Veste bună pentru pacienţii internaţi în spitalele publice. Autorităţile pregătesc mărirea alocaţiei de hrană pentru bolnavi. Dacă până în prezent acestea se aflau la nivelul anului 2008, adică între 7 şi 13 lei/zi pentru bolnavii adulţi şi între 1,8 şi 14,5 lei/zi pentru copii, în funcţie de afecţiunile de care suferă, acestea urmează a fi majorate. La ora actuală, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu, alocaţia de hrană este de aproximativ 6 lei.
Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, Ministerul Sănătăţii propune actualizarea nivelului alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice, astfel: între 10 şi 16 lei/zi la adulţi şi între 3 şi 17,5 lei/zi la copii, în funcţie de afecţiunile bolnavilor. Potrivit conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, în momentul de faţă, alocaţia de hrană este de aproximativ 6 lei/ bolnav/ zi. Hrana pacienţilor este gătită în bucătăria unităţii.
Pacienţii nu se plâng de calitatea hranei din spital, majoritatea primind pachete de la rude şi familie. Totuşi, cei care aleg să consume alimentele preparate în spital apreciază că acestea sunt bine gătite. Din fericire, majorarea alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice va duce la o îmbunătăţire a calităţii hranei bolnavilor.
M.S.