Mai multe autoturisme și-au distrus spoilerele pe drumul comunal din Văcarea și Ușurei!

557

În comuna Dănești, drumul din Ușurei și Văcarea era impracticabil, inclusiv luni. Pe artera rutieră care nu a văzut nici măcar un utilaj de deszăpezire, șoferii au trecut singuri la lopată, asta după ce și-au lăsat pe artera cu zăpadă spoilerele, iar unul chiar și bara din față a autoturismului.

Circulația rutieră în Dănești a fost un lux pentru localnicii disperați că drumul comunal din zonă nu ajunsese să fie deszăpezit nici măcar luni.
La Văcarea și la Ușurei șoferii s-au riscat să iasă cu autoturismele prin zăpadă, chiar dacă mulți și-au distrus mașinile în încercarea de a se deplasa spre locurile de muncă.
Oamenii sunt îngrijorați cum vor face, miercuri, când încep copiii școlile, asta deoarece situația nu s-a îmbunătățit cu mult, chiar dacă zăpada a început să cedeze din cauza vremii nu atât de reci. În ceea ce privește autoritățile din Dănești, acestea au fost ca și invizibile, localnicii plângându-se că cei abilitați au stat ascunși în loc să ia pulsul tragediei din teren.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here