Mai multe locuri de muncă pentru locuitorii din cele două regiuni Sud – Vest Oltenia şi Vest

472

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM ) Gorj implementează începând cu data de 2 aprilie 2014 proiectul cu titlul „Sprijin pentru şanse sporite în ocupare”. Bugetul proiectului este de peste 5 milioane de lei din care: valoare eligibilă a finanţării nerambursabile acordate din Fondul Social European (FSE) – 5.055.455,92 lei, iar contribuţia proprie a beneficiarului – 499.990,15 lei.

“Obiectivul general al proiectului îl constituie sprijinirea activităţilor privind măsurile active de ocupare pentru creşterea şanselor de ocupare în rândul şomerilor şi şomerilor de lungă durată din cele două regiuni (Sud – Vest Oltenia şi Vest). În cadrul proiectului, sunt sprijinite şi intensificate măsurile active de ocupare cum ar fi: informare şi consiliere profesională, medierea muncii pe piaţa internă şi plasare la locul de muncă, formare profesională, consultanţă şi asistenţă, pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri. Persoanele din grupul ţintă sunt cuprinse în funcţie de necesităţile fiecăreia, la una sau mai multe din măsurile active menţionate, în vederea creşterii şanselor de ocupare. Efectele pozitive pe termen lung derivate din implementarea proiectului constau în: – contribuţie la scăderea ratei şomajului datorată asistenţei sporite acordată persoanelor din grupul ţintă în vederea ocupării şi menţinerii locului de muncă dobândit (participare la servicii integrate, mai mult de o măsură activă pentru fiecare din persoanele din grupul ţintă); – creşterea calităţii serviciilor oferite de solicitant, datorată individualizării asistenţei oferite persoanelor din grupul ţintă”, a precizat Cristina-Iuliana Guţă, manager de proiect.

Noi şanse pentru şomerii de lungă durată din cele două regiuni
Un alt obiectiv al proiectului se referă la intensificarea serviciilor de informare şi consiliere profesională pentru 558 de şomeri şi şomeri de lungă durată din cele două regiuni (Sud – Vest Oltenia şi Vest) în vederea creşterii şanselor de ocupare. Intensificarea serviciilor de formare profesională, în vederea adaptării calificărilor la nevoile pieţei muncii, prin dobândirea, actualizarea sau schimbarea calificărilor, respectiv iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare, pentru 510 şomeri şi şomeri de lungă durată din cele două regiuni. Intensificarea serviciilor de medierea muncii, în vederea ocupării imediate pentru 400 de şomeri şi şomeri de lungă durată din cele două regiuni. Intensificarea serviciilor de consultanţă şi asistenţă, pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri, pentru 100 de şomeri şi şomeri de lungă durată din cele două regiuni. Sprijin pentru constituirea de reţele parteneriale, transfer de bune practici şi alinierea procedurilor de lucru destinate ocupării durabile a şomerilor şi şomerilor de lungă durată din cele doua regiuni.

Rezultate aşteptate
Reprezentanţii proiectului doresc ca la finalul acestei acţiuni să obţină următoarele rezultate: selecţia şi înregistrarea persoanelor din grupul ţintă respectiv a 558 şomeri, din care 372 şomeri de lungă durată, din care: şomeri de lungă durată femei -175, şomeri de lungă durată tineri – 93, care vor fi înregistraţi şi programaţi pentru participarea la servicii integrate. De asemenea, furnizarea serviciilor de informare şi consiliere profesională (şedinţe individuale şi de grup) pentru 558 şomeri, din care 372 şomeri de lungă durată, din care: şomeri de lungă durată femei -175, şomeri de lungă durată tineri – 93 vor beneficia de consiliere/orientare – acces pe piaţa muncii precum şi formare profesională – 510 şomeri, din care 339 şomeri de lungă durată, vor urma programe de formare profesională, – 73 persoane absolvente de curs vor fi angajate în termen de 6 luni – 335 şomeri de lungă durată participanţi la instruire, vor fi certificaţi – minim 13 programe de calificare/ recalificare furnizate – minim 13 programe specializare/ perfecţionate furnizate – 5 programe calificare/recalificare autorizate – 3 programe specializare/ perfecţionare autorizate.
Medierea muncii pe piaţa internă – furnizarea serviciilor de mediere/plasare la locul de muncă – 2 servicii de ocupare acreditate – 400 şomeri beneficiari de servicii de medierea muncii, dintre care 56 se vor angaja. Pe perioada de implementare a proiectului se vor organiza 2 Burse ale locurilor de muncă.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.