Mai multe alimente UE pentru gorjenii defavorizaţi

340

Persoanele defavorizate din judeţul nostru vor primi mai multe tipuri de alimente europene. Dacă până acum fiecare persoană primea câte şase produse, în acest an primeşte 11. Deocamdată nu se ştie ce cantităţi vor ajunge în judeţul nostru şi nici câţi beneficiari sunt. În următoarea perioadă vor fi puse la punct detaliile privind distribuirea alimentelor europene.

În judeţul Gorj se va derula Programul european pentru furnizarea de produse alimentare din stocuri de intervenţie către persoanele cele mai defavorizate, conform art. 7, alin.2 din HG 600/2009. La nivelul judeţului nostru s-a constituit grupul tehnic de lucru ce va fi coordonat de Consiliul Judeţean Gorj în vederea implementării Programului. Deşi până acum nu se cunoaşte cantitatea de produse ce urmează a ajunge în judeţul nostru, se ştie cu siguranţă că sunt mai multe tipuri de alimente. „Pe lângă cele care au fost, au mai apărut unele noi, iar laptele praf a fost înlocuit cu zahărul. Anul acesta avem 11 produse, între care: mazăre în conservă, fasole boabe, făină de grâu, mălai, roşii în conservă, bulion de roşii, ulei. Produsele vor veni cel mai probabil în august. La această oră nu ştim ce cantităţi vom primi; suntem în stadiul de organizare, chiar luni având programată o şedinţă de lucru cu celelalte instituţii implicate în acest program”, a explicat Marcel Burciu, directorul Serviciul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor şi a Activităţilor de Salubrizare Gorj.

Categorii de persoane care beneficiază de alimente UE
Categoriile de persoane cele mai defavorizate care vor beneficia de ajutoare alimentare în cadrul programului sunt: a) familiile şi persoanele singure care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; b) şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare; c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună; d) persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate. Trebuie precizat că o persoană beneficiază de ajutor – produse alimentare – o singură dată în cadrul planului şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine la data distribuirii ajutoarelor, chiar dacă se regăseşte la acea dată în mai multe dintre categoriile de mai sus. Pentru buna desfăşurare la nivel judeţean a planului, se formează grupuri de lucru constituite din reprezentanţi ai consiliului judeţean, precum şi ai serviciilor deconcentrate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, numiţi prin decizie sau dispoziţie a conducătorilor acestor instituţii. Autorităţile administraţiei publice locale, respectiv Consiliul Judeţean se ocupă de întocmirea listelor nominale cu persoanele beneficiare.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here