu respecte legile si regulile ? Sa ti fie rusine .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here