Mai multe locuri la o grădiniță din Târgu-Jiu!

1264

O grădiniță din municipiul Târgu-Jiu ar urma să primească mai mulți preșcolari din toamnă, când începe noul an școlar! Anunțul a fost făcut de către primarul Marcel Romanescu, care spune că lucrările de extindere la Grădinița Nr. 1 din strada Griviței vor debuta la data de 7 aprilie. ,,Extindem și Grădinița nr. 1 din strada Griviței și creăm tot mai multe locuri pentru copii, mai ales că de acum înainte vor fi impuse noi reguli în unitățile de învățământ. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru data de 7 aprilie și, deși termenul de execuție este de 8 luni, ne propunem, așa cum am făcut de fiecare dată, să terminăm înainte de 1 septembrie, în așa fel încât unitatea să poată primi la timp copiii. Investiția se ridică la aproape 900.000 lei și presupune extinderea cu încă două grupe, la care se adaugă spațiile conexe. Se vor executa lucrări de consolidare a clădirii, se va reface acoperișul, iar fațada clădirii va fi reabilitată. De asemenea, am prevăzut din timp măsuri pentru ca activitatea celor mici să nu fie perturbată”, a declarat edilul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here