Măghiran (Majorana hortensia) – beneficii şi proprietăţi

1718

Măghiranul este o plantă ierboasă, aromată, originară din zona mediteraneană. Creşte sub formă de tufă, atingând 60 cm înălţime. Tulpina, foarte ramificatã, are patru muchii. Frunzele sunt lungi şi ovale, acoperite cu peri de culoare albicioasă. Florile şi fructele sunt mici. Înfloreşte din luna iulie până în septembrie. Se recoltează întreaga plantă, de două sau trei ori pe an, înainte de înflorire (în lunile iulie-august).
Tulpinile şi frunzele se usucă, apoi se folosesc la prepararea de infuzii, pulberi şi tincturi. Din florile proaspete se extrage un ulei esenţial galben-verzui. Are un miros penetrant, de camfor.
Compoziţie: Părţile aeriene ale măghiranului conţin ulei volatil format din terpinen, pinen, sabinen, carvacrol, precum şi acizi graşi, triterpene, flavonoizi.
Acţiune: stomahică, antispastică şi sedativă.
Indicaţii terapeutice: preparatele medicinale din măghiran se recomandã pentru stimularea digestiei, în meteorism abdominal, colici abdominale şi pentru calmarea stărilor de nervozitate sau nelinişte.
Măghiranul stimulează lactaţia şi transpiraţia. Cea de-a doua acţiune, în combinaţie cu proprietăţile diuretice ale plantei, ajută la eliminarea toxinelor din organism. Utilizat sub formă de aplicaţii externe, uleiul esenţial calmează durerile articulare şi musculare, putând fi util în uşurarea durerilor de dinţi şi a ulcerelor bucale.

Administrare:
Infuzia de măghiran se prepară din 1-2 linguriţe de frunze uscate, la 1 cană cu apă. Se beau 1-2 căni pe zi.
Tinctură: Puneţi 20 de picături la un pahar mare cu apă sau suc de fructe. Beţi de 3 ori pe zi. În tratamentul durerilor musculare şi articulare:
Ulei esenţial: Diluaţi 3 picături de ulei esenţial în 10 ml de ulei excipient. Masaţi pe zona afectată de câte ori este necesar.

Precauţii şi contraindicaţii
Cereţi sfatul medicului înainte de a folosi ulei esenţial de măghiran.Este recomandat să evitaţi toate preparatele din ulei esenţial de măghiran, dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi.
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here