Mai multe familii din Gorj, sprijinite cu produse de igienă, curățenie și rechizite, prin Programul „Ajungem MARI”

1209

33 de înotători fundraiseri au strâns vara aceasta la Swimathon București suma de 56.355 de lei pentru proiectul „Sprijin pentru familiile vulnerabile”.

Cu ajutorul lor, reprezentanții Programului educațional ,,Ajungem MARI” au putut cumpăra și distribui în perioada iulie-octombrie pachete cu alimente și produse de igienă și curățenie pentru 120 dintre familiile defavorizate din 10 județe: Bihor, Botoșani, București, Cluj, Gorj, Iași, Mureș, Prahova, Sibiu și Timiș. De asemenea, în luna septembrie au fost oferite copiilor și rechizite și materiale educaționale.„Din cauza restricțiilor impuse pentru prevenirea răspândirii COVID-19, care au dus la închiderea mai multor activități, 2020 este un an greu pentru multe familii care deja se aflau într-o situație de risc. Din păcate, sărăcia devine o amenințare și pentru integritatea familiei, existând riscul de separare a copiilor dacă familia nu poate să le asigure condițiile optime. Copiii din familii defavorizate veneau la centrele de zi din apropierea casei pentru a primi hrană și sprijin școlar, dar și haine și rechizite. În perioada izolării centrele de zi s-au închis, iar mai mulți părinți au rămas fără puținul venit. Prin proiectul „Sprijin pentru familiile vulnerabile” ne-am propus să susținem astfel de familii să depășească o perioadă dificilă, cu ajutorul voluntarilor care au distribuit pachete cu alimente, produse de igienă și rechizite. Proiectul a fost posibil cu sprijinul Fundației Comunitare București care a organizat o ediție specială Swimathon București – SwimAtHome – în cadrul căreia fundraiseri au creat mici campanii de fundraising în comunitatea lor de prieteni și colegi generoși. 33 de înotători virtuali au reușit să strângă donații de 56.355 de lei, iar voluntarii Ajungem MARI au distribuit lunar, timp de 4 luni, alimente și produse de igienă către 120 de familii din 10 județe – Bihor, Botoșani, București, Cluj, Gorj, Iași, Mureș, Prahova, Sibiu și Timiș. 450 de copii, alături de familiile acestora, au fost susținuți în cadrul proiectului, iar în luna septembrie le-am oferit copiilor și rechizite și materiale școlare pentru ca ei să fie pregătiți de începutul școlar și să participe cu bine la cursuri. Proiectul s-a încheiat și le suntem recunoscători tuturor celor care ne-au ajutat să îl implementăm! În luna octombrie am distribuit ultima tranșă de cumpărături, asigurând un minim necesar pentru copii, timp de o lună și jumătate”, au anunțat reprezentanții Programului „Ajungem MARI”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here